Ema Patrichi de la EmaLaScoala pentru Călătoria Cărților

Interviu cu Ema Patrichi

1. Îți mulțumesc pentru ajutorul oferit de fiecare când am avut nevoie. Îmi poți spune cum te-ai descrie în câteva cuvinte?

Și eu îți mulțumesc pentru oportunitatea de a povesti. Eu sunt Ema de la EmaLaScoala. Sunt profesor de română, dar am ales să predau ca învățătoare.

Sunt un om creativ și autodidact. Am învățat singură să cânt la chitară prin clasa a 7-a, iar la liceu le-am învățat pe colegele mele. Când mergem în practică la cules de porumb, mă rugau să iau chitara și cântam în autobuzul care ne transporta până răgușeam. Am învățat singură să cânt la flaut, să lucrez la calculator, să desenez pentru copii la școală, să scriu caligrafic.

2. Ce ți-a plăcut cel mai mult la meseria de profesor? Dacă ar fi să o iei de la început, ce meserie ai alege?

Nu mai știu ce mi-a plăcut. Când eram copil doream să devin doctor, apoi am vrut învățătoare, apoi, după ce am citit o mulțime de romane polițiste, m-aș fi făcut polițistă. Mama spunea să îmi aleg o meserie pentru care întotdeauna aș avea loc de muncă și în viziunea ei aveam trei opțiuni: să fiu coafeză pentru că mereu oamenii se vor tunde, să fiu medic sau asistentă pentru că mereu vor fi oameni bolnavi ori să fiu învățătoare pentru că mereu vor fi copii. Așa că am ales liceul pedagogic.

Dacă aș alege altă meserie … m-aș face redactor de carte. Sau impresar ori jurnalist. Am fost o perioadă și jurnalist, lucram ca al doilea job la un cotidian, eram redactor, reporter pe partea de cultură, educație și tineret, cap limpede dacă trebuia, investigator. Până la ora 13 eram învățătoare, apoi, până seara, uneori și noaptea, eram reporter și redactor.

3. Ce rol crezi că are creativitatea în educație, în viața unei familii?

Creativitatea e foarte importantă. Omul e, oricum, o ființă creativă. Nu există persoană care să nu fie creativă. Asta pentru că în orice moment te confrunți cu tot felul de probleme pe care trebuie să le rezolvi. Cred însă că există o dimensiune a creativității pe care ți-o educi: sunt probleme pe care le rezolvi obișnuit, ca să scapi de ele sau cauți mereu și o soluție care să îți deschidă alte oportunități. Când la matematică încurajezi copiii să scormonească după soluții, să vadă și alte posibilități, îi încurajezi să fie creativi. Pe de altă partem creativitatea vine și dintr-o anumită eliberare a ta de constrângeri: faci așa pentru că trebuie sau ai un o abordare personală?

4. Care este cartea ta de suflet din copilărie? Dar din adolescență? Dar ca adult?

Am avut multe cărți de suflet în copilărie și în adolescență. Citeam de mai multe ori aceeași carte: Tarzan, O mie și una de nopți, basmele lui Ispirescu, Fram, ursul polar, Maigret mai târziu, La răsărit de Eden de Steinbeck sau Agonie și extaz de Irving Stone, Cioran, Papini. Iar în facultate, toată pleiada de scriitori și poeți români. Acum nu am o carte preferată pentru că nu mai am timp să mă întorc să o recitesc și apoi acum citesc altfel. Dar port în suflet Eleganța ariciului de Muriel Barbery, Hoțul de cărți de Zusak, iar recent am terminat Land of Decoration de Grace McLeen care mi-a dat de gândit. Acum citesc o carte a lui Zusak, I am the messanger și îmi place mult.

5. Acorzi timp zilnic lecturii? Ai un ritual special atunci când citești?

Nu, nu citesc zilnic. Însă am perioade când fac acest lucru; depinde de alte lucruri pe care le am de realizat. Un ritual? Depinde de carte. Când eram copil citeam și mâncam mere. Terminam cărțile într-o zi și eram în stare să mănânc mai mult de un kilogram de mere odată. Și îmi notam multe, foarte multe pasaje, expresii – aveam un caiet special cu citate. Acum citesc de foarte multe ori cu creionul în mână, chiar și beletristică. Dacă e o carte pentru copii, îmi notez idei, pagini, citate, lucruri pe care le-am putea discuta. Dacă e o carte de pedagogie, de psihologie, la fel, îmi notez lucrurile care îmi plac și revin asupra lor periodic. Iar când e vorba de beletristică, mă străduiesc mult de tot să nu citesc finalul înainte de a ajunge acolo.

6. Ai urmat un doctorat cu tema „Critica Literaturii”. Cum ți s-a părut? A fost din pasiune sau din nevoie pe plan profesional?

Doctoratul a fost urmarea firească a masterului. Când lucrezi dar te înscrii iar la facultate, te întorci cumva în timp, ești iar copil. Capeți o anume libertate, poți scormoni după tot felul de idei și ești oarecum obligat să faci asta, însă acest lucru te ajută, te ridică, îți dă sentimentul că te împlinești, că mergi mai departe, că evoluezi. A fost și o nevoie profesională ce s-a dovedit păguboasă, deoarece ca învățător nu mi se echivalează doctoratul cu gradul întâi. Însă acum nu mai are importanță, 3 ani de doctorat mi-au dat posibilitatea să cunosc oameni pe care nu i-aș fi întâlnit altfel, să citesc altceva. Și mai ales mi-a format o anume gândire critică.

7. Îmi place și mă inspiră blogul tău. Nu te-ai gândit să scrii o carte cu materialele adunate acolo?

Blogul EmaLaScoala e un jurnal. Adun acolo ce se întâmplă în viața mea de școală. M-a învățat foarte multe, pentru tot felul de detalii tehnice am învățat singură. Nu m-am gândit să scriu o carte cu ideile de pe blog, însă am în minte un proiect cu o carte cu povești cu litere.

8. Ce părere ai despre literatura pentru copii din România?

În România literatura pentru copii e, azi, de împrumut. Scriitorii buni au fost în anii 60 -70 – 80. Acum sunt câteva nume valoroase, însă volumul de carte e încă foarte mic. Se traduce mult însă și e și acesta un lucru bun. Chiar am vorbit despre acest aspect în lucrarea mea de doctorat: editurile vor să meargă la sigur, de aceea promovează cartea străină care a avut succes în alte țări. Pe de altă parte, scriitorii vor și ei să meargă la sigur și nu e totuna să te lansezi cu un volum pentru copii sau cu un roman pentru adulți.

Ca să dau un exemplu de curaj, l-aș numi pe scriitorul Neil Gaiman care are și cărți pentru copii, dar și pentru adulți. În România parcă nu se poate, e sentimentul că dacă scrii pentru copii nu ești așa serios, nu ești scriitor în adevăratul sens al cuvântului. Dar e doar o idee a timpurilor noastre, așa îmi pare, deoarece pe vremuri nu se punea problema că Radu Tudoran sau Constantin Chiriță nu sunt scriitori buni.

9. Se apropie cu pași grăbiți Crăciunul. Mai mult noi îl grăbim. Consideri cărțile un cadou potrivit pentru aceste sărbători?

Da, categoric, cărțile sunt un cadou fără vârstă. Pe mine mă bucură și să le ofer și să le primesc. Aș zice că, mai nou, putem considera cadouri potrivite și cărțile care nu sunt beletristică: enciclopediile, cărțile care te învață cum să desenezi ori să meșterești ceva, să faci fotografie sau cele de dezvoltare personală.

10. Ce sfat îmi poți oferi în calitate de mamă, profesor și iubitor de literatură?

Nu îmi permit să îți dau niciun sfat. 😊 Mi-aș da mie niște sfaturi: să fiu creativă, răbdătoare, întelegătoare; să gândesc pozitiv; să îmi fac timp de povestit cu copilul, cu soțul, timp de citit; să fiu mai organizată. Hai că poți cu blogul, Ema!

Îți mulțumesc mult de tot pentru timp, răbdare, inspirație și faptul că îmi „ești aproape” cu un răspuns, un gând, la fiecare întrebare adresată pe grupul „Ema la școală”.