7. Înţelepciune de Smarald de CG

Înţelepciune de Smarald
     Călătoria a durat o lună de zile. Au avut parte de emoţii, bucurii, prieteni noi, duşmani, dar au realizat că viaţa este făcută pentru a fi trăită cât mai frumos. 
Pe drumul de întoarcere, eroii poveştii s-au oprit pe rând la castorul Apă – Dulce, la căprioara Ochi – Blânzi şi la şoricelul Chiţ. Toţi i-au întâmpinat veseli, vrând să afle peripeţiile prin care au trecut. S-au bucurat să vadă că sunt sănătoşi. Le-au depănat amintiri de neuitat din vârful muntelui, împărtăşite cu voie bună şi umor. Poveştile prietenilor curajoşi vor face înconjurul pământului şi mulţi vor cunoaşte întâmplările şi învăţăturile lor.
Când au ajuns acasă, în poiana din Valea de Jos, au fost primiţi cu bucurie. Lupi, vulpi, căprioare, mistreţi, jderi, veveriţe, pisici sălbatice, sturzi, mierle, cuci, ciocănitori, piţigoi, sticleți şi fluturi, prieteni sau duşmani, cu toţii s-au strâns pentru a-i întâmpina pe cei doi prieteni călători.
Petrecerea dată în cinstea celor doi a ţinut trei zile şi trei nopţi. Smarald şi Paj au devenit eroii poieniţei din Valea de Jos. Poveştile lor încă mai circulă printre animale şi visul lor a ajuns până la urechile oamenilor.
Smarald organiza ședinţa Sfatului Animalelor în fiecare săptămână şi asculta problemele prietenilor săi, încercând să găsească împreună soluţiile cele mai bune.
Paj s-a căsătorit şi are trei păienjenei mici şi veseli.
Cei doi prieteni au decis să construiască o şcoală, unde să predea noţiuni despre curaj, ambiţie, prietenie.
Ce bine e să ai prieteni.
La bine şi la rău să ştii,
Că ajutor tu poţi primi,
Pentru o zi, sau poate ani.
Zâmbiţi, cântaţi, fiţi veseli!
Jucaţi-vă, citiţi, dansaţi, visaţi
De viaţă voi vă bucuraţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.