Balul (IX)

Dimineata racoroasa. Norii isi deseneaza in jurul conturul. Pasarile ciripesc incet, apoi din ce in ce mai melodios si mai tare. Frunzele se indreapta spre lumina. Au de lucru: doar incep fotosinteza, munca eleborata, nu gluma.
Philipe se trezeste bine dispus, isi face miscarile de inviorare, un dus rapid si porneste cu tolba plina de invitatii, sa le distribuie.
Deschide usa grajdului, si il vede pe Dor de Vant gata de treaba.
-Avem de alergat azi, dragule!
Calul necheza in semn de aprobare, apoi il privii atent in ochii, de parca i-ar fi marturisit ca nu il deranjeaza, ba, din contra, ii face o deosebita placere!
Printul a periat calul, l-a inseuat, si au pornit la drum.
Invitatiile erau frumos mestesugite, legate ca pe vremuri papirusurile. Philipe avea o lista clara cu persoanele invitate, suna la porti inalte de palate sau la case modeste sau la orfelinate si lasa invitatia.
Oamenii se bucura in fel si chip: unii doar zambesc, altii exclama entuziasmati, altora le sclipesc ochii de incantare, pe altii aceasta veste ii face sa sara de incantare.
Philipe a lasat la urma, invitatia catre parintii Lizicai.
A sunat la poarta si un servitor ursuz si intunecat la chip, purtand haine ponosite i-a deschis. Dupa ce a explicat cine este si ca doreste o intrevdere cu regele sau regina, Philipe a fost condus in palat, de unde a fost preluat de o slujnica trista, ce purta doliu.
-Asteptati aici, va rog, grai cu voce stinsa slujnica.
Sala era frumoasa, dar lipsita de viata. O raza de soare palida reusise sa se strecoare printre obloanele grele, de lemn, de la ferestre.
-Scuzati-ne printe, dar de cand fiica noastra a disparut fara urma, nu ne mai putem bucura nici macar de lumina zilei. Ne lipseste veselie si pofta ei de viata, zambetul ei molipsitor, care te facea sa uiti de necazuri, boli, ba chiar te obliga – desi e mult spus – sa daruiesti si celor care aveau nevoie de haine sau de hrana sau de bani pentru a iesi dintr-o datorie.
-Buna sa fie ziua, dragul meu rege! se auzi glasul lui Philipe, care aproape l-a intrerupt pe rege din monologul sau. Am venit cu vesti bune si rugamintea sa ma iertati. Lizica, printesa dvs. mult iubita si descrisa modest prin cuvintele dvs., traieste! Am gasit-o eu, in padure, ranita, fara cunostiinta. Calul sau, DOr de Vant, a venit sa ma anunte de accident. Eram mai aproape. Am alergat la medic si am stat langa ea clipa de clipa pana s-a vindecat. Si-a revnit de vreo doua zile, dar atat de fericit ca e din nou printre cei vii, ea efervescenta si bucuroasa ca poate realiza fapte minunate pentru cei fara posibilitati, nu ne-am dat seama ca voi, parintii, nu stiti unde se afla. Lizica a facut invitatii pentru un bal caritabil, ce se va desfasura la palat, in acest weekend. va rog sa ne iertati si sa ne onortai cu prezenta domniilor voastre.
-Nu pot sa cred ce imi spui! M-as duce sa imi clatesc urechile si ochii, sa fiu sigur ca aud bine ce imi spui si ca te vad pe tie, binefacatorul ce mi-a readus prin grija si bunatate la viata fiica. Dumnezeu sa te binecuvanteze. Va putem fi cu ceva de folos?
-Nu, multumim, fiica dvs. e o maestra si a organziat deja foarte bine totul. A facut echipele pentru curatenie, a mobilizat gradinarii ce se vor ocupa atat de gradina dar si de buchetele de pe mse si din palat. A contactat cei mai buni bucatari si a ales cei mai talentati muzicanti. Ca rasplata, am sa merg sa ii comand la croitor, cea mai frumoasa rochie de bal. Asa ca, este timpul sa ma retrag. Saluatri de bine reginei, aveti grija cum ii impartasiti vestea si ne vedem la palat, la balul caritabil cel mai numeros din ultimii ani.
-Mergi cu bine, fiule! Ingerii sa te aiba in paza! spuse regele, imbratisandu-l pe Philipe, cu lacrimi curgand pe obraz de emotie si bucurie in acelasi timp.
„Dumnezeu ma iubeste, mi-a ascultat rugaciunile si mi-a readus-o la viata pe micuta mea Lizica, comoara mea, lumina ochilor mei, bucuria batranetilor mele.”
-Inima mea, draga mea, am o veste minunata, divina, binecuvantata pentru tine… striga regele, dupa ce l-a condus pe print pana la poarta palatului si l-a mangaiat cu drag si dor pe Dor de Vant.
I-a dat vestea sotiei sale, tinand-o la piept, caci slabise foarte rau si era deprimata, nu mai vorbea, privea mult in gol, tot astepatnd ca din departare sa apare frumusetea ei, cu zambetul ei miraculos si vindecator.
Afland vestea, chipul reginei se lumna, ea clipi des de cateva ori ca si cum s-ar fi trezit dintr-un somn lung, se scutura si zambi, apoi intreba:
-Cand o putem vedea? Cand o luam acasa? Este bine?
-Este mai mult decat bine. Uite, s-a ocupta de organizarea unui bal caritabil, la care am fost invitati. Printul Philipe a venit sa ne spuna vestea – cu intarziere caci s-a ocupat personal de insanatosirea ei – si ne-a lasat si invitatie. Priveste, este scrisul fiicei tale!
-Asa este! Nu mai am nicio indoiala! confirma regina, dand si din cap si privind timp indelungat cuvintele de pe invitatie!
-Sa ne pregatim deci, zise regele bucuros, ridicand-o pe sotia in brate de cateva ori.
Timpul trecea cu iuteala gandului. Bucuria Lizicai era molipsitoare. Sliujitorii erau veseli si binedispusi, cantau impreuna cu printesa si aveau spor. Palatul stralucea de curatenie. Gradina era de vis! Florile se intoarceau dupa Lizica de fiecare data cand o vedeau pe alei. Ea le vorbea, si le saluta si la venire si la plecare, era foarte atenta cu ele. Philipe era alt om: efervescent, zambitor, harnic, vorbaret si foarte atent cu cei din jur.
Ne aflam acum, in seara dinaintea balului. Lizica era puti n obosita, dar stia ca isi va reveni cand va citi bucuria pe chipurile celor din jur. Emotia revederii parintilor incerca sa puna stapanire pe ea, dar ea nu o lasa. Gandindu-se la ultimele retusuri, ultimele miscari de a doua zi, Lizica nu a auzit bataile in usa. A tresari cand a auzit vocea timida a printului:
-Se poate deranja cateva clipe o fata zambitoare si harnica precum argintul viu?
Cu un hohot de ras si mainile intinse pentru o imbratisare, Lizica raspunde:
-Negresit salvatorul meu!
-Salvatorul are o surpriza pentru o asa „captura”, ce se va intoarce in regatul ei si ma va uita cu siguranta. Asteapta aici. Mergand in camera alatura, printul se intoarse cu rochia. Te rog sa o probezi. Pentru eventuale retusuri, merg maine la croitor.
-Esti minunat! Muultuuumesc! Nu am cuvinte sa iti spun cat apreciez gestul tau. Cateva lacrimi si-au facut aparitia, jucaus in ochii mari si caprui ai printesei. O probez imediat. Asteapta!
In cateva minunate, rochia ii mangaia suav trupul printesei. „Daca era sa merg eu insami sa mi-o comand nu iesea asa minunatie! E perfecta! E cea mai frumoasa rochie de bal purtata si vazuta vreodata! Am sa-i spun ca imi vine ca turnata, dar nu ma arat lui Philipe imbracta. Vreau sa ii ofer aceasta surpriza maine.”
-Da, imi vine ca turnata, si iti raman datoare. Este foarte frumoasa! Acum, as vrea sa merg la odihna sunt destul de obosita.
-Cu siguranta, printesa! Somn linistit. Ingerii sa iti vegheze somnul si gandurile.
„Ahh, emotiile incep sa isi faca locul in stomacul meu. Nu-mi place deloc asta. Stiu ca totul va iesi spectaculos de bine”, gandea agitat si obosit printul.

2 thoughts on “Balul (IX)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.