Broasca ţestoasă şi graba de Claudia Groza

Primăvara se întorsese cu tot arsenalul de minunăţii:
soare vesel, vânt călduţ, muguri care se deschideau fericiţi sub mângâierile
blânde ale razelor de lumină, păsări întoarse din ţările calde care îşi
construiau harnice şi gălăgioase cuiburi, fire de iarbă care creşteau zi de zi
mai sprintene şi mai dornice de joacă alături de animalele ieşite de prin
vizuini şi alte adăposturi. Oamenii, cu mic cu mare erau dornici de mişcare.
Parcurile au fost asaltate de zgomotul naturii: ciripit de păsărele, zumzăit de
insecte, foşnetul frunzelor, glasul animalelor şi râsul zglobiu al copiilor.
– Hei, Toma, am o surpriză pentru tine.
– Uraa.. ce fel de surpriză, tati?
– Mergem la plimbare la lac.
– Pot să-mi iau bicicleta?
– Sigur că da.
Toma, o mogâldeaţă de băiat de 3 ani, şi-a pregătit
bicicleta, plus accesoriile necesare: cască şi genunchiere. Părinţii au luat
cele necesare pentru un picnic pe cinste.
Drumul spre lac a fost parcurs în compania cântecelor, a veseliei,
a jocurilor şi a aplauzelor.
– Am ajuns la destinaţie, dragii mei, spuse tatăl.
– Ce frumos! E un soare strălucitor. Am să-l desenez.
– Uite materialele necesare pentru desen, şi mama îi
întinse un caiet de desen şi o pungă plină de creioane colorate.
În timp ce desena peisajul ce se întindea în faţa ochilor
săi albaştri preum marea în timpul furtunii, Toma a auzit un foşnet. Uitându-se
în direcţia de unde venea zgomotul şi nevăzând nimic, şi-a continuat desenul.
– Mişcă-te mai repede.
– Dar nu pot mai repede.
          Aplecându-se, cu nasul aproape
de pământ, Toma a zărit o broască-ţestoasă, iar în spatele ei un şoricel.
–        
Ne-a
văzut! Ce ne facem? grăi cu voce tremurândă broasca.
–        
Păi
ţi-am spus să mergi mai repede.
–        
Hei,
salutare! Nu vă fac nimic. Cine sunteţi? Eu sunt Toma. Am venit cu părinţii ala
un picnic şi tocmai desenam împrejurimile când am auzit vocile voastre.
–        
Eu
sunt Bel, broasca-ţestoasă.
–        
Iar
eu Chiţ, şoricelul năzdrăvan.
–        

pot ajuta? Unde vreţi să ajungeţi?
–        
La
lac. Lui Bel îi este foame, iar mie mi s-au uscat mustăţile de sete.
–        
Am
o idee, Bel, adăugă Toma. Îţi dau rolele mele. Poţi merge mai repede aşa.
–        
Super
idee, confirmă Chiţ.
Băieţelul legă rolele de picioarele ţestoasei.
-Eşti pegătită?
-Daaaa… spuse cu frică în voce Bel.
Toma i-a făcut vânt şi împinse ţestoasa, care se propti
cu putereîn stânca de la marginea lacului.
–        
Au,
auuu.. auu.. se uzea de sub carapacea zdrobită.
–        
Vaai,
bietul de tine, Bel. Ai nevoie de o altă carapace, mărturisi şoricelul.
–        
Ce
ne facem acum? întrebă trist, cu lacrimi în ochi, băieţelul. Îţi fac o cochlie
din pelerina mea de ploaie. Sau îţi lipesc carapacea cu lipici?
–        
Pelerinele
nu sunt îmbrăcăminte pentru ţestoase. Nu vă faceţi griiji, carapacea mea se
reface. Va fi nevoie să o lipim puţin, răspunse Bel, scoţând capul din
carapace.
Toma a scos tubul cu lipici din buzunarul pantalonilor şi
a lipit cu grijă bucăţile din carapacea ţestoasei. Vântul cald de primăvară a
suflat încet peste carapace şi aceasta s-a lipit.
–        
O
carapace şi mai frumoasă voi avea.
–        
Îmi
pare rău că te-ai rănit din vina. Ştiam că „graba strică treaba”, însă am vrut
să îţi fiu de folos.
–        
Toma,
unde eşti? Hai la masă!
–        
E
timpul să vă părăsesc. La revedere şi o primăvară frumoasă.
–        
La
revedere, micuţule, spuseră într-un glas Bel şi Chiţ.
*
Un picnic cu învăţăminte. Fiecare fiinţă are ritmul său
în care îşi desfăşoară viaţa. Nu e cazul să întervenim.
Aaa… şi încă ceva. „Graba strică treaba”. Întotdeauna. Aşa că: mâncaţi încet şi nu
alergaţi pe stradă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.