FESTIVALUL CASTANELOR DE CLAUDIA GROZA

Fetița cu ochi mari, căprui cu irizații de verde, obraji pufoși cu gust de turtă dulce și miros de vanilie, privea cu interes locurile noi pe care le descoperea. Voia să cuprindă în inima sa tot ce vedea. Era pentru prima dată pe meleaguri orădene, locul unde râurile Criș se unesc, iar iernile sunt blânde, precum o mamă cu suflet de zână. Totul se petrecea de la balconul camerei de hotel, unde Lia își aștepta mama.

Festivalul Castanelor în lectura actriței Denice Florina Nester Grigore.

Copila își diviniza mama, o femeie frumoasă, cu un zâmbet care muta munții și îmblânzea cel mai dificil om pe care îl întâlnea și o bunătate aparte, cum rar mai aflase Lia. O creștea singură, dar nu trecea zi în care să nu primească povestea de seară, hrană sănătoasă și atenție. Discutau despre tot ce făceau peste zi. Mama îi povestea cum a primit un compliment sau un buchet de flori de la un client, dar și cum a controlat furia altui client, care de fapt era extrem de obosit și nu fusese atent la instrucțiunile de folosire a produsului.
Acum, Lia își aștepta mama în camera de hotel. După conferință, se odihnea puțin și ieșeau prin împrejurimi. În timp ce fetița admira peisajul, nu și-a auzit mama intrând.
– Lia, iubito, îmi fac un duș și mergem!
– Mama, odihnește-te! Este devreme! Avem timp!
– Nu, nu! Am aflat că este „Festivalul Castanelor”, un eveniment de neratat! Doamne, ce poftă îmi e de castane coapte! Deja le simt gustul!
Lia își privea mama cu admirație. Era atât de bucuroasă când o vedea fericită, în al nouălea cer de mulțumită! Simțea că este femeia care merită totul! Mai văzuse femei blânde, dar mama ei era unică. Uneori se întreba dacă nu deținea vreo licoare care îi dădea energie și puterea de a fi calmă, bună și să ajute pe toți care îi solicitau sfaturile. Cu toate acestea, oricât ar fi fost de ocupată, avea timp pentu sesiunea de pupici, de îmbrățișări fel de fel, de râsete și povești inventate sau citite. Fie ploaie, soare, vânt sau ninsoare, ele ieșeau să se bucure de natură, să respire aer curat. Ce conta dacă purtau același trening? Erau fericite! Se aveau una pe alta, iar cărțile și plimbările cu povești de peste zi erau verigile care le uneau și le dădea putere.
– Gata! Te-ai pregătit? Ești bine? Ai mâncat ceva la prânz?
– Sunt foarte bine, mama. Am mâncat o ciorbă gustoasă cu pui și smântână! Dar, mama, castanele sunt comestibile?
– Ah, draga mea! Sunt castane comestibile și castane sălbatice. În zona aceasta se consumă. Am mai mâncat acum mulți ani, când eram studentă și vizitam pentru prima data zona Maramureșului. Zâmbesc acum! Se vede că ești fata mea! Am reacționat la fel ca tine!
Mama și fiica s-au îmbrățișat și au început să râdă. Au ieșit în aer călduț de toamnă târzie. Aleile erau pline de vânzători care vindeau castane coapte în jar, dar și diverse obiecte de decor create din castane. Mulți copii se adunaseră în jurul unui bătrân care povestea. Lia s-a apropiat.
– Dragilor, Castanul (Castanea sativa) este originar din SE Europei, dar crește spontan până la 45-50˚ latitudine nordică. În scop terapeutic, de la castanul comestibil se recoltează coaja, florile, frunzele și semințele.
Fructele au o compozitie asemănătoare grâului și sunt o sursă importantă de fosfor, lecitina și vitamina C, cam cât o lămâie.
Culegerea castanelor comestibile se face de la sfârșitul lui septembrie și până la începutul lui noiembrie.
Piureul de castane este unul dintre puținele produse care, prelucrate termic, păstrează în mare parte vitaminele fructului proaspăt. Amestecul de piure de castane și brânza de vaci (în proporții egale), îndulcit cu miere, miraculosul produs creat de harnicele albine, este o hrană ușor digerabilă și foarte energizantă.
Așadar, nu vă feriți de castane! Sunt gustoase și foarte importante pentru sănătate! Să le oferiți și bunnicilor dacă aveți ocazia!”
Lia a tresărit! În acea zi nu își sunase bunicii. A scos telefonul și a format numărul.
– Buni, bunu, vă trimit pupici! Ce faceți?
– Ne gândeam la voi! Vă simțiți bine? Cum peteceți timpul? Tu ești bine, Lia? Nu îți e urât cât mama e la conferință?
– Sunt bine, bunico! Tu știai că există castane comestibile? Dar că au un festival al lor?
– Scumpa mea! Te rog din suflet să îmi aduci și mie câteva castane coapte! Le ador! Îmi e așa de poftă!
– Desigur bunico! Îmbrățișări și lui bunu! Ne vedem curând! Cu bunătăți, desigur!
– Vă așteptăm cu dor!
Lia a obserat că un băiețel, cam de vârsta ei, plângea pe înfundate. Îi era rușine să fie descoperit. Lacrimile îi curgeau șuvoi, ba chiar îi udase tricoul.
– Iartă-mă! Te pot ajuta cu ceva? rosti timid Lia.
– Îți mulțumesc, dar nu ai cum! Sunt trist… deoarece… bunicul meu a plecat din această lume recent. Îmi… e … foarte dor de el! Lui îi plăceau castanale, iar festivalul era evenimentul pe care îl aprecia enorm. Știa multe povești despre castane.
– Îmi pare rău! Dar… hai să mâncăm castane și pentru el, iar eu te ascult cu drag.
– Da? Mi-ar plăcea să îți povestesc despre el!
Mama Liei era foarte mândră de fiica ei. O privea cum gestionează situații, uneori mai bine decât ea. Așa încep prietenile adevărate… cu o poveste… și de ce nu, ceva gustos!