Lia şi Ela – ultima parte

Supa pregătită de tatăl Liei, în care fetiţa presăra cu dragoste sare, a reuşit să-i vindece mama.

Copila a povestit tatălui despre bătrânii care o adoptaseră.

– Eşti atât de isteaţă! Sunt mândru de tine, a fost răspunsul tatălui la finalul poveştii. Le vom scrie că eşti bine, sănătoasă şi vom căuta o soluţie să nu-i dezamăgim.

– Tata, dacă i-am aduce să locuiască împreună cu noi?!

– Nu-i o idee rea!

Toţi trei, mama vitregă – care devenise o femeie senină, zâmbitoare şi veselă -, Lia şi tatăl acesteia au pornit spre localitatea unde trăiau bătrânii, părinţii de împrumut ai fetiţei.

Lia a deschis poarta cu putere, a alergat în casă şi i-a îmbrăţişat pe cei doi bunici adoptivi, de o bunătate ieşită din comun.

– Iertaţi-mă, vă rog să mă iertaţi! Sunt o mincinoasă!

Cei doi se uitau miraţi unul către celălalt, neînţelegând absolut nimic. Pe uşă au intrat părinţii Liei, au salutat respectuos şi s-au aşezat.

Povestirea a decurs lin, iar pe măsură ce se apropia de final chipurile personajelor se luminau, iar lacrimile apăreau ca picăturile de rouă ce lucesc în razele de lumină ale dimineţii.

– Am venit cu o propunere: să veniţi să locuiţi alături de noi!

– Dragii moşului, noi suntem bătrâni. Ne-am obişnuit aici, cu toate obiectele care au fiecare povestea sa. Avem amintiri legate de fiecare copac din grădină, nu le putem abandona. Mă bucur că am cunoscut şansa de a cunoaşte şi îmbrăţişa o fetiţă atât de curajoasă , cu suflet bun. Dacă nu afla de boala mamei, nu s-ar fi întors prea curând – bătrânul îşi şterse grăbit o lacrimă, prefecându-se că i-a intrat ceva în ochi. Îi suntem recunoscători pentru bucurile, zâmbetele, zilele minunate pe care mi le-a oferit. Cred că este mai bine să stea cu părinţii ei, şi să ne viziteze de câte ori doreşte.

*

Lia şi Ela şi-au reluat prietenia şi drumul spre şcoală zi de zi. Nimic nu se schimbase parcă. Încrederea le-a uni şi mai mult.

– Nu ai idee ce dor mi-a fost de tiine, mărturisi Ela.

– Te înţeleg. Mi-a fost greu fără tine. Am să te prezint bunicilor mei adoptivi în acest sfârşit de săptămână, adăugă Lia.

S-au îmbrăţişat şi au păşit cu deptul – o superstiţie de-a lor – în şcoală. S-au privit şi au zâmbit.

Fermecătoare zâmbete născute dintr-o prietenie adevărată.
FINAL

2 thoughts on “Lia şi Ela – ultima parte

  1. Vlada David says:

    Buna ziua!
    Mi-a placut foarte mult povestea ,,Lia si ELa” si as dori sa scrieti continuarea ei!! Am descoperit un fragment din poveste in cartea mea de ed. civica. Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.