Floarea de colț

Pun creionul pe hartia colorată si cuvintele povestii capătă
curaj, încep sa se aşeze sus, jos, mai la stânga, mai la dreapta, asemenea unui
joc de puzzle. Atenţie, povestea începe:
Parcul prinde viaţă din primele ore ale dimineţii, când soarele
încă se întinde şi măngâie uşor coroanele arborilor, petalele florilor şi
insectele ce au început să mişune. Este o zi de primăvară târzie. Copiii bucuroşi
şi gălăgioşi se joacă: şotron, coarda, volei, badminton. Pe o alee, un grup de
copii fac baloane din săpun. Unul din baloane, năstruşnic a zburat sus, cât mai
sus, apoi a coborât  şi zărind o fetiţă
drăguţă, care îşi plimba câinele, a vrut să o îmbrăţişeze. A atins-o, a
înconjurat-o şi a luat-o în interiorul său, după care a început să danseze. Fetiţa
ţipa speriată, iar respiratia sa umfla tot mai mult  balonul care se ridica tot mai sus şi mai
sus. Adierea uşoară a vântului, purta balonul spre zona montană a
ţării.
Asa a inceput fetiţa din povestea noastră călătoria cu
balonul. După atâta sperietură, a obosit şi a adormit. Visa că este acasă, cu
prietenii ei, şi poveste despre o călătorie ciudată, dar bogată în lucruri
frumoase şi fiinţe deosebite.
S-a trezit spunând:
-Nu aş vrea decât să mă porţi spre casă când te plictiseşti
de această călătorie!
-Dragă fetiţă minunată, încearcă să te bucuri de aceste
minunăţii ale naturii. Sigur te voi duce acasă, nevătămată, grăi balonul.
Crestele munţilor se iveau din ce în ce mai numeroase în
spatele norilor cenuşii.
-Ce piscuri! Ce superbe sunt! Nu am văzut niciodată aşa
ceva. Uite o capră neagră! Oaaauuu… este aşa de frumoasă! Câtă verdeaţă! Şi
câte flori frumoase… mi-ar plăcea se le ating, să le miros.
-Da? Cerere îndeplinită, micuţă domnişoară. Acestea fiind
spuse, balonul ateriză pe o păşune, o eliberă cu grijă pe fetiţă, astfel încât
să nu îşi strice forma.
Micuţa aleargă şi adună flori, şi la sărută, şi le cântă.
Ele tresar şi se bucură de pofta de viaţă a fetiţei. Într-un loc mai stâncos, o
floare albă şi catifelată, văzând că urmează a fi ruptă, îşi apleacă încet
petalele, parcă suferind.
-Este o floare rară şi este ocrotită prin lege. Nu o rupe,
ai milă de ea, se auzi o voce foarte plăcută. Numele ei este Floare de Colţ.
-Nu o rup, dar vreau să nu mai fie tristă, a răspuns fetiţa.
-Îmi pare bine că eşti o copilă cu suflet bun – copiii de
azi sunt răi, strică tot ce văd -, aşa că am un cadou pentru tine, din partea
acestei flori rare.
-Mulţumesc, dar nu este nevoie. Tu cine eşti?
-Ahh, iartă-mă că nu m-am prezentat. Sunt Îngerul Naturii.
Şi acum, iată şi cadoul: o rochiţă din catifea albă, asemeni petalelor Florii
de Colţ. De azi, eşti o floare rară!
Cu emoţie în glas şi lacrimi în ochi, fetiţa a mulţumit şi a
îmbrăcat minunată rochiţă.
*
Ce frumoase sunt lucrurile simple şi naturale.
*
Călătoria va continua…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.