Căluţul de Mare de Claudia Groza

Marea era liniştită. Norii se risipiseră, gâdilaţi de
vântul văratic. Vaporul ajunsese în larg. Părea o pată în mijlocul apei
albastre. Recifele de corali şi algele se odihneau.

Roly, căluţul de mare îşi căuta partenera.

– Nu pot să îmi încep ziua fără Bela. Minutele de joacă
în compania ei îmi dau energie pentru întreaga zi.

– Bela este în zona coralilor. Doi scafandri fac cercetări
şi ea îi urmăreşte fascinată, spuse Pisica de Mare.

– Mă tem că într-o bună zi o voi pierde. O vor răpi
pentru frumuseţea ei, şopti Roly.

Căluţul de mare sorbi apa cu alge, mici crustacei şi alte
microorganisme (organisme mărunte) pentru a prinde puteri.

– Bună dimineaţa, dragul meu Roly. Scafandrii au
descoperit o perlă pe fundul mării. Nu crezi că e minunat? strigă Bela, înotând
repede spre prietenul ei.

– Îmi era dor de tine. Mi-am făcut griji văzând că
întârzii de la joaca noastră.

– Ei… scuză-mă… hai să nu ne certăm.

Roly şi Bela şi-au încolăcit cozile, s-au jucat şi au
mâncat împreună. Căluţiii de mare se hrănesc des, pentru că nu au stomac.

– Ajutor, ajutooor, se auzi din străfundurile nisipoase
ale mării.

O meduză puternică prinsese unul din puii de numai o zi
ai lui Roly.

–        
Pleacă
de lângă el în această clipă. Îţi ordon.

–        
Hahaha…
slăbănogule. Lasă-mă în pace. M-a provocat. A râs de faptul că sunt
transparentă, iar voi, familia căluţilor de mare vă puteţi schimba culoarea.

–        
Forbia,
dar este un pui. Nu ştie nimic despre lume. Po, du-te lângă mama ta, dar
înainte cere-ţi scuze faţă de doamna meduză.

–        
Iertaţi-mă
doamnă Forbia. Nu am vrut să vă supăr, îngăimă Po şi lacrimile i-au ţâşnit din
ochii verde-smarald. 

Bela, l-a sărutat pe micuţ pe frunte, încercând să-l împace.

–        
Nu
sunt bun de nimic. Fac numai rele, şopti Po şi fugi să se ascundă în algele
verzi, brune şi roşii ce priveau liniştite întâmplarea.

–        
Dragul
de el, zise o algă roşie în timp ce l-a atins uşor pe micuţ. Încă nu cunoaşte
nimic din pericolele ce-l aşteaptă.

Stând ascuns printre alge, Po  a văzut ceva strălucitor care mişca. S-a
îndreptat spre obiect. Era un cârlig de undiţă.

–        
Nu
te apropia de el. Îndepărtează-te… strigă 
tatăl său, Roly.

Până să audă, căluţul de mare se prinsese de cârlig. Era
ridicat la suprafaţa mării.

– Te scap eu… aşteaptă, strigă înspăimântată broasca
ţestoasă, Machi. Te-am prins, te-am prins.

Într-adevăr, îl prinsese pe Po de codiţă. Însă, pescarul
a tras cu putere undiţa, şi Machi a rămas cu codiţa lui Po în gură.

–        
Ia
te uită ce minune! exclamă uimit pescarul.

–        
Daţi-mi
drumul, vă implor.

–        
Ce
am la treaba asta?

–      Sunt
mic, nu am ce să vă ofer. Decât un zâmbet, adaugă repede Po.

– Nu, lasă, te duc acasă ca pe un premiu. Să vadă şi
copiii mei un căluţ de mare în carne şi oase.

*

Uneori facem lucruri fără să ne gândim la suferinţa celor
din jur. Roly şi Bela au plâns mult după fiul lor. Ştiau că nu se va mai
întoarce. Nici nu a apucat să-l pună în găleata pentru peşte, că micuţul Po a
murit. Scos din apă nu a mai putut respira.

–        
Uitaţi
ce v-am adus, băieţii mei.

Privind căluţul mort, Pavel a început să plângă.

–        
Bietul
de el. E mort. Cum ai putut să-i faci una ca asta?

Trist, tatăl copiilor a renunţat la pescuit.

*

Dragi copii, ascultaţi de părinţi şi nu porniţi singuri
în călătorii.  Chiar şi locurile
cunoscute pot deveni periculoase.

 Povestea a luat viaţă duă ce copiii au lucrat la Atelierul Cărăbuş din Brăila un căluţ de mare din material textil. Pozele îl prezintă, mândru şi frumos. 
 ATELIERUL CARABUS

 http://ateliercarabus.blogspot.ro/2013/01/calut-de-mare-jucarie-textila.html