Ajutoarele…. (IV)

La castel in poarta oare cine bate?
E noapte cu luna plina si cerul plin de stele stralucitoare, ca o mantie de magician. Vantul strengar in aceasta nopate de vara, adie usor, ca si cum s-ar plima sa mangaie frunzele, sa miroasa florile variate si sa sufle in penele pasarilor de noapte. Bufnitele se agita si lovesc cu putere poarta castelului. Dor de Vant necheaza incat peretii castelului se clatina. Printul o poarta pe brate pe Lizica, cu suflul slab, abia perceptibil. Cata gingasie intr-o mana de fata! E atat de slaba, dar plina de bunatate si veselie.
– Draga mea, de a-i putea vorbi sa imi spui ce te doare, ce medici sa chem., ce trebuie sa fac pentru a-ti fie bine…, spuse timis, cu glas tanguit, Philipe.
Slujitorii au deschis portile, au alergat inaintea printului si au pregatit camera de oaspeti. Femeia de casa, a adus un lighean apa rece de izvor si batiste pe care le-a inmuiat si le-a pus pe fruntea printesei.
-Doamne, cat e de palida, sopti fara sa constientizez femeia.
-Crezi ca prinde zorii? se auzi in spatele ei vocea lui Philipe.
-Nu stiu, stapane. Ar fi bine sa mergi dupa medical din regatul alaturat si poate ii anunti si parintii.
-Nu pot sa anunt parintii despre accident. NU ma vor crede. Stii ca nu sunt pe placul lor. Vor insinua ca am urmarit-o si am vrut sa ii fac rau. Este cazul sa pornesc spre medici. Nu o pierde din ochi. Poate se va trezi si are nevoie de apa. E dezhidratata. Sa-i umezesti te rog fraga buzelor, atat de uscate si fara culoare in aceste momente blestemate.
Dor de Vant se ruga de print sa il poarte el ca vantul si ca gandul spre casa medicului, caci raspunde de printesa si e vina lui de cele intamplate. Philipe accepta, nemaistand pe ganduri. Era déjà ingrijorat. Calul zbura atat de repede, incat frunzele arborilor pareau pete intunecate, iar florile puncte colorate, norii ii insotea, iar luna le lumina calea, stelele le aratau directia. Vantul dadea putere calului, ravasindu-i coama.
In curand, au ajuns la casa medicului. O lumina sa zarea la geamurile acoperite cu perdele albe, crosatate, si cu flori multe pe pervaz.
-Va rog, deschideti. Am nevoie de ajutor. Va rog, nu ma lasati! Vocea printului rasuna in linistea noptii.
Speriat de strigatul ce perturba noaptea pustie, medicul Socrate, se grabi sa deschida.
-Dar ce-I galagia aceasta? Se poate?
-Doctore, va rog, printesa Lizica din regatul invecinat a cazut de pe cal si este in stare de inconstienta la castelul meu. Se poate sa veniti degraba sa o consultati?
-Imediat, sa-mi iau trusa si am pornit.