AJUTOR ÎNT-O ZI DE IARNĂ de Claudia Groza

Sărbătorile au trecut. Mirosul de cetină încă pluteşte în văzduh. Zăpada proaspătă, de parcă ar fi fost cumpărată de la magazinul din colţ şi sădită cu grijă de oamenii de zăpadă, este pufoasă, neatinsă, albă ca spuna laptelui. Copacii şi-au pus paltoanele argintii şi se lasă mângâiaţi de razele blânde ale unui soare timid. Frigul îşi face simţită prezenţa. Brăzdează chipuri şi se strecoară pe sub haine până la măduva oaselor, unde e cald şi bine. În departare, se zăreşte o siluetă firavă. Paşii săi sunt timizi, uşor nesiguri. Genunchii se îndoaie şi ating omătul. Nu se mai vede decât o pată verde. Este paltonul tinerei care a căzut. Două glasuri zglobii se aud tare, probabil din cauza gerului, care crează ecou. O fată şi un băiat, povestesc despre magia sărbătorilor. – Hei, priveşte! – Eşti bine? întrebă băiatul, aruncându-se asupra trupului din zăpadă. Este caldă. – Biata de ea. Să o ducem rapid acasă, spuse fata, ştergând cu o batistă firul subţire de sânge ce se scurgea uşor. Zăpada este tăiată de paşii hotărâţi ai lui Ioan, precum drujba doboară copacii semeţi. Aburii respiraţiei accelerate iau diverse forme în aerul rece. Eva îi deschide poartă, intrând înaintea lor pentru a face loc. – Aşaz-o aici, şi mâinile Evei au dat la o parte cuvertura de pe pat. Du-te să-i faci un ceai. Într timp încerc să o readuc la viaţă. Un scâncet slab, se desprinse de pe buzele vineţii ale tinerei. Căldura din încăpere i-a dezmorţit simţurile. -Şşşt… stai liniştită. Eşti în siguranţă. Încearcă să te odihneşti, glăsui Eva, ridicând pătura pe trupul fetei. – Cum se simte? şopti Ioan, întinzând cana cu ceaiul aburind. – Este slăbită, biata de ea. * Orele au trecut grăbite. Ioan şi soţia lui, Eva au supravegheat atent oaspetele lor. Când razele de lumină au bătut în geam, femeia a deschis ochii şi a încercat să zâmbească în semn de recunoştinţă. – Mulţumesc, mulţumesc…. repetă cu glas stins. – Vrei să anunţăm pe cineva? întrebă Eva, ridicându-se în picioare, şi aşezând cu mişcări lente pătura. – Nu. Am fost alungată de acasă. Tatăl meu vitreg se recăsătoreşte şi nu mai avea loc şi pentru mine. Am stat în frig şi m-am îmbolnăvit grav. Îmi doresc să mor. Nu am bani pentru tratament. – Găsim noi o soluţie. Nu îţi face griji, stărui Ioan. Până una alta, rămâi la noi. – Cu siguranţă, confirmă soţia lui. * Zilele treceau armonios. Tânăra noastră, Magdalena pe numele ei, îşi ajuta gazdele la treburile gospodăreşti. Boala ei se accentua. Medicamentele erau scumpe. Cei doi soţi, erau oameni credincioşi. Se rugau în fiecare seară ca bunul Dumnezeu sa se îndure de copilă, să-i redea sănătatea şi zâmbetul. Magdalena se ruga adesea împreună cu cei doi oameni binevoitori. Într-o noapte argintie şi liniţtită, istovită de griji şi de o tuse puternică ce o chinuia de câteva zile, Magdalena a fost vizitată de un înger. – Copilă, rugile tale au fost ascultate. Mâine, mergi la biserică, şi primului om care îţi cere de mâncare, oferă-i o bucată de pâine, însoţită de un zâmbet şi o atingere blândă, venită din suflet. Fiecare suflet are nevoie de dragoste. Tu ai primit-o necondiţionat de la aceşti oameni care te-au primit în casa lor şi te-au îngrijit cu drag. Apoi, vizitează-ţi tatăl şi îmbrăţişează-l. Aceste gesturi te vor vindeca. În zorii zilei, Magdalena a servit micul dejun împreună cu cei doi prieteni şi s-a pregătit de plecare. Sufletul îi era vesel. Auzea glasurile îngerilor care o încurajau să meargă înainte. Ajunsă la biserică, în faţa ei apăru un bătrân gârbovit, îmbrăcat sărăcăcios. – Copilă, mi-e foame! Îndură-te de mine. Tânăra îi întinse bucata de pâine pe care nu o mâncase în acea dimineaţă, şi-l mângâie pe umărul osos. Faţa bătrânului se lumină. Porni agale, cu sufletul strâns de emoţii spre casa tatălui său. Nici nu a ciocănit bine, şi tatăl îi deschise. Lacrimile au luat locul cuvintelor. Magda şi-a îmbrăţişat tatăl cu dragoste. – Ce dor mi-a fost de tine! Întoarce-te acasă. * Când iarna face loc primăverii, dragostea îşi gaseşte culcuş în sufletele celor care vor să o regăsească. Fiţi buni, darnici cu zâmbetele şi mângâierile voastre. Nu costă mult, iar gestul este răsplătit cu siguranţă de îngeri.