Alexandra şi poneiul Rusty de Claudia Groza

Cândva, Alexandra primise un ponei de pluş. Dormea cu el la prânz şi seara. Jucăria îi ştia toate visele, toate dorinţele, toate friciile şi bucuriile. – Mi-aş dori foarte mult, ca într-o bună zi să pot călări un cal adevărat gândea adesea micuţa drăgălaşă. * Era o noapte ca-n poveşti. Luna asfinţise, lăsând pământul singur, cu stelele. Pe cerul întunecat, stelele stăteau de vorbă cu pământul despre necuprinsele taine ale naturii, cu glasuri şoptite ca să poată fi auzite numai de urechile oamenilor buni. Îngerul păzitor, care îi auzise dorinţa, s-a hotărât să o ajute pe Alexandra să-şi împlinească visul. Pleoapele au acoperit încet ochii căprui închis, de o frumuseţe angelică, şi gândul a purtat-o pe micuţa noastră Alexandra pe tărâmuri de basm. În imediata apropiere, a observat un ponei alb, cu coamă deasă, argintie, îngrijit, ce purta la gât un clopoţel auriu, ce strălucea în razele jucăuşe ale soarelui puternic. Poneiul Rusty păştea liniştit, cu ochii mari şi blânzi, atenţi la ce se întâmpla în jurul lui: zbor de fluturi viu coloraţi, albine care culegeau cu spor nectar din florile ce se rasfăţau în lumina aurie, norii care umbreau din când în când verdele crud al firelor de iarbă. Zărind-o pe frumoasa Alexandra, poneiul grăi: – N-ai vrea să te port în zbor prin împrejurimile verzi ale acestui tărâm fermecat? – Ba da, sigur că da, e tot ce mi-am dorit în ultima vreme, răspunse veselă Alexandra. Fetiţa a fost urcată în şa de păsările ce locuiau în acel ţinut. – Vă mulţumesc. Nu aş fi reuşit fără voi, spuse încântată copila cât un ghemotoc vesel şi frumos. Ţinându-se strâns de coama bogată a poneiului, Alexandra a călătorit prin locuri de care nu ştia că pot exista. Greierii cântau şi formau hore. Animalele erau primitoare şi îi dăruiau hrană gustoasă. Pomii aveau rod bogat. Florile erau jucăuşe şi o mângâiau când le oferea un zâmbet. Oamenii locuiau în case frumoase, toate albe, cu flori la ferestre. – Bună ziua, oameni dragi. E minunat ţinutul vostru. Într-adevăr fermecat pot zice, le strigă Alexandra fericită. – Bună ziua, copilă luminoasă. Bine ai venit pe aceste meleaguri. Să ai grijă ce îţi doreşti, căci visele devin realitate. Salutări şi gânduri bune să transmiţi acasă părinţilor şi frăţiorului tău, Florin. Să îl iubeşti şi să-l aperi de copiii răi. – Mulţumesc, am să vă ascult sfaturile, grăi Alexandra. Când credea că a sa călătorie a luat sfârşit, Rusty s-a ridicat în două picioare, a nechezat puternic şi a pornit în galop. Alexandra de abia se păstra în şa. Poneiul se opri brusc, parcă presimţind un pericol.
Dintr-o dată, braţele pomilor au prins viaţă şi i-au înconjurat din toate părţile. Într-o clipă de neatenţie, uitându-se cum poneiul argintiu a fost răpus de un ghimpe uriaş care i-a rănit piciorul,
Alexandra a fost aruncată din spatele calului. Speriată, văzându-şi calul rănit, a început să se roage, cerând ajutor naturii. Lacrimile îi jucau în căuşul ochilor. Insectele care dansaseră până atunci, au ajuns la Zâna Pădurii şi i-au povestit întâmplarea. – Am văzut accidentul în Globul de Cristal. Spiriduşii sunt pe drum, grăi zâna. – Bine, dar micuţa Alexandra este speriată, spuseră în cor insectele. – Daţi-i să bea din această apă de izvor, care o va transforma într-o fată curajoasă, optimistă şi puternică. – Să ne grăbim, să ne grăbim, se auzeau vocile insectelor, acoperite de fâlfâitul rapid al aripilor. Alexandra stătea în genunchi, privind cum spiriduşii pansau rana lui Rusty. – Vreau să se însănătoşească, vă rog, se ruga Alexandra. – Imediat, imediat. Nu e grav. Nu-ţi fie teamă, răspunse un spiriduş cu barbă albă. – Bea apa aceasta, te rugăm, se auziră vocile firave ale insectelor. Vei prinde puteri. Alexandra a ascultat. După prima înghiţitură, a simţit cum teama dispare, iar ea devine mai curajoasă. A rupt din tricoul său o bucată, ştergând neîncetat rana sângerândă. Zâmbind l-a mângâiat pe Rusty, a care se vindecase ca prin minune, apoi l-a întrebat: – Mă poţi purta spre casă? – Cu mare drag, Alexandra. Această călătorie te-a transformat într-o fată puternică. Vei putea trece peste orice obstacol. Nimic nu te va opri din drumul spre împlinirea viselor tale. * Zorii au sosit şi au mângâiat chipul senin şi cald al micuţei, care s-a trezit zâmbind. – Mama, am călărit un ponei alb şi am vizitat un ţinut fermecat, cu oameni buni, care parcă vă cunoaşteau pe tine, pe tati şi pe Florin. – Mă bucur draga mea că ai avut un vis frumos. – Când am să mă fac mare, pot lua lecţii de călărie? Poneii sunt animale bune şi cu suflet curat. – Bineînţeles că poţi, Alexandra. Dacă îţi doreşti cu adevărat, visele tale se vor îndeplini. Vom merge cu toţii la hipodrom să te susţinem. Alexandra a păstrat taina cum că devenise o fată puternică şi curajoasă bând din apa de izvor adusă de insecte de la Zâna Pădurii. * Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie un gram de iubire s-o înţelegi.