Fabrica de dulciuri – de Claudia Groza

Dimineaţă de mai. Soarele se ridică semeţ pe
cerul albastru sidefiu. Norii alunecă uşor spre orizont.
Din şoseaua principală se face o alee ce
şerpuieşte printre copacii cu trunchiuri groase şi coroane bogate, ce duce spre
fabrica de dulciuri. Pe alocuri, asfaltul este întrerupt şi din acele
locuri creşte iarbă deasă, de un verde aprins.
Cu paşi siguri, hotărât, cu gândul la dulciurile
pe care le va împacheta azi, cu hainele mirosind a vanilie şi buzele cu gust de
zahăr pudră, merge David, un tânăr cu suflet bun, căruia îi plac acadelele şi
napolitanele. Lucrează de ani buni la fabrica de dulciuri, care iată se
întrezăreşte dintre copaci. Vai ce frumoasă este! Ferestrele sunt din turtă
dulce, zidurile din bezele colorate, uşile din ciocolată, clanţele sunt
din  jeleu, rafturile din blat de tort,
butoanele din bomboane.
–         
Bună dimineaţa, salută
David echipa de cofetari, veseli şi harnici, îmbrăcaţi în halate albe şi
purtând mândri coifuri înalte, ca cele boiereşti.
–         
Bună dimineaţa şi ţie, băiat
vanilat! şi toţi au început să râdă cu poftă.
–         
Cum merge treaba?
–         
Foarte bine. Priveşte numai
şi apoi spune ce părere ai.
Laptele proaspăt obţinut
de la vacile de la ferma din apropiere se amestecă în valuri dansante cu praful
de cacao turnat cu talent de cofetar. Vanilia şi romul curg în vasul în care
vor lua naştere cele mai delicioase bomboane. Vişinele sunt aşezate cu bucurie
în formele ce se vor umple  de compoziţia
realizată mai sus. Bomboanele iau forme diverse, apoi sunt puse la îngheţat, în
frigidere înalte, la care se urcă folosind scări de scorţişoară. Rafturile sunt
colorate variat, pentru fiecare tip de bomboană o altă nuanţă, astfel încât
oamenii care se ocupă de ambalat să nu se încurce.
David a pornit în
inspecţia de verificare a bomboanelor, pentru a putea porni acţiunea de
împachetare.
– Bun, bun, arată
delicios toate, forme perfecte, mirosuri apetisante, aşa că ne putem apuca de
ambalat.
Colegii lui David
s-au echipat corespunzător, coifuri şi mănuşi din plastic, şi au pornit sarcina
de aranjat delicatesele în cutii.
Se aud voci,
strigăte, lacrimi. Toţi se miră, se privesc unii pe alţii parcă aşteptând ca
unul din ei să fie vinovatul, şi să spună ceva concret.
– Iar de ambalează,
iar vom sta zile în şir pe rafturile din magazine, să fim zgâlţâite de oameni
şi copii pofticioşi dar atât de nehotărâţi, spuse o bomboană fondantă.
– Eu propun o
revoltă! Să nu mai stăm la împachetat!
– Nu este tocmai
indicat. Tinerii aceştia sunt drăguţi, ne dau viaţă cu dragoste şi dăruire, ne
iubesc şi ne răsfaţă.
– Ce propui atunci?
– Când suntem
bruscaţi de oamenii din magazine, să îi atacăm sărindu-le în faţă.
– Minunată idee.
Bomboanele au fost
aşezate in cutii, sortate şi încărcate în camioane. Au pornit spre cofetării şi
magazine, şi aranjate în raioanele de specialitate cu mai multă sau mai puţină
atenţie şi migală.
A venit noaptea, luminile
s-au stins şi bomboanele au adormit obosite de drum şi emoţii şi agitaţie.
*
Se aud din nou paşi,
din ce în ce mai mulţi, cu diferite frecvenţe şi intensităţi. Oamenii vin la
muncă, deci este o altă zi.  Între cutia
de carton şi carcasa de plastic în care stau bomboanele, pătrunde o rază
diafană a luminii de neon.
În curând, clienţi
de diferite vârste se plimbă printre rafturi. Bomboanele stau cuminţi doar doar
vor fi cumpărate şi scăpate din aceste locuri triste.
Doi copii, frate şi
soră, caută un anumit sortiment de bomboane. Băiatul, deşi este destul de
înalt, nu ajunge la ultimul raft, atinge cu vârfurile degetelor o cutie, şi
aceasta se răstoarnă. Bomboanele ies din cutie şi sunt sfărâmate, altele au
cucuie sau suferă de ameţeli.
Suratele lor trec la
atac. Sar de pe rafturi lovind cu putere în cei doi copii, iscându-se un
adevărat dezastru. Angajaţii vin să vadă ce se întâmplă.
–         
Nu am văzut aşa ceva
niciodată, se vaită vânzătoarele!
–         
Ce nebunie! Copiii aceştia
sunt de vină!
–         
Să chemăm poliţia!
–         
Da, chemaţi poliţia spuse
şeful magazinului, luând copiii şi ducându-i la el în birou.
Băiatul, trist, dar sigur pe el, încearcă să povestească
ce s-a întâmplat. Soara lui stătea cuminte pe o canapea.
–         
Nu-ţi răci gura de pomană.
Aşteaptă să sosească poliţia şi vei da atunci explicaţii, timp în care îşi
aprinse o ţigară.
Doi poliţişti îşi fac apariţia în magazin.
–         
Ce s-a-ntâmplat?
–         
Aceşti copii au vrut să
fure bomboane.
–         
Nu este adevărat, strigă
băiatul, ridicându-se şi privind dur chipul şefului.
–         
Ne poţi povesti cum petrecut
toată tărăşenia?
–   Sigur, domnule poliţist. Am vrut
să iau un anumit sortiment de bomboane. Cutiile erau aşezate pe ultimul raft.
M-am întins, am atins cu degetele cutia, dar nu am reuşit să o prind bine.
Cutia a alunecat şi bomboanele s-au împrăştiat. Cred că boambenele s-au
revoltat, crezând că vreau să le fac rău. Dar nu am urmărit acest lucru. Nici
gând, nici pe departe să fac asta.
Poliţistul l-a luat pe băiat şi au mers împreună la
raionul cu dulciuri. Au reconstituit întâmplarea, şi s-a văzut că tânărul a
avut dreptate. Bomboanele necăjite că au produs supărare unui copil bun şi
iubitor de bomboane, au sărit în palmele lui.
Vânzătoarele şi poliţiştii au fost impresionaţi de
gestul  boamboanele, au înţeles căa fost
un accident nevinovat şi au eliberat copiii.
–         
Să mănânci tot ca să
creşti, să ajungi la bomboanele care îţi plac, precum şi la visele tale, spuse
zâmbind poliţistul.
*
Întindeţi braţele spre ceea ce vă
place, spre visele voastre. Aveţi curajul să spuneţi mereu adevărul, căci
astfel se găsesc soluţiile mult mai uşor.

2 thoughts on “Fabrica de dulciuri – de Claudia Groza

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.