Furtuna

Un nor cumplit de negru, cu forme ciudate, desprinse de pe alte meleaguri parcă, a pornit să tune şi să toarne cu nemiluita picături reci, mari, răutăcioase, hidoase. Vântul suflă puternic, îndoaie copacii, dar nu reuşeşte să îndepărteze norii pus pe harţă. Soarele s-a ascuns timid şi neputincios într-un nor micuţ, şi tremură speriat de această furtună stârnită.

Într-o staţie de autobuz, un băieţel slăbuţ, înspăimântat de vijelia dezlănţuită, tremură ca varga. În mâna dreaptă ţine o acadea, de care se pare că a uitat. Stă cu genunchii îndoiţi, postat într-un colţ al cabinei de protecţie, cu lacrimile jucându-i în ochi.

-Dacă ştiam, nu mai plecam. Mi-e atât de teamă. Nu mai e nimeni pe străzi. Toţi parcă au fost înghiţiţi de pământ. Nici urmă de fiinţă în jurŞ nu tu păsări, insecte, oameni nici gând, nici pomeneală.

Cât aţi spune „hai la joc”, picăturile hapsâne, nesătule, au furat culoarea din tot ce era în jur: frunze, petale, cer, până şi culoarea roşie – cu aromă de zmeură – din acadeua băieţelului a dispărut.

-Rareş, Rareş, dragul meu, te rog răspunde, se aude în depărtare strigătul disperat al unei femei, care se pare că este mama sau oricum, rudă cu băieţelul speriat.

Un fulger strălucitor lumină strada. Femeia îşi acoperi faţa, dar zări umbra unei fiinţe ghemuite. Cu inima strânsă de teamă, se îndreptă într-acolo.

-Rareş, dragul meu, te-am găsit. ce spaămă am tras!

-Mamiii, iartă-mă, nu am vrut să te sperii. Veneam spre casă şi dintr-o dată s-a pornit furtuna.

-Puiul meu, eşti ud leoarcă. Mi-e teamă să nu răceşti. Dacă nu se opreşte în maxim zece minute, pornim spre casă prin ploaie. Nu avem de ales.

-Aşa facem. Priveşte mama, exclamă Rareş, arătându-i mamei un nor mare, pufos şi multicolor. Acel nor a furat culorile din lumea noastră. Uite.. nici rochia ta nu mai are culoare… nici acadeaua… nici pantofii… Mi se face frică. E înspăimântător!

-Ai deptate fiul meu iubit! Găsim noi o soluţie, acum însă, să pornim spre casă, căci iată, rugămintea mi-a fost auzită şi ploaia a stat.

Cei doi au plecat spre locuinţa lor, care nu se afla foarte departe de staţia de autobuz unde s-a adăpostit băieţelul poveştii noastre.

-Dezbracă-te Rareş, spuse mama grijulie şi l-a înfăşurat rapid într-un halat de baie, moale, călduros şi pufos – dar şi acesta lipsit de culoare.

-Trebuie să ne gândim la o soluţie de a aduce culorile înapoi, rosti micuţul.

-Ai dreptate, dar asta după un ceai cald şi gustos, asezonat cu o miraculoasă aspirină.