Furtuna (II) – final

Aburii ceaiului fierbinte, cu miros îmbătător de tei, l-au moleşit pe Rareş. Era să adoarmă la masă, dacă mama lui nu era atentă.
-Puiul meu, hai să mergem la culcare. Nu uita să îţi spui rugăciunea, da?
-Bineînţeles, mamă dragă!
Ajuns în cameră, Rareş a îngenuncheat lângă pat şi se rugă: “Îngeraşul meu păzitor, îţi mulţumesc pentru că am revenit acasă în bună stare. Când îl vezi pe Doamne Doamne, roagă-L să salveze culorile din ghearele monstrului care le-a furat. Mulţumesc din nou. Amin!”
Şi-a dat papuceii jos, i-a aşezat ordonat lângă pat, a tras plapuma peste el şi a adormit cât aţi spune “peşte”.
Îngerii bucuriei, armoniei si pazitori ai copiilor au făcut şedinţă.
– Cum salvăm această situaţie?
– Este o soluţie, nu se poate altfel!
– Bineînţeles, fără discuţie!
Au stabilit că este necesar să meargă la Dumnezeu şi să Îi ceară sfatul.
Îngerii au fost primiţi imediat, au prezentat situaţia neplăcută şi au cerut îndrumări pentru rezolvarea problemei.
– Un copil ne-a rugat în rugăciunea de seară să aducem culorile înapoi. Pământul este trist fără culoare, a declarat unul din îngerii păzitori ai copiilor.
– Doar un suflet curat de copil putea observa că viaţa este frumoasă tocmai datorită culorilor diverse, spuse îngerul armoniei.
– Mergeţi şi aveţi grijă de băieţel, să doarmă liniştit. A fost supus unui adevărat şoc în faţa răbufnirii naturii. Am să mă ocup personal de recuperarea culorilor, a zis Dumnezeu.
Îngerii s-au supus.
Dumnezeu a atins cu bagheta magică norii, care, ascultători au eliberat culorile.
„Primăvara părea că-şi reintră în drepturi. Natura în jur înverzea – copacii, tufărişul şi ierburile, totul strălucea şi se legăna uşor, în adierea moale a zefirului; peste tot răsuna în triluri dulci glasul săltăreţ al ciocârliei; ciorile se plimbau ţanţoşe, profilându-se cu penetul lor negru pe verdele crud al grânelor de primăvară, încă destul de joase, şi se pierdeau în marea de secară ce începea de-acum să albească; doar când şi când li se zăreau capetele, iţindu-se din lanul ce juca în valuri vineţii.”
Rareş s- a ridicat brusc din pat şi s-a îndreptat spre fereastră. Era întuneric. Nu vedea nimic.
– Off, cred că am visat. Eram în mijlocul naturii… am văzut mule culori.
Îngerii se uitau unul la altul neputincioşi. Îngerul său păzitor, care stă mere pe umărul drept, l-a mângâiat încet şi l-a ajutat să se aşeze sub plapumă şi să adoarmă.
Noaptea a trecut cu emoţii pentru toată lumea, inclusiv pentru îngeri.
Cocoşii au început să cânte, vestind sosirea dimineţii. Ziua îşi intră în drepturi pas cu pas.
Îngerii bucuriei privesc pe fereastră şi observă culorile la locul lor.
– Culorile au revenit! Ce se va bucura micuţul nostru. L-aş trezi!
– Nu, să-l lăsăm să se odihnească. A avut un somn agitat, au adăugat îngerii armoniei.
Peste câteva minute, micuţul s-a trezit şi a privit dincolo de geamul încăperii. Nu pot descrie lumina din ochii săi, zâmbetul cald şi vesel, vocea suavă care a împărtăşit mamei sale bucuria reîntoarcerii culorilor în lume.
– Mama, mama, bună dimineaţa! Îngerul meu păzitor mi-a ascultat ruga şi culorile sunt la locul lor: albastrul pe cer, verdele în firele de iarbă, galbenul în lămâie… etc. Sunt fericit!
– Vezi Rareş, îngerii există şi te aud! Să nu uiţi să le mulţumeşti diseară!
– O voi face chiar acum!
Ingerii bucuriei, ai armoniei şi îngerii păzitori ai copiilor, şi-au unit mâinile, şi au zburat uşor. Câţiva fulgi au plutit prin cameră, aşezându-se într-un final pe patul lui Rareş.
– Oau… vă mulţumesc din tot sufleţelul meu că mi-aţi păzit somnul şi mi-aţi înapoiat culorilor. Ador culorile curcubeului: ROGVAIV. Ha ha ha, adică: roşu, orange, galben, verde, albastru, indigo, violet!
*
Dragi copii, în fiecare seară rugaţi-vă îngerului vostru păzitor, care stă aşezat pe umărul drept!