Lorena

Lorena este o fetiţă orfană. Fraţii au abandonat-o la orfelinat. Acolo, a fost tratată cu indiferenţă. S-a hotărât ca într-o zi ploioasă de toamnă, să fugă. Nu ştia unde. -De abia aştept să găsesc pe cineva să mă iubească. Nimeni nu va fi ca mama. Asta ştiu sigur! Există şi oameni cu suflet bun în lumea asta mare. Am să fug curând, îşi spuse Lorena. Noaptea coboară încet peste oraş. Îmbracă totul într-o perdea de stele. Lorena priiveşte pe fereastră. Îşi alege o stea şi îşi pune o dorinţă. A adunat câteva hăinuţe într-o bocceluţă. Priveşte colegele de cameră care dorm liniştite. -La revedere dragele mele! Poate ne vom vedea în zile mai bune pentru fiecare dintre noi. A deschis uşa. Străbate uşor, cu atenţie sporită holul orfelinatului. Curând ajunge în stradă şi ea nu ştie ce vrea să facă. Este liberă. Lorena stă în ploaie. Se ascunde sub un copac bătrân ce-i conferă protecţie. Picăturile de ploaie îi mângâie chipul. Treptat, i se face frig. Se aşează zgribulită pe rădăcinile groase, ieşite din pământ. Strânge la piept bocceluţa. Ursul, amintire de la mama ei, îi stă aproape. În depărtare se aude zgomot de roţi. O trăsură se apropie de locul unde se odihneşte Lorena. Vizitiul observă o mogâldeaţă care tremură. Coboară repede, o ia în braţe şi o pune pe bancheta trăsurii. O acoperă cu o pătură groasă, de lână, lucrată manual. Lorena visează. -Mama, vin să te caut! spune încet. -Biata copilă. Caii pornesc la trap. Soarele se ridică leneş dintre munţi şi urcă pe cerul plumburiu. -Bună dimineaţa. Unde sunt? Cine sunteţi dvs.? întreabă agitată Lorena. -Eram în trecere şi v-am văzut acolo jos, tremurând. M-am gândit cî ar fi bine să vă iau cu mine. Unde vreţi să ajungeţi? -Nu ştiu. Am fugit de la orfelinat. Se purtau urât cu mine. Vreau să caut pe cineva care să mă iubească. Unde mă puteţi lăsa? -Eu merg la circ. Te pot lăsa acolo cu circarii. Dai o mână de ajutor şi sunt convins că vei fi îndrăgită şi iubită. Peste puţin timp, au ajuns la circ. Lorena este dusă să vada menajeria. A găsit o elefănţică ce a mângâiat-o cu trompa. S-a ataşat imediat de ea. Circarii au decis ca Lorena sa se ocupe de Trully, elefănţica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.