Broasca ţestoasă şi graba de Claudia Groza

Broasca ţestoasă şi graba

de Claudia Groza

Primăvara se
întorsese cu tot arsenalul de minunăţii: soare vesel, vânt călduţ, muguri care
se deschideau fericiţi sub mângâierile blânde ale razelor de lumină, păsări
întoarse din ţările calde care îşi construiau harnice şi gălăgioase cuiburi,
fire de iarbă care creşteau zi de zi mai sprintene şi mai dornice de joacă
alături de animalele ieşite de prin vizuini şi alte adăposturi. Oamenii, cu mic
cu mare erau dornici de mişcare. Parcurile au fost asaltate de zgomotul
naturii: ciripit de păsărele, zumzăit de insecte, foşnetul frunzelor, glasul
animalelor şi râsul zglobiu al copiilor.

– Hei, Toma,
am o surpriză pentru tine.

– Uraa.. ce
fel de surpriză, tati?

– Mergem la
plimbare la lac.

– Pot să-mi
iau bicicleta?

– Sigur că
da.

Toma, o
mogâldeaţă de băiat de 3 ani, şi-a pregătit bicicleta, plus accesoriile
necesare: cască şi genunchiere. Părinţii au luat cele necesare pentru un picnic
pe cinste.

Drumul spre
lac a fost parcurs în compania cântecelor, a veseliei, a jocurilor şi a
aplauzelor.

– Am ajuns
la destinaţie, dragii mei, spuse tatăl.

– Ce frumos!
E un soare strălucitor. Am să-l desenez.

– Uite
materialele necesare pentru desen, şi mama îi întinse un caiet de desen şi o
pungă plină de creioane colorate.

În timp ce
desena peisajul ce se întindea în faţa ochilor săi albaştri preum marea în
timpul furtunii, Toma a auzit un foşnet. Uitându-se în direcţia de unde venea
zgomotul şi nevăzând nimic, şi-a continuat desenul.

– Mişcă-te
mai repede.

– Dar nu pot
mai repede.

          Aplecându-se, cu nasul aproape de pământ, Toma a zărit o
broască-ţestoasă, iar în spatele ei un şoricel.

–        
Ne-a văzut! Ce ne
facem? grăi cu voce tremurândă broasca.

–        
Păi ţi-am spus să
mergi mai repede.

–        
Hei, salutare! Nu
vă fac nimic. Cine sunteţi? Eu sunt Toma. Am venit cu părinţii ala un picnic şi
tocmai desenam împrejurimile când am auzit vocile voastre.

–        
Eu sunt Bel,
broasca-ţestoasă.

–        
Iar eu Chiţ,
şoricelul năzdrăvan.

–        
Vă pot ajuta? Unde
vreţi să ajungeţi?

–        
La lac. Lui Bel îi
este foame, iar mie mi s-au uscat mustăţile de sete.

–        
Am o idee, Bel,
adăugă Toma. Îţi dau rolele mele. Poţi merge mai repede aşa.

–        
Super idee,
confirmă Chiţ.

Băieţelul legă rolele de picioarele ţestoasei.

-Eşti pegătită?

-Daaaa… spuse cu frică în voce Bel.

Toma i-a
făcut vânt şi împinse ţestoasa, care se propti cu putereîn stânca de la
marginea lacului.

–        
Au, auuu.. auu.. se
uzea de sub carapacea zdrobită.

–        
Vaai, bietul de
tine, Bel. Ai nevoie de o altă carapace, mărturisi şoricelul.

–        
Ce ne facem acum?
întrebă trist, cu lacrimi în ochi, băieţelul. Îţi fac o cochlie din pelerina
mea de ploaie. Sau îţi lipesc carapacea cu lipici?

–        
Pelerinele nu sunt
îmbrăcăminte pentru ţestoase. Nu vă faceţi griiji, carapacea mea se reface. Va
fi nevoie să o lipim puţin, răspunse Bel, scoţând capul din carapace.

Toma a scos
tubul cu lipici din buzunarul pantalonilor şi a lipit cu grijă bucăţile din
carapacea ţestoasei. Vântul cald de primăvară a suflat încet peste carapace şi
aceasta s-a lipit.

–        
O carapace şi mai
frumoasă voi avea.

–        
Îmi pare rău că
te-ai rănit din vina. Ştiam că „graba strică treaba”, însă am vrut să îţi fiu
de folos.

–        
Toma, unde eşti?
Hai la masă!

–        
E timpul să vă
părăsesc. La revedere şi o primăvară frumoasă.

–        
La revedere,
micuţule, spuseră într-un glas Bel şi Chiţ.

*

Un picnic cu
învăţăminte. Fiecare fiinţă are ritmul său în care îşi desfăşoară viaţa. Nu e
cazul să întervenim.

Aaa… şi
încă ceva. „Graba strică treaba”.
Întotdeauna. Aşa că: mâncaţi încet şi nu alergaţi pe stradă.