Rețeta tristeții (cap.4)
Ușor zgribulit și destul de obosit de la atâtea emoții trăite și nimănui împărtășite, Dor-Visător nu se dădea trezit de discul înroșit ce se ridica dintre crestele munților ascuțiți. Dar o buburuză, tristă și ursuză, l-a înghiontit și așa i-a vorbit:
– Greier adormit, tu de pe ce meleaguri ai venit?
– Bună dimineața, lady buburuză. De peplaiuri mioritice am sosit și ce-i drept, sunt cam istovit!
– Bine, bine! Și cine te-a trimis din depărtare, hăt peste hotare?
– O lungă poveste am de rostit și-s cam plictisit! Te rog, nu te supăra!
– Nu te zoresc! Dar îmi doresc tristețea mea să o împărtășesc. Poate greșesc, însă nu mai rezist cu un așa suflet trist.
– Te ascult cu drag și mult interes! murmură Dor-Visător puțin gânditor. „Ce tristețe o avea pe suflet așa frumusețe de buburuză cu negre cerculețe pe aripile-i groase și foarte lucioase?”
– Acum ceva vreme un buburuz am întâlnit și pe loc de el m-am îndrăgostit. Dar din călătoria noastră când am venit, el m-a părăsit și a fugit grăbit fără a-mi mai da vreo veste, fără a-mi scrie vreo poveste de iubire printre ale ierbii fire, șopti buburuza ursuza.
– Te înțeleg! E grea iubirea! Dar nu renunța! O rețetă de vindecare a tristeții vom căuta!
– Cum e posibil așa ceva? Știam că te vei amuza și dumneata pe seama mea! striga buburuza și plângea.
– Dar nu glumesc și nu vreau să te dezamăgesc! Pe dată am să pornesc și misiunea am să-mi îndeplinesc.
– Pot să te însoțesc?
– Cu drag primesc!
– Oau! Simt cum mai tare mă înroșesc și strălucesc!
Au zburat aripă lângă aripă spre marele palat din britanicul regat. Mulți bucătari roiau în bucătăriile ce ingrediente scumpe dețineau. Pisicile miorlăiau și câinii de zor lătrau.
– Ce căutăm aici?
– O rețetă trebuie să iau!
– Cum să „iei”? Vrei să furi idei?
– Buburuză dragă, te rog să taci, zarvă tu să nu mai faci! Eu sunt spion și o misiune am de săvârșit! Așadar, nu-mi purta ghinion!
– Bănuiesc că e o glumă de bon ton sau un simplu zvon! rosti micuța gâză, mușcându-se de buză.
– Deloc! E adevărul gol! Și gata! Piua! Nu mă mai joc! Am o mulțime de treabă și totul pe grabă! spuse Dor-Visător, ascunzându-se în cuptor.
Doi bucătari rotunjori, rumeni în obrăjori, în stânga și apoi în dreapta s-au uitat, apoi s-au întrebat:
– Regele și regina sunt foarte triști din cauza unor vești. O supă pentru tristețe să gătim! Să nu mai zăbovim!
– Sigur șefule! Unde e rețeta?
– Știi că e secretă și e pitită în borcanul cu brânză topită!
– Am grijă ca rețeta să fie păstrată în mare taină, de nimeni divulgată vreodată! Am să o ascund apoi în cutia cu făină! șopti bucătarul timid.
Buburuza a strănutat, iar bucătarii teribil s-au speriat. Rețeta în văzduh au aruncat și după intrus au alergat. Toate ungherele au cercetat, dar nimic nu au aflat. De supa pentru tristețe și-au amintit pe dat! Rețeta pe jos și-n toate castroanele au căutat, dar nu au găsit nici urmă de rețetă amuletă.
Greierele Dor-Visător care căpătase abilități de mare spion fermecător, rețeta o prinsese din zbor, o răsucise sul și-o zbughise glonț oprindu-se când a zărit trotuarul. Bietul de el! Își pierduse fularul!
– Hei, greier spion, primesc o porție de supă cu bulion? strigă buburuza întrebător.
– Desigur, gâză minunată, actriță talentată! O bucătărie să găsim, supa s-o gătim, tristețea s-o ispitim și să o gonim.
Supa pentru suflet avea ca ingrediente roșii suculente, ciuperci gustoase și crutoane sfărâmicioase. Când toate se fierbeau o aromă delicată se înălța, sufletul atingea și tristețea încolțea, pe loc se bucura. Iar când supa cremă pastă devenea, tristețea în fum de frunze uscate era transformată pe dată.
Buburuza supa pentru suflet a mâncat și pe loc de tristețe s-a vindecat pentru totdeauna.
Cele două gâze buștean au adormit.
Ar mai fi ceva de povestit, dar zău că am obosit de atâta gătit și zumzăit! Somn bun și liniștit, copile drag și voios, în pat cald și pufos așezat!
Va urma…
Autor: Claudia Groza Lazăr
Citeste si capitolul 3: Rețeta dulce a prieteniei (cap.3)