CONCURS: CONTINUĂ POVESTEA….

Continuă povestea… până la data de 11 octombrie 2014, orele 24 și trimte pe adresa: claudia_groza@yahoo.com cu titlul: concurs povești
Premiul constă în broșura „Sănătate la îndemână”.

RĂZBUNAREA JUCĂRIILOR
Tudor este un băieţel frumos. Părul şaten, numai bucle,
ochii de un albastru cenuşiu, sinceri. Tenul uşor măsliniu, obrajii rotunzi şi
pufoşi, cu gust dulce, de turtă dulce.
A fost un copil dorit mult de părinţi. Aceştia mai aveau
o fetiţă. Pe Dorela. O minune de copil. Blândă şi cuminte, sociabilă şi foarte
veselă. Cu Tudor, au greşit foarte mult, răsfăţându-l. Iau oferit jucării fel
de fel. Tot ce a cerut i s-a oferit imediat. A devenit un băieţel egoist şi
extrem de răsfăţat.
*
– Nu vreau să îţi împrumut trenuleţul pentru a plimba
păpuşa. Nu vreauuu! strigă Tudor cât îl ţin plămânii.



– Bine, răspunse tristă Dorela, sora lui. Se retrase în
camera ei şi îşi adună păpuşile pentru a le schimba şi aranja părul.
– Nu fiţi triste. Vă veţi plimba într-o bună zi cu un
tren de-adevăratelea. Vă promit. Când merg în tabără, vă iau cu mine. Dorela le
îmbrăţişă, aproape cu lacrimi în ochi.
*



Tudor îşi alinie soldăţeii. Le dă ordine, îi urcă în vagoane, îi trimite să
facă lucruri rele: să distrugă toate jucăriile pentru fetiţe din librării.
Soldăţelul şef, îi spuse:
– Nu este bine să facem asta. Vom produce multă
suferinţă, vom stârni hohote de plâns şi mări de lacrimi.
 – Nu mă
interesează. Ordinele nu se discută, spuse Tudor. Nici nu termină de zis
acestea, se îndreptă spre camera Dorelei, îi luă păpuşa preferată şi i-a rupt
un picior şi o mână.
Când s-a trezit după somnul de prânz, Dorela a început să
plângă.
– Nu mai suport răutatea ta. Eşti un frate rău, răsfăţat
şi nesuferit. Ai să vezi că totul se va întoarce împotriva ta.
Tudor, rămase mut în faţa răbufnirii surorii sale. Mereu
era liniştită şi îi accepta toate faptele, majoritatea rele, bineînţeles.
Şi-a adunat soldăţeii, i-a aruncat în lada cu jucării –
nu ştia că acestea au suflet – şi a ieşit în curte, puţin abătut.
– Oare ce mi se va întâmpla? Sunt cam rău. Nimeni nu se
joacă cu mine. Nu am prea mulţi prieteni.
*
Soarele merge spre culcare. A predat ştafeta lunii, mare,
rotundă, aurie, gătită să strălucească toată noaptea.
Stelele îi ţin de urât. Mai mici sau mai mari, stelele
fac hore şi se simt bine în compania lunii.
Luna priveşte pe fereastra camerei Dorelei. Aceasta îşi
face rugăciunea de seară.
– Te rog, îngeraşul meu cel bun, repară-mi păpuşa. E atât
de frumoasă! Amin. Îşi mulţumesc.
Peste puţin timp, Dorela a adormit, liniştită. Îngerii
i-au ascultat mereu rugăciunile.
*
Soldăţelul lui Tudor întâlneşte în lada cu jucării,
păpuşa rănită. Aceasta oftează. Rănile dor şi suferă.
– Te repar eu. Imediat. Să caut mâna şi piciorul.
Soldăţelul găseşte membrele rupte şi i le prinse păpuşii.
– Gata. Eşti ca nouă, spuse mândru de reuşită,
soldăţelul.
– Mulţumesc. Va fi fericită Dorela mâine când mă va vedea
reparată.
– Mă gândeam că ar fi bine să-i dăm o lecţie tânărului
Tudor, adaugă soldăţelul. Nu e bine ceea ce face. Trebuie să-i demonstrăm asta
cât mai curând.
-Da. Este o idee bună. Să facem o revoltă împotriva lui.
Toate jucăriile să nu mai vrea să colaboreze cu el. Ar suferi, ar fi trist,
şi-ar cere iertare şi ar învăţa să împartă, spuse pe nerăsuflate, păpuşa.
– E minunată ideea propusă de tine.
Soldăţelul a făcut o mică şedinţă. A rugat toate
jucăriile lui Tudor să nu mai coopereze cu el, să nu accepte să execute
„sarcinile” date de acesta.
Jucăriile au fost de acord. Se săturaseră şi ele să fie
bruscate, aruncate fără milă în lada cu jucării, nebăgate în seamă cu zilele. A
venit timpul răzbunării.
*
Razele călduţe ale soarelui mângâie uşor obrajii pufoşi
ai celor doi fraţi.
– Bună dimineaţa, soare, spuse zâmbind micuţa Dorela.
S-a dus la baie, şi-a spălat faţa, dinţişorii, apoi a
mers să vadă ce face frăţiorul ei răutăcios.
Cioc-cioc.
– Da, răspunde Tudor.
– Bună dimineaţa. Îmi cer iertare pentru ce am spus ieri.
Nu am vrut să te fac nesuferit. Dar era păpuşa mea cea nouă. Jucăriile au şi
ele suflet. Să te porţi mai frumos cu ele, zise Dorela, sărutându-l pe frunte.
Eu te iubesc mult, să ştii.
– Şi eu te iubesc, Dorela.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.