Am fost fascinată întotdeauna de peisaje, dar și de copii. Adolescentă fiind, îmi făcea o deosebită plăcere să am grijă de copiii mici care locuiau în vecinătatea mea. Asta spre disperarea mamei.
Am răsfoit reviste privind cu dorință ascunsă ce clocotea ca un acid într-un pahar cu apă să călătoresc în acele locuri cu nisipul cel mai fin, cu palmieri, să descopăr noi culturi, noi oameni, noi tradiții. Fotografia este o artă, este o poveste în imagini.
Tot urmărind mămicile talentate din diferite comunități virtuale, am descoperit-o pe Corina Alexandrescu. Ceea ce m-a atras la ea a fost faptul că s-a axat pe fotografia de bebeluși (ador bebelușii) și că are o imaginație debordantă când vine vorba de decor.
Nu am stat mult pe gânduri și am îndrăznit să-i cer puțin timp pentru un interviu.
- Bună Corina. Mulțumesc mult că ai acceptat să îmi răspunzi la câteva întrebări. Când a apărut pasiunea pentru fotografie?
Buna Claudia! Eu iti multumesc pentru oportunitate!
Fotografii mi-a placut sa fac dintotdeauna insa niciodata nu m-am gandit ca va fi mai mult decat un hobby. Acum 3 ani, cand viata noastra linistita a fost data peste cap, iar eu am fost pusa la o grea incercare, mi-am jurat ca, daca trec cu bine peste, voi renunta la meseria mea si ma voi dedica trup si suflet fotografiei pentru copii, in special aceleia de nou-nascuti.
- Din câte știu ai câștigat un concurs de fotografie. Ce ai simțit în acel moment?
E mult spus ca am castigat un concurs de fotografie. A fost un premiu de popularitate, dar intr-un concurs national, unde au pariticipat fotografi renumiti din toata tara. Fotografia mea a fost preferata publicului, iar pentru mine, fiind la inceput de drum, lucrul acesta a insemnat enorm. M-am simtit ca o castigatoare de Oscar 🙂
- Cât de importante sunt fotografiile pentru o viață de om?
Mie mi e se par extrem de importante si asta nu doar pentru ca sunt fotograf. Mai ales cand vine vorba despre copiii care cresc intr-un ritm ametitor. Sunt momente unice in viata. Fotografiile sunt bucati din viata si din sentimente, acele povesti care merita pastrate si care raman vii mereu.
- Ești mama unui voinic de 9-10 ani. Are fotografii în diferite etape ale vieții? Cum se împacă la vârsta aceasta cu fotografiatul
Da, asa este. David are deja 10 ani. In primul an, tin minte, ca-i faceam cate o fotografie in fiecare zi 🙂 Acum, de cand sunt fotograf, iar el a crescut, se lasa mai greu fotografiat 🙂
- Ce alte pasiuni mai ai? Ce înseamnă de fapt să fii pasionat de ceva?
Calatoriile si muzica buna. Deocamdata ascult doar muzica buna si sper ca intr-o zi sa vizitez fiecare colt al lumii 🙂
Ce inseamna sa fii pasionat? Sa te dedici trup si suflet, sa simti entuziasm, bucurie si mai ales implinire in ceea ce faci, dar si sa ai curajul sa iti urmezi visul indiferent de obstacolele care-ti apar in cale.
- Ești adepta farmecului natural sau consideri că un machiaj bun aduce succesul?
Oh, da! Famec natural. Uita-te la mine! 🙂 Am 42 de ani si 2 picaturi de fond de ten pe fata ca, deh, e varsta 🙂
- Ai visuri/dorințe pe care dorești să le transformi în fapte concrete?
Permanent incerc sa devin mai buna in ceea ce fac. Din ce in ce mai buna. Asa ca invat, testez, practic si sper ca, intr-o zi, fotografiile mele sa vorbeasca in cat mai mult case din tara asta. Si sper ca acea zi sa nu fie foarte departe.
- Ce au spus cei dragi, când ai renunțat la un job sigur și util – stomatologia – pentru a-ți urma pasiunea?
Iti dai seama ca n-au fost foarte fericiti 🙂 Mereu imi repetau „da, dar si stomatologia ai facut-o tot din pasiune si ai muncit atatia ani pentru a ajunge un medic bun” Asa e, de la 5 ani imi doream sa „ma fac doctor de dinti”, dar vine un moment in viata cand simti ca drumul tau trebuie sa se indrepte intr-o alta directie. Si eu am ales noul drum. Singurul care mi-a fost alaturi 100% a fost sotul meu care oricum m-a sustinut in aaaaaabsolut toate nebuniile care mi-au trecut prin cap in cei 11 ani si jumatate de cand suntem impreuna.
- Te documentezi pentru ședințele foto? Urmărești materiale pe youtube sau citești cărți/reviste de specialitate? Ai urmat cursuri?
Da, absolut! Nu cred ca poti ajunge un fotograf de succes doar daca stii sa apesi pe un buton. In primul rand am invatat cum sa-mi folosesc corect aparatul foto, apoi am petrecut ore si ore intregi in fata calculatorului urmarind tutoriale pe youtube atat despre fotografie cat si depsre prelucrare in Photoshop. Ulterior am investit in cursuri pentru ca sunt esentiale pentru a deveni un bun fotograf.
- Îți îndrumi băiatul spre o anumită meserie sau ai încredere în alegerea sa, chiar dacă va alege să facă din pasiunea sa pentru sport (de exemplu) o carieră?
Inca de cand era mic am incercat sa vedem ce-l atrage. Niciodata nu l-am fortat sa faca ceva. Nu suntem genul de parinti care-si duc copilul la 10 activitati extrascolare. Daca am vazut ca-i place ceva l-am dus. Am observat ca are pronuntie foarte buna la engleza, mult peste varsta lui……l-am dus la cursuri de engleza. Acum face inot si-i place. Mult chiar. Imi tot repeta ca vrea sa ajunga campion……vom vedea 🙂 Iti dai seama ca mi-as dori enorm sa se intample asta pentru ca si eu am facut inot in adolescenta 🙂 Dar el nu stie. Vreau sa-l vad ca trage cu toate fortele pentru ca vrea el, nu pentru ca-mi doresc eu.
- Eu regret că nu am fost suficient de organizată ca timp și ca bani să le fac o ședință foto gemenilor mei. Ce sfătuiești părinții să facă pentru a păstra vie amintirea clipelor de bebelușeală?
Este o perioada unica in viata lor si a copiilor lor. Daca un bebe va manca in fiecare zi un mar cu aceeasi pofta sau daca va picta un perete de 10 ori cu acelasi desen, sigur nu va mai fi niciodata nou-nascut sau nu va implini 1 an de mai multe ori in viata.
- Care este perioada din an pe care o iubești cel mai mult?
Primavara. Imi place sa vad cum totul se trezeste la viata.
- Te vezi un fotograf de călătorii peste ani? Sau poate gastronomic?
De calatorii nu. Ma rezum doar la fotografiile pe care le fac in vacantele noastre 🙂
- Multor oameni le este greu să împărtășească din tainele meseriei lor. Îți dorești să împărtășești secretele fotografiei cu oameni pasionați, să zicem în special tineri?
Sigur, doar ca eu deocamdata invat. Nu am ajuns inca la nivelul la care sa-i pot invata pe altii.
- În ultimii ani fotografia a câștigat teren pe piața antreprenorilor. Cum percepi acest lucru: benefic sau obstacol pentru succes?
In timp, am invatat un lucru foarte important: sa nu ma uit in curtea vecinului 🙂 Exista loc pentru fiecare sub soare. Eu ma concentrez sa fac bine ceea ce fac, sa-mi creez un stil care sa placa si sa atrag oamenii pe care mi-i doresc in fata aparatului meu de fotografiat.
- Ce sfat/gând oferi mămicilor care doresc să își înceapă o afacere pe cont propriu?
In primul rand sa se gandeasca bine daca ceea ce vor sa faca este din pasiune, iar daca vor fi sigure de lucrul asta, sa aiba curajul sa isi urmeze visul. Nu va fi usor, dar atata timp cat pun mult suflet si cred cu tarie in fortele lor, vor reusi cu siguranta
Mulțumesc mult pentru această poveste! Paște cu lumină și speranță!
Multumesc si eu, Claudia! Paste linistit!