ANDREEA LA BAL de Claudia Groza

Această poveste este dedicată Andreei, o fetiţă cochetă, veselă, iubitoare de poveşti şi foarte descurcăreaţă. Da, da, da. Chiar aşa stau lucrurile. Aşadar, să începem povestea. Primăvara s-a strecurat tiptil-tiptil din calendarul aşezat frumos în perete, direct în oraşul aglomerat. Bobocii au început să pocnească veseli, precum floricele de porumb în ceaun pe aragaz. Firele de iarbă, de un verde crud au scos capul curioase şi dornice de a se bucura de razele soarelui. Păsările încep să cânte din zori şi până-n noapte. Ziua îşi întinde aripile de lumină peste surata ei noapte, care îşi micşorează şederea pe pământ. Într-o seară răcoroasă de primăvară, când umbra nopţii a coborât peste case, micuţa Andreea asculta povestea Cenuşăresei, în lectura mamei sale. Închizând ochii, micuţa a început să viseze. – Un bal, cu o rochie frumoasă şi pantofi de cristal, mi-ar plăcea şi mie. – Draga mea copilă, orice vis poate deveni realitate, şopti Zâna Bunătăţii. – Orice vis? întrebă mirată, Andreea. – Orice vis, copilă frumoasă şi zâmbitoare! Eşti o fată minunată, curajoasă, iar pentru asta voi folosi chiar acum bagheta magică, şi-ţi voi împlini visul. Zâna preschimbă cămăşuţa de noapte într-o superbă rochie de culoare liliacului. Au urmat pantofii de cristal, cu un toc micuţ şi elegant. Părul Andreei a fost prins într-un coc bogat, doar câteva bucle atârnau jucăuşe pe umerii albi precum spuma laptelui. Gâtul gingaş a fost împodobit cu un şirag de perle. – Priveşte-te în oglinda aceasta, spuse zâna. Îţi place? – Nu am cuvinte. Sunt impresionată. Zâmbind, zâna a căutat o legumă pentru a o transforma în caleaşcă. Nu găsea nimic care să o mulţumească, iar timpul trecea. Emoţiile puneau stăpânire pe bucuria celor două fete. Într-un final, într-o colţ al încăperii, a zărit o ridiche neagră, care se rostogolise când mama a vrut să-şi vindece fiica de tuse. – Este ceea ce îmi trebuia, gândi cu voce tare zâna. O caleaşcă micuţă să meştereşti din această ridiche, comandă cu voce caldă şi melodioasă, atingând-o uşor cu bagheta argintie. Am nevoie de patru boabe de piper pentru a avea cei mai mândri armăsari. – Imediat, rosti copila, fugind spre bucătărie. În câteva minute, totul era gata. Caleaşca micuţă, dar impresionant de frumoasă, era trasă în faţa casei. Armăsarii, de un negru intens, ce de-abia se zăreau în întunericul nopţii, dădeau nerăbdători din copite. – Să mergem, Andreea. Mai sunt câteva ceasuri până în zorii zilei. Vraja se va risipi atunci, zise zâna. – Să mergem. Balul era început. Rochii în culori vii îţi atrăgeau privirea ca un magnet. – Dansezi, întrebă prinţul? Micuţa copilă, timidă, se uită spre zâna care se ascunsese într-un colţ al sălii de bal. Când aceasta i-a făcut semn că totul este în regulă, Andreea a acceptat. A dansat mult, încât nu a realizat că zorii se apropiau. Când a auzit primul cântat al cocoşului, fetiţa a căutat-o din priviri pe Zâna Bunătăţii. – Este timpul să plec, şopti Andreea, şi porni spre ieşire. În caleaşcă, fetiţa întrebă: – De ce m-ai ajutat să-mi împlinesc visul? – Zâmbetul şi inima ta bună m-au făcut să cred că meriţi din plin să îţi împlinesc visul. Am văzut în Globul de Cristal ce frumos vorbeşti cu prietenii tăi, cât de mult îţi iubeşti părinţii şi ce harnică eşti. Felicitări Andreea! – Te pot îmbrăţişa? – Bineînţeles că poţi, draga mea copilă. * Dimineaţa a găsit-o pe micuţa Andreea cu braţele strânse în jurul ei. Întinzându-se uşor, zâmbetul zglobiu şi diafan îşi făcu apariţia pe chipul luminos, de înger. – Ce vis frumooos am avut! Însă, întorcând privirea, a observat pe pernă, o baghetă strălucitoare. Lângă ea, se afla un bilet: „Un cuvânt plin de iubire preţuieşte atât de mult şi totuşi el costă atât de puţin. Spune părinţilor, prietenilor, bunicilor cât de mult îi iubeşti. Zâna Bunătăţii.” Toate drepturile asupra textului aparţin autoarei Claudia Groza. Contact: claudia_groza@yahoo.com