Dispariţia şotronului – de Claudia Groza

DISPARIŢIA ŞOTRONULUI


de Claudia Groza


O zi de primăvară
se anunţa din calendar. Păsările ciripeau vesele, iar albinele îşi făceau
treaba pe lângă flori.


Două fetiţe frumoase,
una şatenă şi alta blondă, se jucau şotronul. Desenat frumos pe asfalt, cu
cretă colorată, şotronul era fericit când le vedea pe cele două copile, Diana
şi Miruna cât de bucuroase erau când nimereau pătrăţelele cu nasturele rupt de
la un palton vechi.


– Hai Diana! Este rândul tău, spuse Miruna.


– La cât am ajuns?


– La 7.


– Cam dificil!


– Eeeee.. tu eşti expertă la acest joc. Eu sunt mai mică!


– Acest joc va dispărea acum! Pentru totdeauna! Hahaha…
un râs puternic se auzi dintr-un tufiş.


Fetele s-au oprit
din joc speriate. S-au prins de mâini şi au rămas privind spre femeia destul de
tânără, cu părul negru ca pana corbului şi destul de încâlcit.


– Te rugăm! Nu ni-l lua. Este un joc frumos şi ne place
foarte mult, rosti Diana, văzând-o pe micuţa Miruna cu lacrimi în ochi.


– Nu. Nu pot face asta! Mă deranjează veselia voastră. Nu
suport să vă observ mereu chipurile fericite şi să vă aud glasurile cristaline,
zbieră zgripţuroaica.


          Dintr-o
singură mişcare, a scos o mătură dn spatele său şi a şters şotronul.


– Vei pieri pentru totdeauna, Şotronule – Haiosule –
Strâmbule – Hoţule de veselie!


          Şotronul
dispăruse. Rămăsese o urmă de cretă pulbere, dar şi aceea a fost suflată cu
putere de zgripţuroaică.


          Norii s-au
adunat la un semn al vântului care a şuierat. Din senin a început o ploaie cu
stropi mari, grei şi repezi. Zgripţuroaica a dispărut,lăsând în urma ei un nor
de fum înecăcios. Diana şi Miruna s-au adăpostit lângă trunchiul unui copac
bătrân şi cu o coroană bogată.


– Nu vom mai juca şotronul! Era distractiv!, grăi Diana.


– Da. Mie îmi plăcea foarte mult. Mai ales când îl
desenam.


– Miruna, nu fi tristă! Vom juca alte jocuri! Ai să vezi!


          Soarele
jucăuş le-a trimis micuţelor câteva raze printre crengile groase ale copacului,
invitându-le la joacă. Au fost stropite de picături de ploaie, deoarece
păsările au zburat vesele spre lumină, scuturând frunzele.


– Dragelor, vă împărtăşesc o bucurie. Nu fiţi triste!
Şotronul nu a dispărut. Priviţi pe alee. Am făcut unul pentru voi din petale de
flori, frunze şi pietre. Este mult mai trainic! Va rămâne aici mult timp,
aşteptându-vă glasurile voioase şi paşii micuţi să îl mângâie.


          Miruna şi
Diana au privit fata cu părul de culoarea castanelor coapte, lung până în
pământ şi au rămas uimite de atâta frumuseţe.


          Oare cine
era?


        …


a.     Zâna Jocului


b.     Zâna Copilăriei


c.      Zâna Veseliei



Va continua



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.