Istoria albinelor de Maja Lunde

Viața ne oferă zeci de lecții. Unele din propria experiență. Altele din viețile celor apropiați, cunoscuți, prieteni, colegi. Dar foarte multe lecții le primim din cărți. Am învățat că fiecare carte pornește de la un sâmbure de adevăr, apoi este experiența de viață a scriitorului și restul ficțiune.
În „Istoria albinelor” sunt descrise trei povești de familie, din zone geografice și perioade de timp diferite. O recomand cu tot sufletul tuturor părinților. Sunt abordate multe emoții, tehnici de reușită și relația părinte-copil.
Eu fiind biolog, am fost recunoscătoare la dublu. Unul din personaje este cercetător. Apicultura este una din meseriile vechi, care dăinuie și azi cu succes.

Fragment din volumul „Istoria albinelor” de Maja Lunde:

„Cand albinele ajung intr-un loc nou, sunt mereu linistite in primele zile. Stau mai mult in interiorul stupului, la ele acasa. Apoi se aventureaza in afara stupului si fac mici zboruri de recunoastere, inspecteaza noile imprejurimi si se acomodeaza cu locul. Si, incet, zborurile lor devin tot mai lungi. Din a treia zi, isi reiau activitatea normala, astfel ca in jurul tuturor tufelor de afin se aude zumzetul lor inconfundabil. La vreo cincizeci sau saizeci de metri distanta de stupi, Lee, cu capul plecat, in mijlocul tufelor, incerca sa le numere, fara sa stie ca-l privesc.
M-am furisat in spatele lui.
– Stai!
Sari in sus de la sperietura.
– La naiba!
Am izbucnit in ras.
Schita un gest de descurajare cu bratul.
– M-ai intrerupt!
– Calmeaza-te, am sa te-ajut eu.
– N-am incredere in calculele tale. Tu nu esti obiectiv.
M-am asezat pe vine, langa el.
– Le pui pe fuga, spuse zambind. Nu mai e loc pentru albine aici.
– Bine, bine.
M-am ridicat si m-am dus la vreo zece metri distanta, cautand din privire o zona de aproximativ un metru patrat.
Sigur, aici erau.
O albina zbura dintr-o floare si se facu nevazuta. In aceeasi clipa, veni o alta si, imediat, o a treia.
– Cum merge treaba?
Am ridicat privirea.
– Destul de bine. Doua aici. Dar la tine?
– Trei.
– Esti sigur? intreba el. Trisezi.
– Tu nu stii sa numeri, am spus.
Lee mai ramase pe vine un timp.
– In regula. Uite ca vin mai multe.
M-am indreptat, zambindu-i. La doua albine si jumatate pe metru patrat, polenizarea era buna. Adesea, Lee statea asa, numarand albinele, ca un obsedat. Si doar pentru ca numarul albinelor pe metru patrat era hotarator pentru numarul de kilograme de afine pe care avea sa le culeaga in toamna.
Doua albine la el, trei la mine. Avea sa fie bine.
Dar apoi incepu sa ploua.”