jurnal de mamă
Interviu cu DORINA- GRAȚIELA AOLĂRIȚI
Este scriitoare, desenatoare, modelează în lut… este soție și mamă, fiică și cât și mai câte. Am să îl rog pe Moș Crăciun să îi dilate timpul, să realizeze tot ce și-a trecut pe lista dorințelor.
Așa cum povesteam pe blogul personal (acesta este de povești), ultimele mele lecturi au fost: „Secretul fetei frumoase” de Dorina Grațiela Aolăriți, editura Adenium și „Povești nemaipovestite” de Dorina Grațiela Aolăriți – editura DPH.
„Secretul fetei frumoase” oferă un răspuns atât pentru copiii care se cred cei mai frumoși, dar și pentru părinții care spun asta foarte des copiilor. Frumoase lecții oferă autoarea prin intermediul animalelor: cerbul și iepurele. Interesantă și rătpcirea oglizii în adâncul pădurii.
„Povești Nemaipovestite” cuprinde două povești extrem de interesante: „Familia Mănâncă Tot” (o recomand părinților care obligă copii să mănânce TOT din farfurie și care exagerează cu mâncarea) și „Harababură roz-albastră” (toate culorile sunt importante, au rostul lor; lecție minunată oferită de cameleonul Leon).
Mi-au plăcut foarte mult, ceea ce m-a determinat să îi cer să îmi acorde minute prețioase din timpul ei și să îmi răspundă la câteva întrebări.
INTERVIU:
1.
Îmi
plac foarte mult cărțile pentru copii.
Cunosc sentimentul de a-ți ține cartea în mână. Ce te-a determinat să începi să
scrii?
Îmi
plac foarte mult cărțile pentru copii.
Cunosc sentimentul de a-ți ține cartea în mână. Ce te-a determinat să începi să
scrii?
Nu ştiu, dacă ai putea-o întreba pe
Graţiela în etate de 7 ani, ai fi avut un răspuns mai bun. Ştiu sigur că
întotdeauna am avut o atracţie pentru cărţi, chiar de pe vremea când nu ştiam
să citesc. Am crescut într-o familie în care s-a citit, pe lângă biblioteca
destul de stufoasă a părinţilor mei vedeam mereu teancuri de cărţi groase
lăsate la îndemână, lângă pat, mă intriga să-i văd atât de absorbiţi de
lectură… Tabloul ăsta trebuie să fi trezit în mine o curiozitate care, uite, nu
m-a mai lăsat niciodată în pace. În schimb, desenam. Iar îndată ce am învăţat
să scriu, au început şi poveştile, dar şi perioada în care a început vânătoarea
caietelor cu foaie velină pe o parte, pentru desen şi cu pagina din dreapta
liniată, pentru text. Nici perioada asta nu s-a terminat, încă vânez caietele
astea, pentru fetiţa mea.
Graţiela în etate de 7 ani, ai fi avut un răspuns mai bun. Ştiu sigur că
întotdeauna am avut o atracţie pentru cărţi, chiar de pe vremea când nu ştiam
să citesc. Am crescut într-o familie în care s-a citit, pe lângă biblioteca
destul de stufoasă a părinţilor mei vedeam mereu teancuri de cărţi groase
lăsate la îndemână, lângă pat, mă intriga să-i văd atât de absorbiţi de
lectură… Tabloul ăsta trebuie să fi trezit în mine o curiozitate care, uite, nu
m-a mai lăsat niciodată în pace. În schimb, desenam. Iar îndată ce am învăţat
să scriu, au început şi poveştile, dar şi perioada în care a început vânătoarea
caietelor cu foaie velină pe o parte, pentru desen şi cu pagina din dreapta
liniată, pentru text. Nici perioada asta nu s-a terminat, încă vânez caietele
astea, pentru fetiţa mea.
2.
Care
este cartea preferată a copilăriei tale?
Care
este cartea preferată a copilăriei tale?
Cartea copilăriei mele a fost una furată
de la grădiniţă (şi nu pentru că n-aş fi avut poveşti acasă). Ţin minte că era
o carte mare, lucioasă, ilustrată în tuş, rare pe atunci în biliotecile şi-n
librăriile din România. Nu mai ştiu cum se numeşte, am tot căutat-o pe Google,
dar tot nu i-am găsit urma… Pot să-ţi spun că era o poveste despre doi bătrânei
fără copii, care trăiau în pădure (el, sigur, era pădurar). În cele din urmă,
la rugile lor fierbinţi, un butucel s-a transformat în copil. Mai departe
scrie-n carte.Ţin minte că am luat cartea de la grădiniţă „doar un pic”, să
mi-o citească mama, acasă. A rămas a mea, „doar un pic”, adică mult şi bine,
până a dispărut şi din casa mea. Deci iată un titlu de primă pagină; cartea
copilăriei mele a fost o carte furată! Puţin mai târziu m-a cuprins obsesia
pentru aventurile din vestul sălbatic, după care am început o relaţie frumoasă
şi fructuoasă cu scrierile lui Eliade.
de la grădiniţă (şi nu pentru că n-aş fi avut poveşti acasă). Ţin minte că era
o carte mare, lucioasă, ilustrată în tuş, rare pe atunci în biliotecile şi-n
librăriile din România. Nu mai ştiu cum se numeşte, am tot căutat-o pe Google,
dar tot nu i-am găsit urma… Pot să-ţi spun că era o poveste despre doi bătrânei
fără copii, care trăiau în pădure (el, sigur, era pădurar). În cele din urmă,
la rugile lor fierbinţi, un butucel s-a transformat în copil. Mai departe
scrie-n carte.Ţin minte că am luat cartea de la grădiniţă „doar un pic”, să
mi-o citească mama, acasă. A rămas a mea, „doar un pic”, adică mult şi bine,
până a dispărut şi din casa mea. Deci iată un titlu de primă pagină; cartea
copilăriei mele a fost o carte furată! Puţin mai târziu m-a cuprins obsesia
pentru aventurile din vestul sălbatic, după care am început o relaţie frumoasă
şi fructuoasă cu scrierile lui Eliade.
3.
Am citit că îți realizezi singură grafica, dar
și înveți tineri să deseneze. Ce te bucură mai mult: să scrii sau să desenezi?
Am citit că îți realizezi singură grafica, dar
și înveți tineri să deseneze. Ce te bucură mai mult: să scrii sau să desenezi?
E o întrebare pe care o primesc adesea.
Întotdeauna o să aleg în mod conştient desenul, pentru că mi-e foarte la
îndemână, dar şi pentru am investit foarte mult în direcţia asta. În realitate,
ambele sunt nevoi la fel de stringente, e ca atunci când îţi scade glicemia şi
trebuie să mânânci ceva dulce, cât mai repede. Pur şi simplu trebuie să desenez
şi să scriu. Trebuie să am un creion şi o hârtie la mine, fie pentru a nota o
idee, fie pentru a creiona un personaj. Recunosc, am nişte limite (nu de
nedepăşit) în privinţa textului, dacă e mai lung; am nevoie de laptop, altfel o
las pe mai târziu (adică, de cele mai multe ori, baltă).
Întotdeauna o să aleg în mod conştient desenul, pentru că mi-e foarte la
îndemână, dar şi pentru am investit foarte mult în direcţia asta. În realitate,
ambele sunt nevoi la fel de stringente, e ca atunci când îţi scade glicemia şi
trebuie să mânânci ceva dulce, cât mai repede. Pur şi simplu trebuie să desenez
şi să scriu. Trebuie să am un creion şi o hârtie la mine, fie pentru a nota o
idee, fie pentru a creiona un personaj. Recunosc, am nişte limite (nu de
nedepăşit) în privinţa textului, dacă e mai lung; am nevoie de laptop, altfel o
las pe mai târziu (adică, de cele mai multe ori, baltă).
4.
Care
a fost cea mai dragă carte/poveste pe care ai citit-o micuților tăi?
Care
a fost cea mai dragă carte/poveste pe care ai citit-o micuților tăi?
Dragă mie sau lor? Întreb asta pentru că
există mereu diferenţe între preferinţele noastre. Fetiţei mele de 8 ani i-au
păcut foarte mult „Aventurile lui
Habarnam”, „Micuţul Nicholas” şi „Cărţile cu Apolodor”, „Pe dos. Poezii cu
prostii pentru copii” (acum se pregăteşte intens pentru seria „Jurnalul unui
puşti”, pe care am lăsat-o intenţionat mai la urmă, pentru a nu se obisnui din
start cu un stil de lectură prea facil), iar băieţelul meu vânează poveşti „cu
roţi” (adică să fie neapărat cu şi despre orice se deplasează pe roţi, dincolo
de care calitatea textului nu contează foarte tare). Însă ambii preferă cărţile
mele… „Poveşti nemaipovestite”, cel mai recent volum al meu pentru copii (şi
părinţi), e prima lor alegere de pe raft. Sunt sigură că sunt şi subiectivi,
dar noi suntem foarte sinceri şi direcţi, aşa că mi-ar fi putut spune verde-n
faţă un verdict negativ. Dacă lor le place, am trecut un test important.
există mereu diferenţe între preferinţele noastre. Fetiţei mele de 8 ani i-au
păcut foarte mult „Aventurile lui
Habarnam”, „Micuţul Nicholas” şi „Cărţile cu Apolodor”, „Pe dos. Poezii cu
prostii pentru copii” (acum se pregăteşte intens pentru seria „Jurnalul unui
puşti”, pe care am lăsat-o intenţionat mai la urmă, pentru a nu se obisnui din
start cu un stil de lectură prea facil), iar băieţelul meu vânează poveşti „cu
roţi” (adică să fie neapărat cu şi despre orice se deplasează pe roţi, dincolo
de care calitatea textului nu contează foarte tare). Însă ambii preferă cărţile
mele… „Poveşti nemaipovestite”, cel mai recent volum al meu pentru copii (şi
părinţi), e prima lor alegere de pe raft. Sunt sigură că sunt şi subiectivi,
dar noi suntem foarte sinceri şi direcţi, aşa că mi-ar fi putut spune verde-n
faţă un verdict negativ. Dacă lor le place, am trecut un test important.
5.
Ce
au spus copiii tăi când au aflat că mama lor e scriitoare?
Ce
au spus copiii tăi când au aflat că mama lor e scriitoare?
Au crescut văzându-mă cu preocupările
ăstea neserioase, practic aşa m-au avut mereu în faţa ochilor, desenând şi
scriind. Pe deasupra mă mai ocup şi de o altă treabă murdară; modelez, deci au
o mamă care-şi mânjeşte adesea mâinile de lut.
Prin urmare, nu cred că activitatea mea e ceva ce-i dă pe spate, e
firescul nostru.
ăstea neserioase, practic aşa m-au avut mereu în faţa ochilor, desenând şi
scriind. Pe deasupra mă mai ocup şi de o altă treabă murdară; modelez, deci au
o mamă care-şi mânjeşte adesea mâinile de lut.
Prin urmare, nu cred că activitatea mea e ceva ce-i dă pe spate, e
firescul nostru.
6.
Din
ce ai scris până acum, care poveste îți e mai aproape de suflet?
Din
ce ai scris până acum, care poveste îți e mai aproape de suflet?
Una pe care n-a văzut-o, încă, nici un
ochi de editor. Este o poveste rimată, în mare parte neversificată (pur şi
simplu aşa a ieşit), extrem de atipică şi amuzantă, o tot citesc dimineaţă de
dimineaţă încă de la finalul lui 2015, când credeam că e „gata”. De atunci a
mai dospit un pic, a prins un contur care-mi place foarte tare … ce mai, o ştiu
pe de rost. Tocmai pentru că-mi place atât de mult, sunt şi foarte pretenţioasă
în privinţa ei, povestea asta merită nişte ilustraţii impecabile, aşa că îmi
voi oferi cât timp voi avea nevoie pentru ea.
ochi de editor. Este o poveste rimată, în mare parte neversificată (pur şi
simplu aşa a ieşit), extrem de atipică şi amuzantă, o tot citesc dimineaţă de
dimineaţă încă de la finalul lui 2015, când credeam că e „gata”. De atunci a
mai dospit un pic, a prins un contur care-mi place foarte tare … ce mai, o ştiu
pe de rost. Tocmai pentru că-mi place atât de mult, sunt şi foarte pretenţioasă
în privinţa ei, povestea asta merită nişte ilustraţii impecabile, aşa că îmi
voi oferi cât timp voi avea nevoie pentru ea.
7.
Ce
te inspiră atunci când scrii? Ai un ritual al scrierii? Nu știu… să scrii de
mână … să îți notezi personajele și o descriere schematică a lor, etc.
Ce
te inspiră atunci când scrii? Ai un ritual al scrierii? Nu știu… să scrii de
mână … să îți notezi personajele și o descriere schematică a lor, etc.
Descrierea schematică a personajelor o
consider necesară doar în cazul romanelor (ştiu asta pentru că am început vreo
câteva).
consider necesară doar în cazul romanelor (ştiu asta pentru că am început vreo
câteva).
Revenind la poveştile pentru copii, îmi
place ca scrisul să fie prima activitate din zi, aşa că se-ntâmplă de obicei
dimineaţa, în bucătărie, cu o cană cât mai mare de cafea aproape de nări. Ideal
ar fi ca toată lumea din casă să doarmă sau să fie plecată. În rest, notez pe
te miri ce, iar notele mele sunt când desenate, când scrise. Mă inspiră ceea ce
trăiesc.
place ca scrisul să fie prima activitate din zi, aşa că se-ntâmplă de obicei
dimineaţa, în bucătărie, cu o cană cât mai mare de cafea aproape de nări. Ideal
ar fi ca toată lumea din casă să doarmă sau să fie plecată. În rest, notez pe
te miri ce, iar notele mele sunt când desenate, când scrise. Mă inspiră ceea ce
trăiesc.
8.
Citești
literatură pentru copii? Te inspiri din cărțile de succes ale autorilor
străini?
Citești
literatură pentru copii? Te inspiri din cărțile de succes ale autorilor
străini?
Citesc toate cărţile pe care le cumpăr
pentru copiii mei, noroc că nu-s tocmai puţine. Altfel n-aş avea timp şi, în
contextul actual, chiar nu există să-mi pot face timp pentru asta. Nu mă inspir
de la nimeni, nici când vine vorba de scris, nici în cazul ilustraţiilor. Sunt
prea mulţi care n-au identitate tocmai pentru că se tot „inspiră”. Spre
exemplu, în ilustraţie, până nu de mult, a circulat virusul motivelor
tradiţionale, apoi vegetale. Mă durea retina de la atâtea frunzuliţe drăguţe,
dar fără consistenţă – cred că ăla a fost şi momentul în care n-am mai urmărit
parcursul niciunui ilustrator, fie el român sau străin. În literatura pentru
copii, aşijderea; mulţi încearcă să reinventeze un Harry Potter mai Harry
Potter decât Harry Potter..
pentru copiii mei, noroc că nu-s tocmai puţine. Altfel n-aş avea timp şi, în
contextul actual, chiar nu există să-mi pot face timp pentru asta. Nu mă inspir
de la nimeni, nici când vine vorba de scris, nici în cazul ilustraţiilor. Sunt
prea mulţi care n-au identitate tocmai pentru că se tot „inspiră”. Spre
exemplu, în ilustraţie, până nu de mult, a circulat virusul motivelor
tradiţionale, apoi vegetale. Mă durea retina de la atâtea frunzuliţe drăguţe,
dar fără consistenţă – cred că ăla a fost şi momentul în care n-am mai urmărit
parcursul niciunui ilustrator, fie el român sau străin. În literatura pentru
copii, aşijderea; mulţi încearcă să reinventeze un Harry Potter mai Harry
Potter decât Harry Potter..
Uită-te în stânga, priveşte în dreapta,
dar neapărat în sus şi-n jos, citeşte, joacă-te, călătoreşte, vizionează un
film, simte o muzică, danseaz-o, cunoaşte oameni, deschide-ţi în poală albumul
cu fotografii vechi… toate astea inspiră, viaţa însăşi inspiră, doar ea şi propriul
filtru dau lumii creatori originali.
dar neapărat în sus şi-n jos, citeşte, joacă-te, călătoreşte, vizionează un
film, simte o muzică, danseaz-o, cunoaşte oameni, deschide-ţi în poală albumul
cu fotografii vechi… toate astea inspiră, viaţa însăşi inspiră, doar ea şi propriul
filtru dau lumii creatori originali.
9.
Prin
„Povești nemaipovestite” ai urmărit să corectezi anumite obiceiuri
„greșite” ale unor copii (și nu numai!)?
Prin
„Povești nemaipovestite” ai urmărit să corectezi anumite obiceiuri
„greșite” ale unor copii (și nu numai!)?
„Poveşti nemaipovestite” nu e un soi de
„Micul prinţ” care, chipurile, se adresează numai copiilor. Nu, intenţia mea
vădită, clară, declarată este aceea de a mă adresa şi părinţilor. „Obiceiurile” sunt, înainte de toate, pornite
de la nişte prejudecăţi ale părinţilor, moştenite transgeneraţional. Ei,
părinţii, sunt cei care trebuie să înţeleagă să nu-şi mai forţeze copiii să
mănânce tot din farfurie (mesajul din „Familia Mănâncă-Tot”) sau să înceteze să
le mai împartă acestora jocurile, jucăriile, culorile, preocupările în funcţie
de gen („Harababura roz-albastră”). Copilul are în el toată informaţia corectă,
nealterată, de la bun început. Corpul lui îi spune cât şi ce să mănânce,
instinctul îi spune că normal ar fi să
se joace cu ceea ce îl atrage – noi, părinţii, le viciem pornirile naturale,
sănătoase. În ceea ce priveşte copiii, poveştile mele pot doar să le
amintească, în culori frumoase şi cu umor (sau cum altfel să li te adresezi? J
), ceea ce poate au pierdut, sub presiunea unei educaţii bazate pe anumite
prejudecăţi care n-au făcut bine nimănui.
„Micul prinţ” care, chipurile, se adresează numai copiilor. Nu, intenţia mea
vădită, clară, declarată este aceea de a mă adresa şi părinţilor. „Obiceiurile” sunt, înainte de toate, pornite
de la nişte prejudecăţi ale părinţilor, moştenite transgeneraţional. Ei,
părinţii, sunt cei care trebuie să înţeleagă să nu-şi mai forţeze copiii să
mănânce tot din farfurie (mesajul din „Familia Mănâncă-Tot”) sau să înceteze să
le mai împartă acestora jocurile, jucăriile, culorile, preocupările în funcţie
de gen („Harababura roz-albastră”). Copilul are în el toată informaţia corectă,
nealterată, de la bun început. Corpul lui îi spune cât şi ce să mănânce,
instinctul îi spune că normal ar fi să
se joace cu ceea ce îl atrage – noi, părinţii, le viciem pornirile naturale,
sănătoase. În ceea ce priveşte copiii, poveştile mele pot doar să le
amintească, în culori frumoase şi cu umor (sau cum altfel să li te adresezi? J
), ceea ce poate au pierdut, sub presiunea unei educaţii bazate pe anumite
prejudecăţi care n-au făcut bine nimănui.
10.
Ce
autori români de literatură pentru copii ți-au pătruns în suflet?
Ce
autori români de literatură pentru copii ți-au pătruns în suflet?
Au scris destul de sporadic pentru
copii, însă, pentru atât cât au scris, în universul meu rămân geniali; Gellu
Naum şi Marin Sorescu.
copii, însă, pentru atât cât au scris, în universul meu rămân geniali; Gellu
Naum şi Marin Sorescu.
11.
Ce
truc ai folosit pentru a le sădi copiilor tăi pofta pentru lectură?
Ce
truc ai folosit pentru a le sădi copiilor tăi pofta pentru lectură?
Pur şi simplu le citesc. Nu mă folosesc
de trucuri, deşi sunt de acord cu ele. În copilărie, chiar dacă în jurul meu
s-a citit, mie părinţii mei nu mi-au citit şi, ghici ce, chiar şi acum, dacă ar
fi după mine, jumătate de zi aş citi, jumătate aş desena, iar două ore,
dis-de-dimineaţă, aş scrie. Iar asta nu de ieri – de azi, ci dintotdeauna. Cred
că atracţia pentru lectură ţine mai curând de temperament, corelat cu răbdarea
şi curiozitatea. Deci sunt alte calităţi care ar trebui dezvoltate pentru a
aduce copilul, poate, cât mai aproape şi mai firesc de raftul cu cărţi.
de trucuri, deşi sunt de acord cu ele. În copilărie, chiar dacă în jurul meu
s-a citit, mie părinţii mei nu mi-au citit şi, ghici ce, chiar şi acum, dacă ar
fi după mine, jumătate de zi aş citi, jumătate aş desena, iar două ore,
dis-de-dimineaţă, aş scrie. Iar asta nu de ieri – de azi, ci dintotdeauna. Cred
că atracţia pentru lectură ţine mai curând de temperament, corelat cu răbdarea
şi curiozitatea. Deci sunt alte calităţi care ar trebui dezvoltate pentru a
aduce copilul, poate, cât mai aproape şi mai firesc de raftul cu cărţi.
12.
Te-ar
interesa să facem un proiect (online, nu cred că ne permitem publicat) cu
povești / poezii scrise de mame?
Te-ar
interesa să facem un proiect (online, nu cred că ne permitem publicat) cu
povești / poezii scrise de mame?
E nevoie aici de două ingrediente ca să
iasă o treabă frumoasă; compatibilitate şi timp. Am primit mai multe propuneri
de a ilustra poveştile altor autori însă, până în momentul de faţă, a rămas
stabilit că eu cu mine mă înţeleg cel mai bine în duetul acesta
poveste-ilustraţie. Aş ilustra poveştile semnate de altcineva doar dacă m-aş
îndrăgosti de text (bineînţeles, în cazul în care mi-e contemporan, şi autorul
ar trebui să simtă o compatibilitate cu stilul meu).
iasă o treabă frumoasă; compatibilitate şi timp. Am primit mai multe propuneri
de a ilustra poveştile altor autori însă, până în momentul de faţă, a rămas
stabilit că eu cu mine mă înţeleg cel mai bine în duetul acesta
poveste-ilustraţie. Aş ilustra poveştile semnate de altcineva doar dacă m-aş
îndrăgosti de text (bineînţeles, în cazul în care mi-e contemporan, şi autorul
ar trebui să simtă o compatibilitate cu stilul meu).
Am ilustrat recent un volum de poezii de
dragoste (nu pentru copii) şi a fost un proiect pe care l-am îmbrăţişat pe loc,
pentru că fiecare vers părea anume scris pentru creionul şi acuarelele mele.
dragoste (nu pentru copii) şi a fost un proiect pe care l-am îmbrăţişat pe loc,
pentru că fiecare vers părea anume scris pentru creionul şi acuarelele mele.
13.
Lucrezi
în paralel la mai multe proiecte?
Lucrezi
în paralel la mai multe proiecte?
Întotdeauna!
14.
Dacă
ai tăi copii ți-ar spune într-o zi că vor să devină scriitori sau pictori, ce
sfaturi le-ai oferi?
Dacă
ai tăi copii ți-ar spune într-o zi că vor să devină scriitori sau pictori, ce
sfaturi le-ai oferi?
Aş face orice flip flap să-i determin să
înţeleagă că trebuie să muncească foarte mult dar, culmea, fără să simtă că se
spetesc. Dacă pot asta, înseamnă că şi-au ales exact drumul pentru care sunt
croiţi. Se spune despre sportul de performanţă că presupune multe sacrificii,
sunt sigură că aşa este. Eu cred că un artist bine format a investit în dezvoltarea lui la fel de mult ca un
sportiv de performanţă. E plină lumea de „artişti” care habar n-au să deseneze.
Pe ai mei, de or apuca drumul artei, nu-i vreau aşa, doar conceptuali, cu nişte
etape esenţiale arse rapid şi superficial. Cât despre scris, la bază stă
cititul şi trăitul, dar aş recomanda şi un jurnal „de bord” în care să-şi
permită să sfideze orice regulă de scriere.
înţeleagă că trebuie să muncească foarte mult dar, culmea, fără să simtă că se
spetesc. Dacă pot asta, înseamnă că şi-au ales exact drumul pentru care sunt
croiţi. Se spune despre sportul de performanţă că presupune multe sacrificii,
sunt sigură că aşa este. Eu cred că un artist bine format a investit în dezvoltarea lui la fel de mult ca un
sportiv de performanţă. E plină lumea de „artişti” care habar n-au să deseneze.
Pe ai mei, de or apuca drumul artei, nu-i vreau aşa, doar conceptuali, cu nişte
etape esenţiale arse rapid şi superficial. Cât despre scris, la bază stă
cititul şi trăitul, dar aş recomanda şi un jurnal „de bord” în care să-şi
permită să sfideze orice regulă de scriere.
15.
Mai
crezi în Moș Crăciun? Dacă da, ce vrei să îți aducă anul acesta?
Mai
crezi în Moș Crăciun? Dacă da, ce vrei să îți aducă anul acesta?
La şedinţa cu alţi inşi fabuloşi cu
super-puteri, să pună magie mână de la mână pentru mine să-mi dilate timpul,
ziua mea să dureze 48 de ore, pentru care, desigur, să am şi energia necesară.
Vreau să fac multe lucruri, pentru care nu găsesc timp. Mai am o dorinţă
arzătoare, dar asta, dacă nu e cu supărare, o să rămână între mine şi Moş
Crăciun. Deci, da, cred în el. Trebuie. Am copii! J
super-puteri, să pună magie mână de la mână pentru mine să-mi dilate timpul,
ziua mea să dureze 48 de ore, pentru care, desigur, să am şi energia necesară.
Vreau să fac multe lucruri, pentru care nu găsesc timp. Mai am o dorinţă
arzătoare, dar asta, dacă nu e cu supărare, o să rămână între mine şi Moş
Crăciun. Deci, da, cred în el. Trebuie. Am copii! J
MULȚUMESC MULT PENTRU TIMPUL ACORDAT.
