Lauda de sine – de CG

Toti am auzit de proverbul romanesc: „Lauda de sine nu miroase-a bine.”
Nu stiu daca lauda de sine este legata de increderea de sine. Dar, am intalnit oameni destepti, frumosi, cu realizari importante, care reactioneaza diferit. Unii nu vor sa recunoasca ce au realizat, nu vor sa spuna ca sunt frumosi… si altii, din contra, evidentiaza totul. Se lauda pana te obosesc. Ei, acest gen de oameni nu-mi plac. Un gram de modestie nu strica… daca esti asa minunat, cu siguranta cineva va observa si te va lauda. E mai valoroasa lauda sub aceasta forma decat sa spui tu ca o moara stricata cat de excelent esti tu, ce carti ai citit, ce bine faci tu si nu face nimeni altcineva, etc. E penibil. Nimeni nu e perfect.

*

Sa va dau un exemplu frumos de modestie.
O eleva de-a mea, nevazatoare – cu niste buze si o dantura de invidiat, deci toti avem calitati si defecte, si asta-i clar – tot timpul zambitoare si extrem de pozitiva (bine, credinta ei este peste margini), este foarte citita pentru varsta ei.

Intr-o zi ii spun:
– Imi este rusine sa vorbesc cu tine. Esti atat de desteapta! Daca discutia noastra va intra pe un fagas ce nu-l cunosc?
La care, ea, razand cu pofta, imi spune:
– Doamna, sunteti modesta. Va cunosc si nu v-ati facut niciodata de ras. Stiti?! Ma gandeam ca daca nu as fi avut acest handicap, as fi fost un copil normal, n-as mai fi stat sa citesc si sa ascult muzica atat de mult. Vedeti, acesta a fost norocul meu.

– Multumesc pentru inca o lectie de viata draga mea!

*

Oamenii care se lauda prea mult, in timp vor ramane singuri. Au o parere atat de buna despre ei, incat nu mai suporta prezenta unui om simplu langa ei.
E atat de trist. Credeti-ma. Am vazut si oameni din acesti plictisiti in prezenta unor oameni normali, cu o educatie medie.
Totul depinde asa mult de sansa. Poate unii ditre noi, gasesc de mici mentori care sa le arate drumul spre cultura, care sa le spuna ce si cum si cat ar trebui sa citeasca. Dar, sunt sigura ca nimeni nu le stie pe toate.
Ar fi minunat sa fim oameni cu bun simt, sa ii lasam pe altii sa ne aprecieze valoarea.

Cand eram profesoara de biologie, desenam la tabla. Diferite chestii. Nu sunt artist si nu-mi ieseau intotdeuana. Elevii imi spuneau: „Doamna, asta seamana cu… nu stiu ce…” Zambeam si le ziceam: „ok… faceti voi mai bine. Eu, atat am reusit.”
Si se straduiau sa faca mai bine.

Cui nu i-ar placea sa stie sa faca totul? Sa cante, sa picteze, sa scrie, sa danseze… Ehh… E bine sa ii iubim pe cei din jur pentru ce au bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.