Fabrica de dulciuri de Claudia Groza

Fabrica
de dulciuri
Dimineaţă
de mai. Soarele se ridică semeţ pe cerul albastru sidefiu. Norii alunecă uşor
spre orizont.
Din
şoseaua principală se face o alee ce şerpuieşte printre copacii cu trunchiuri
groase şi coroane bogate, ce duce spre fabrica de dulciuri. Pe alocuri,
asfaltul este întrerupt
şi din acele locuri creşte iarbă deasă, de un verde aprins.
Cu paşi
siguri, hotărât, cu gândul la dulciurile pe care le va împacheta azi, cu
hainele mirosind a vanilie şi buzele cu gust de zahăr pudră, merge David, un tânăr
cu suflet bun, căruia îi plac acadelele şi napolitanele. Lucrează de ani buni
la fabrica de dulciuri, care iată se întrezăreşte dintre copaci. Vai ce
frumoasă este! Ferestrele sunt din turtă dulce, zidurile din bezele colorate,
uşile din ciocolată, clanţele sunt din 
jeleu, rafturile din blat de tort, butoanele din bomboane.
–        
Bună
dimineaţa, salută David echipa de cofetari, veseli şi harnici, îmbrăcaţi în
halate albe şi purtând mândri coifuri înalte, ca cele boiereşti.
–        
Bună dimineaţa
şi ţie, băiat vanilat! şi toţi au început să râdă cu poftă.
–        
Cum merge
treaba?
–        
Foarte
bine. Priveşte numai şi apoi spune ce părere ai.
Laptele proaspăt obţinut de la vacile de la ferma din
apropiere se amestecă în valuri dansante cu praful de cacao turnat cu talent de
cofetar. Vanilia şi romul curg în vasul în care vor lua naştere cele mai
delicioase bomboane. Vişinele sunt aşezate cu bucurie în formele ce se vor
umple  de compoziţia realizată mai sus.
Bomboanele iau forme diverse, apoi sunt puse la îngheţat, în frigidere înalte,
la care se urcă folosind scări de scorţişoară. Rafturile sunt colorate variat,
pentru fiecare tip de bomboană o altă nuanţă, astfel încât oamenii care se
ocupă de ambalat să nu se încurce.
David a pornit în inspecţia de verificare a bomboanelor,
pentru a putea porni acţiunea de împachetare.
– Bun, bun, arată delicios toate, forme perfecte,
mirosuri apetisante, aşa că ne putem apuca de ambalat.
Colegii lui David s-au echipat corespunzător, coifuri şi
mănuşi din plastic, şi au pornit sarcina de aranjat delicatesele în cutii.
Se aud voci, strigăte, lacrimi. Toţi se miră, se privesc
unii pe alţii parcă aşteptând ca unul din ei să fie vinovatul, şi să spună ceva
concret.
– Iar de ambalează, iar vom sta zile în şir pe rafturile
din magazine, să fim zgâlţâite de oameni şi copii pofticioşi dar atât de
nehotărâţi, spuse o bomboană fondantă.
– Eu propun o revoltă! Să nu mai stăm la împachetat!
– Nu este tocmai indicat. Tinerii aceştia sunt drăguţi,
ne dau viaţă cu dragoste şi dăruire, ne iubesc şi ne răsfaţă.
– Ce propui atunci?
– Când suntem bruscaţi de oamenii din magazine, să îi
atacăm sărindu-le în faţă.
– Minunată idee.
Bomboanele au fost aşezate in cutii, sortate şi încărcate
în camioane. Au pornit spre cofetării şi magazine, şi aranjate în raioanele de
specialitate cu mai multă sau mai puţină atenţie şi migală.
A venit noaptea, luminile s-au stins şi bomboanele au
adormit obosite de drum şi emoţii şi agitaţie.
*
Se aud din nou paşi, din ce în ce mai mulţi, cu diferite
frecvenţe şi intensităţi. Oamenii vin la muncă, deci este o altă zi.  Între cutia de carton şi carcasa de plastic
în care stau bomboanele, pătrunde o rază diafană a luminii de neon.
În curând, clienţi de diferite vârste se plimbă printre
rafturi. Bomboanele stau cuminţi doar doar vor fi cumpărate şi scăpate din
aceste locuri triste.
Doi copii, frate şi soră, caută un anumit sortiment de
bomboane. Băiatul, deşi este destul de înalt, nu ajunge la ultimul raft, atinge
cu vârfurile degetelor o cutie, şi aceasta se răstoarnă. Bomboanele ies din
cutie şi sunt sfărâmate, altele au cucuie sau suferă de ameţeli.
Suratele lor trec la atac. Sar de pe rafturi lovind cu
putere în cei doi copii, iscându-se un adevărat dezastru. Angajaţii vin să vadă
ce se întâmplă.
–        
Nu am
văzut aşa ceva niciodată, se vaită vânzătoarele!
–        
Ce
nebunie! Copiii aceştia sunt de vină!
–        
Să chemăm
poliţia!
–        
Da,
chemaţi poliţia spuse şeful magazinului, luând copiii şi ducându-i la el în
birou.
Băiatul, trist, dar sigur pe el,
încearcă să povestească ce s-a întâmplat. Soara lui stătea cuminte pe o
canapea.
–        
Nu-ţi răci
gura de pomană. Aşteaptă să sosească poliţia şi vei da atunci explicaţii, timp
în care îşi aprinse o ţigară.
Doi poliţişti îşi fac apariţia în magazin.
–        
Ce
s-a-ntâmplat?
–        
Aceşti
copii au vrut să fure bomboane.
–        
Nu este
adevărat, strigă băiatul, ridicându-se şi privind dur chipul şefului.
–        
Ne poţi
povesti cum petrecut toată tărăşenia?
–   Sigur, domnule
poliţist. Am vrut să iau un anumit sortiment de bomboane. Cutiile erau aşezate
pe ultimul raft. M-am întins, am atins cu degetele cutia, dar nu am reuşit să o
prind bine. Cutia a alunecat şi bomboanele s-au împrăştiat. Cred că boambenele
s-au revoltat, crezând că vreau să le fac rău. Dar nu am urmărit acest lucru.
Nici gând, nici pe departe să fac asta.
Poliţistul l-a luat pe băiat şi au mers
împreună la raionul cu dulciuri. Au reconstituit întâmplarea, şi s-a văzut că
tânărul a avut dreptate. Bomboanele necăjite că au produs supărare unui copil
bun şi iubitor de bomboane, au sărit în palmele lui.
Vânzătoarele şi poliţiştii au fost
impresionaţi de gestul  boamboanele, au
înţeles căa fost un accident nevinovat şi au eliberat copiii.
–        
Să mănânci
tot ca să creşti, să ajungi la bomboanele care îţi plac, precum şi la visele
tale, spuse zâmbind poliţistul.
*
Întindeţi
braţele spre ceea ce vă place, spre visele voastre. Aveţi curajul să spuneţi
mereu adevărul, căci astfel se găsesc soluţiile mult mai uşor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.