Rețeta fericirii (cap. 6)
Razele de soare timid băteau în geam și obrajii lui Dor-Visător atingeau. Greierele așa de frumos visa, încât nu voia să se trezească și din nou la drum să pornească. Își dorea o zi, o lună să se odihnească. Așadar, în pat s-a răsucit și pe loc a adormit.
Cum în ce pat dormea? Pat făcut dintr-o cutie de chibrit. Însă, când ușa a scârțâit, direct în picioare a sărit, amețit, amorțit, neștiind pe ce lume a sosit.
Un bărbat brunet, înalt, ce purta un albastru halat, a făcut un salt și la baie a intrat. Drumul la duș a dat și un cântec vesel a cântat. Prietenul nostru Dor-Visător, spion amator, imediat și-a amintit că era într-un hotel și în câteva ore avea avion. Treningul și l-a periat, tenișii i-a curățat, tolba cu rețete și-a verificat și aranjat. Era gata pregătit pentru o nouă locație de asediat.
– Unde te grăbești așa? Nu crezi c-ai uitat ceva?
– Cine ești și ce vrei?
– Sunt puricele Stai un pic și sunt așezat în plic.
– Care plic? Spune-mi exact! Nu am timp de pierdut, plicuri de scuturat. Haide zău! Sunt atât de derutat și de speriat. Stai un pic plicul a mișcat și țuști afară a fost pe dat. Lângă greier s-a așezat și o poezie i-a recitat:
Ești un spion talentat,
Pot spune chiar consacrat.
Vreau să te însoțesc la Madrid,
Pentru că poveștile noastre coincid.
Tu cauți o rețetă secretă,
Eu o insectă cochetă.
O puricică veselă și discretă,
Cu multe poezii la gazetă.
– Bine, hai! Nu am chef să te refuz și nici nu vreau să crezi că-s ursuz! Zburăm împreună spre Madrid! rosti Dor-Visător senin și de veselie plin.
Avionul a decolat ușor, ca un imens dor, lăsând dâră lăptoasă ca un pufos nor. De emoție, puricele Stai un pic a ciupit câțiva pasegeri, ce stăteau speriați și stingheri, cu capul băgat adânc între umeri. Dor Visător cu gândul la mare pictor Raphael, plin de elan și zel, a uitat de zbor!
Și-a amintit la aterizare, când fără să vrea, a strănutat atât de tare încât a dărâmat un drob de sare.
Stai un pic și Dor-Visător au coborât și imediat au hotărât unde să meargă o puricică poetă să aleagă și o rețetă a fericirii să fie adăugată în tolba secretă și ferită privirii.
Spre Muzeul Prado au pornit și un furnicar de oameni au descoperit.
– Nu cred că e tocmai locul potrivit! a zis Stai un pic după ce prietenul atent l-a privit.
– Așa și eu am gândit!
– Să mergem într-un parc, cerul să-l admirăm și o decizie să luăm.
– Să mergem tiptil – tiptil, pe nimeni să nu atingem la fitil, râse Dor-Visător.
În grădina cea mare din Madrid, s-au odihnit puțin, când, pe o floare stingheră, o puricică poetă își scria o poezie pe o frunză groasă cât o tabletă. Stai un pic a sărit voios și pe loc i-a declarat că s-a amorezat și tocmai din Lion pentru ea a călătorit.
– Mă bucur că ne-am întâlnit! Am visat că trebuie să aștept, dar că totul va fi bine și este nevoie de încredere în mine.
– Ești poetă?
– Da. Scriu săptămânal la gazetă. Mă numesc Mia!
– Iar eu sunt Stai un pic! Vreau să-ți prezint un amic!
Greierele a apărut după un copac.
– El este Dor-Visător, un greiere de rețete delicioase culegător!
– Ce frumos! rosti Mia.
– Mulțumesc, răspunse Dor-Visător arătându-și simpatia.
– Care e rețeta ce acum o cauți? întrebă Stai un pic.
– Rețeta fericirii scrie pe plic! Nu știu ce să zic!
– Poți stai liniștit. Ai găsit! Îți spun cu drag rețeta. Doar să fii precaut, șopti Mia.
Rețeta fericirii pe loc s-a scris. Brânză, roșii, castravete și ardei, în chiflă mare puse, te face fericit de vrei! Un sendviș bun este ideal pentru a fi alături de cel drag! Fericirea este ca o sanie cu bucurii și tristeți la care cei uniți trag!
Stai un pic cu Mia s-a căsătorit. A fost o nuntă ca-n povești, cu rude mari împărătești, cu multe de scris și povestit, cu lecții despre cum să iubești.
Greierele spion și-a pus tolba în spinare și-a pornit la plimbare. Multe locuri a vizitat, informații utile a aflat și la hotel s-a cazat. După o noapte de odihnă cu multe vise, în zori voios s-a trezit și spre locul natal a pornit.
Va urma…
Autor: Claudia Groza Lazăr
Citeste si capitolul 3: Rețeta speranței (cap.5)