„Culegătorii de afine” de Amanda Peters ( autoare canadiană, cu rădăcini amerindiene ) este romanul de debut.
Lectura acestei cărți m-a teleportat în copilărie, la activitățile făcute în familie, la timpul petrecut cu sora mea, dar și în perioada în care dorința de a fi mamă devenise obsesie. Am simțit durerea lui Joe când i-a dispărut sora.
Am judecat puțin una dintre mame, însă apoi am realizat că durerea poate deforma caractere.
Cu toate acestea, dragostea abundă în carte. Iertarea și vinovăția fac pace în final. O recomand cu inima! Este o carte de păstrat în bibliotecă și de recitit în diverse etape ale vieții.
Este cartea ce m-a determinat să caut imagini despre statul Maine, despre granița cu Canada. Descrierile sunt frumos ticluite. Te îmbie la călătorie!
„Nu eram o persoană credincioasă, dar ceea ce mamele mele aveau în comun, în afara dragostei față de mine, era credința într-un Dumnezeu iubitor.”
„Lasă lacrimile să curgă. Alice obișnuia să spună că atunci când âți zăgăzuiești lacrimile e ca și cum te-ai ține să faci pipi.”
****
A treia carte pe luna februarie este „Anul în care nu am murit” de Carmen Uscatu – editura HUMANITAS, 2024.
Pe lângă durere, suferință, tristețe, am găsit multă umanitate, susținere, dragoste și pasiune. Am rezonat cu pofta de educație a lui Carmen, convingerea că doar educația, învășătura o pot ajuta să plece din Fălticeni. Am regăsit forța vindecătoare a cărților, atât pentru ea ca adult, dar și în calittate de mamă. ( m-am întors cu gândul la primii ani ca mamă și am realizat că le-am citit copiilor, am invitat povești, au fost mereu înconjurați de cărți. În ultima perioadă, am lăsat-o mai moale din lipsa timpului pentru mine, din cauza oboselii accentuate, dar voi relua timpul de lectură în fiecare seară sau poate dimineața, înainte de școală ).




