CĂLĂTORIA UNEI STELE PITICE de Claudia Groza

CĂLĂTORIA UNEI STELE PITICE
de Claudia Groza


Domnul Timp era nervos.
Dădea din picior și tot pufnea ca o locomotivă.
– Sunt obosit! Rotesc la manivela secundelor mai repede
și opresc curgerea vremii pentru câteva ore! Am nevoie de odihnă neapărat!
Din dulapul cu recuzita o stea pitică aștepta să iasă
pentru a urca pe bolta cerească.
– În această noapte îmi încep călătoria! șopti Lea. Sper
ca Domnul Timp să lase noaptea să intre în scenă.
– Ce-ți veni surato? Încotro vrei s-o pornești? întrebă
revoltată o stea bătrână, al cărei gaz era pe sfârșite.
– Vreau să călătoresc în Lumea Muzicii. Visul meu este să
dansez și iar să dansez.
– Ești atât de pitică! Te vei rătăci!
– Nu fi invidioasă, te rog! Ai fost asemenea mie! Știi ce
înseamnă să ai energie, dar mai ales dorințe. Nu mă dezamăgi!
– Bine Lea! Primește binecuvântarea mea! Te las să
cunoști magia muzicii marilor compozitori: Ravel, Chopin, Beethoven, Vivaldi și
Mozart, grăi bătrâna Tac.
– Mulțumesc! Am învățat notele muzicale sub orma unei
poezii, mărturisi Lea.
– Ia să aud!
Cheia Sol e primadonă,
Do e-o doamnă dolofană,
Re, un rege mustăcios,
Mi, o mică turturică,
Fa, un falnic chiparos,
Sol, solfegiul nu e greu,
La, un labirint viu,
Si, un sincer vizitiu,
Și la do am revenit.
Aplauzele stelelor, ale Lunii, vântului, fulgilor
de nea, razelor de soare, norilor, fulgerelor si ale anotimpurilor au răsunat.
Domnul Timp auzind gălăgie, a venit să vadă ce se-ntâmplă, scăpând roata
măsurării secundelor. Acestea au alergat haotic și astfel s-a înnoptat.
Lea nu a stat pe gânduri. S-a închinat și a
alunecat din dulap, luându-și avânt spre Lumea Muzicii.
– Do-Re-La, te ador! Muzica e muza mea! Sol-Fa-Do,
te admir! Muzicii eu mă înclin.
Dragii mei cititori, Lea nu a călătorit mult și l-a
întâlnit pe Beethoven privind Luna. Lucra neîntrerupt la opera „Sonata Lunii”. Din cauza faptului că nu
auzea foarte bine, nu a fost deranjat de steaua pitică. Portativul era pplin de
note muzicale, cheia sol și alte semne pentru ritm. Apropiindu-se foarte mult,
portativil a fost luminată.
–        
Ce se întâmplă? Mă lasă și vederea? se răsti
Beethoven.
Lea s-a retras imediat,
cu părere de rău.
– Nu vreau să supăr și să deranjez pe nimeni! Sunt
Lea, o stea pitică și mai nou călătoare spe Lumea Muzicii.
– Încântat de cunoștință. După ce termin lucrarea o
voi interpreta împreună cu Mozart. Te invit cu mare bucurie la audiție!
– Am să vin! Inspirație, domnule Beetoven!
Compozitorul nu a auzit-o. Fusese prins în febra
compoziției. Notele apăreau rapid pe portativ, precum globurile în bradul de
Crăciun.
Cât Lea s-a plimbat în sus și în jos prin pădurea
de la marginea lacului, s-a întâlnit cu Muza.
–        
Câtă frumusețe! Ce voce senzualăă!, exclamă uimită
Lea.
– Micuțo, cum altfel aș putea să inspir atâția
artiști: pictori, muzicieni, scriitori.
Trebuie să
îi vin de hac acestei ființe atât de minunate!
” își spuse în gând Re,
regele mustăcios. La un semn de-al său, un roi de albine au aruncat un borcan
cu miere pe brațele Muzei.
– Te-am prins domniță! Acum ești a mea, mărturisi
domnul Re, în timp ce o lega fedeleș cu o sfoară aurie.
– Nu-i face rău, te rog! Mulți oameni vor suferi de
„lipsă de inspirație” și muritorii nu vor mai avea parte de artă, se tângui
Lea.
– Nu te băga, piticanie!
– Lea, vezi-ți de călătoria ta! Îngerii mă vor
salva! Am credință și sunt sigură că totul va decurge bine! șopti Muza.
Re a așezat-o pe zâna inspirației pe umăr, și s-a
adâncit în pădurea întunecată.
Steaua pitică a pornit spre locul de întâlnire al
compozitorilor. Se simțea vinovată. „Dacă nu o țineam de vobă, nu ar fi fost
observată de regele Re” își repeta la infinit.
Lea, abătută și încruntată, nu a realizat că
ajunsese în fața ușii. A prins cu mușcări automate inelul de fier ce atârna pe
ușa impunătoare din lemn masiv și a lovit de trei ori în ea Până am număra la
cinci, un majordom cu părul grizonat, frac negru și papion roșu a deschis.
– Bine ați sosit, stimată domnișoară! Sunteți
strălucitoare, dar ochii exprimă tristețe!
– Bine v-am găsit, domnule! Mulțmesc pentru
complimente, însă am sufletul rănit de răutatea regelui Re, care a sechestrat-o
pe domnișora Muză.
Mozart, cunsocut pentru veselia lui molipsitoare,
auzind fără să vrea discuția dntre majordom și Lea, a exclamat:
–        
Nu se poate! Este inadmisibil!, vociferă Mozart.
Ravel, chopin, Beethoven
și Vivaldi au tresărit.
– Despre ce este vorba? Ce este hărmălaia aceasta,
rosti Beethoven.
– Nu vom mai putea compune nimic! Arta este
distrusă! răspunse Mozart.
– Cum așa?! Liniștește-te, prietene! adăugă
Vivaldi.
– Din păcate, tânărul Mozart are dreptate. Muza a
fost sechestrată de către regele Re. Nimeni nu știe unde a ascuns-o, murmură
micuța Lea.
Ravel, făcându-și loc
printre prieteni, a pășit în față spunând:
– Facem revoluție! Vom anunța în tot orașul despre
răpirea Muzei și vo decreta război regelui Re.
– Este invidios pe talentul nostru, înțeleg, dar și
noi putem fi pe bogăția sa, exclamă Vivaldi.
– Să-i compunem o sonată! completă Beethoven.
– Nu merită! Nici nu mă gândesc!, zise ferm,
furios, Chopin.
– Să mergem la palat și să-l amenințăm cu
eliminarea din solfegiu, veni cu idea Mozart.
– Excelent! Așa facem!, au strigat în cor
muzicienii, luându-și din mers hainele din cuier.
Căutând o melodie furioasă, bărbații s-au îndreptat
spre palatul regelui Re.
Domnule Re, noi te rugăm,
Pe domnița Muză să o eliberăm.
Lumii întregi să o dăm,
Literaturii, picturii și muzicii,
Celor mici, celor mari, iubirii,
Să fim senini și zâmbitori.
– Plecați, plecați, plecați! urlă regele Re din
balcon. Nu am nevoie de artă! Vreau să iubesc și să fiu iubit!
– Domnule Re, putem să fim și răi! Te eliminăm din
solfegiul notelor muzicale, spuse Mozart.
– Vei rămâne singur!, grăi Vivaldi.
– Noi am plecat, declară puternic Ravel.
Obsevând cât de hotărâți sunt compozitorii,
imaginându-se izolat și trist, fără importanță în lumea muzicală, Re, le-a
strigat:
– De-mi veți compune o operă închinată mie, o voi
elibera pe Muză!
– Cu mare bucurie! Însăm vom avea nevoie de
inspirație, așa că te rugăm să o aduci în balcom, să o privim pentru câteva
secunde.
– Mă supun vouă, genii ale muzicii!, răspunse Re.
Zărind-o pe minunata Muză, compozitorii au scris o
sonată în Re major pe care au dedicat-o regelui.
Lea aplauda fericită și foarte încântată!
Participase la salvarea senzualei ființe, pentru că altfel ar mai fi durat până
la aflarea veștii despre răpirea Muzei!
– Lea, Lea, îți suntem recunoscători pentru tot ce
ai făcut în rezolvarea acestei situații neplăcute, stânjenitoare! Te invităm la
operă!, exclamă Mozart entuziasmat.
– Da, celebrăm inspirația și oferim un concert de
mulțumire și de admirație închinat tinerei, senzualei și diafanei Muze!, adăugă
Vivaldi.
– Îmi permiteți să vă felicit pentru
„Anotimpurile”, domnule Vivaldi? Eu, împreună cu familia și toți prietenii
stelari, suntem fascinați de efervescența și bucuria ce renasc din notele
muzicale ordonate cu măiestrie de dumneavoastră, rosti Lea.
– Mă înclin cu drag în fața prețuirii și
sincerității tale, miccuță Lea!
Cortina de catifea albastră precum cerul într-o
noapte fără stele s-a ridicat. Aplauzele au răsunat în sală. Cei cinci
compozitori și-au făcut  apariția pe
scenă, apoi s-au înclinat cu respect în fața publicului. Muzica a prins aripi,
sub bagheta dirijorului. Notele muzicale se întreceau și se jucau alert cu
instrumentele muzicale, cu clapele, cu corzile. Domnul Re sosise timid și
rușinat de fapta sa. Lea s-a așezat lângă el.
– Ați luat o decizie excelentă eliberând-o pe Muză!
Nu vă lăsa sufletul să lipsiți lumea întreagă fără artă!
– Am greșit! Sufletul meu ar fi dispărut recum
fumul de țigară fără muzică, pictură, poezie.
Muza a revenit în lume, fericită și emoționată. De
atunci, multe s-au scris, pictat și cântat.
Și-am încălecat pe-o lalea,
Și v-am spus povestea mea.
Semnat, Lea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.