E ZIUA PĂPUŞII de CG

E
ZIUA PĂPUŞII

Primăvara şi-a făcut apariţia. Razele soarelui aleargă
printre crengile copacilor. Mugurii gâdilaţi, se deschid. Natura se
dezmorţeteşte. Copiii au ieşit la joacă în parc.
–        
Hei,
priveşte. Este o păpuşă abandonată, strigă Andreea.
–        
Biata
de ea. Să îi acordăm primul ajutor, spuse cealaltă fetiţă.
Într-adevăr, după o bancă, se afla o păpuşă. Era murdară,
cu hainele rupte, plină de pix şi de cariocă pe chip şi pe mâini. În buzunarul
rochiţei, avea un bileţel. Andreea şi Ramona l-au citit. „Nu te mai iubesc. Îmi doresc o păpuşă nouă, mai frumoasă.
– Mergem acasă şi o îngrijim, şopti Andreea, de-abia
stăpânindu-şi lacrimile.
– De acord, spuse prietena ei.
Micuţele au spălat păpuşa. Au îndepărtat cu greu, petele
de pix şi de cariocă. I-au înlocuit hainele şi au pieptănat-o. Ba chiar i-au
schimbat şi tunsoarea.
– Acum arată ca o păpuşă adevărată, grăi bucuroasă
Ramona.
– Ce suflet o fi avut fata care a primit-o? Nu pot
înţelege copiii care îşi strică jucăriile. Sunt atâţia copii care şi-ar dori să
primească o jucărie. Fie ea şi folosită!
          – Vă mulţumesc enorm pentru
îngrijire. Am să vă fiu recunoscătoare. Vă voi ajuta cum pot.
          – Vorbeşte? au întrebat
fetiţele în acelaşi glas.
          – Da, pot vorbi. Dacă cineva
se poartă frumos cu noi, păpuşile, putem vorbi.
          – Povesteşte-ne despre tine,
spuse Ramona.
          – Bineînţeles.
„Într-o zi plăcută de primăvară, am fost cumpărată de la raionul cu
jucării. Am fost împachetată într-o cutie mare, roşie, cu o fundă multicoloră.
Sincer, eram tristă că mi-am părăsit prietenii, animalele de pluş, maşinuţele
şi celelalte prietene. Însă, eram ferictă că voi aduce bucurie unei fetiţe,
care îmi va deveni cea mai bună prietenă. Luiza, s-a purtat frumos cu mine. Îmi
oferea din bomboanele ei. Participam la toate activităţile ei: coloram,
ascultam muzică, dansam. De Crăciun, ea a cerut părinţilor o altă păpuşă. Fiind
refuzată – pentru că părinţii ei nu stăteau aşa de bine cu banii – m-a aruncat
în cutia cu jucării abndonate. Am stat în întuneric mult timp. Când am fost
descoperită de mama Luizei, am crezut că sunt salvată. Dar nu a fost aşa!
Fetiţa mi-a tăiat părul strâmb, mi-a răsucit mâna dreaptă. Ca şi cum  nu ar fi fost suficient, a luat pixuri
colorate, carioci şi mi-a desenat chipul. Ultimele ei cuvinte au fost:
– E timpul să te arunc. Numai aşa o pot îndupleca pe mama
să-mi cumpere altă păpuşă.
Când se întorcea de la grădiniţă, m-a lăsat la gunoi. M-a
găsit o fetiţă şi s-a jucat puţin cu mine pe bancă. Bunica ei a ţipat că sunt
murdară şi plină de microbi. Copila m-a aruncat imediat. Aşa am rămas îngropată
în zăpadă, până a venit primăvara şi m-aţi găsit. Nu am cuvinte să vă
mulţumesc  pentru îngrijirea pe care
mi-aşi dat-o. Arat ca o păpuşă nouă.”
Ramona şi Andreea au sărutat-o fiecare pe câte un obraz.
– Vei fi prietena noastră! Noi iubim jucăriile. Suntem un
fel de doctori ai jucăriilor. Când credem că nu ne mai sunt de folos, le ducem
la un orfelinat. Astfel, jucăriile au noi prieteni.
*
Jucăriile au viaţă. Nu le stricaţi. Purtaţi-vă frumos cu
ele.
Toate drepturile asupra
textului aparţin autoarei Claudia Groza. Contact:
claudia_groza@yahoo.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.