Lumea insectelor

Dimineata tarzie de aprilie. Ea se grabea sa isi faca un sandwich pentru la scoala.

-Asta asa sa nu mai spuna nimeni nimic, sa ma lase cu rautatile lor… „iar nu ti-ai adus si tu de mancare; dar chiar nu ai ce?” ofta Isabela si deschise usa frigiderului.

-Credeam ca nu te mai trezesti…

-Cine-i acolo? Isabela aprinse repede lumina.

-Ei, hai nu te speria asa. Sunt eu… ma cunosti, doar ca mi-a fost jena sa ma prezint. My name is John. Ha ha ha.

-Ihhh… esti un gandac. Papucul, unde e papucul… striga agitata Isabela.

-Off… nu stiu de ce faci atata caz si galagie. Nu ti-am facut nimic, ba chiar am si glumit, sa-ti inseninez ziua. Dar, asta e… voi oamenii, nu aveti suflet… tot ce nu va place distrugeti. Repede papucul! Off, te las, si totusi, iti doresc o zi senina cu multe bucurii.

-Imi… imi pare rau, spuse Isabela, dar gandacul a disparut. Ia-l de unde nu-i. Mere fac nefacute. Acum, sper sa imi mearga bine la scoala, sa nu fac vreo boacana.

Isi impaturi sandwich-ul intr-un servetel, se imbraca raoid cu hainele pregatite de cu seara, isi lua geanta si pleca. Zambetul ce-i marginea buzele era destul de trist, dar era acolo: „My name is John”… off… pana si gazele au umor.

Pe aleea ce ducea spre scoala, copacii si-au imbracat armura colorata in alb, roz pal si bleu de-abia sesizabil si au devenit adapost pentru pasarile care incanta urechile oamenilor ce nu au timp sa se bucure de asa ceva. Boarea primaverii se simte in vazduh.

De unde de neunde, apare un bondar.

Sunt asa ciudati… parca nu ar fi insecte. Sunt grasi si fac exceptie de la grupul lor. ha ha ha.

-Unde mergi asa grabita?

-La scoala, nu vreau sa intarzii.

-L-ai vazut cumva pe john azi? intreba bondarul, timid.

-Hei, ia stai asa. De unde stii tu de John?

-Eee.. e o poveste vecehe, nu cred ca ai timp sa ti-o dastainui acum cu lux de amanunte. Era tare necajit ieri ca nu a mancat de cateva zile. L-ai vazut azi, asadar? Nu mai ocooli raspunsul.

-Ahhh… deci era nemancat saracul, se auzii vocea Isabelei. Da, l-am vazut azi si l-am amenintat cu papucul. Mi-e teama de gandacii de bucatarie. Plus ca, la noi nu prea au existat.

-Lasa, il gasesc zilele astea prin parc si gasim noi o solutie. Exista soluti pentru orice nu? Ahh… sa nu uit. Eu sunt Brus. Asta asa, daca intreaba John de mine. Ha ha ha.

Bondarul s-a intros spre dreapta si a disparut intr-un tufis.

„Am gresit. Pana la urma sunt animale si ele, asa mici, urate, nevinovate. Au si ele rostul lor pe Pamant, altfel nu isi pierdea Dumnezeu cu crearea lor. Ce ma costa sa arunc o firimitura pe jos. Da… asa este, le dai un deget si iti iau toata mana. Maine poimaine ma trezeam cu tot neamul John pe capul meu… si scoate Isabel camasa pe unde mai poti. Am sa-l scot in curte daca il mai gasesc dupa amiaza pe Joh si il voi hrani” gandea intens Isabela.

-Hei, unde ti-e gandul?

Era colega ei de scoala, Betty. O fata atat de vesela si zglobie, parca manca in fiecare dimineata ardei iute. Nu statea o secunda locului. te obosea adesea cu energia ei, care nu era indreptata spre ceva util.

-Ei, buna dimineata! Mi-am lasat gandul la un mic prieten cunoscut asa pe nepusa masa, la prima ora, zambi Isabela si o imbratisa pe a sa colega.

Ore frumoase, interesante, cu jocuri instructive si captivante, de cunoastere a propriului eu. Isabela ardea de nerabdare sa ajunga acasa. Se simtea atat de vinovata vis- a -vis de John… bine ca a fost rapid si a disparut din fata papucului ridicat cu viteza – se pare ca el a fost mult mai rapid.

„Inteligent Dumnezeu… a daruit fiecarei fiinte ceva placut. Ma uitam ce elitre frumoase avea John, parca erau un frac. So bondarul Brus ce galben viu are la purtator. Ce inimi avem… de ce nu putem accepta si ne juca alaturi de orice fiinta din Univers? pana la urma si sarpele Boa din „Cartea Junglei” era asa simpatic si prietenos. Sper sa il gasesc pe John si sa imi cer iertare.” gandea abatuta eroina noastra.

Cand a auzit ultimul clopotel, si-a strans rapid cartile si caietele, si-a imbratisat prietena si a zbughit-o pe usa. Toti colegii au ramas uimiti.

-Niciodata nu a fost asa grabita.

-Intotdeana avea o vorba buna si de inseninare pentru fiecare dintre noi.

-Imi mai povestea ce a mai citit, despre ce a mai scris.

-A avut un comportament ciudat azi, intreaga zi.

Pe alea din fata scolii a zarit un grup de insecte, heterogen. cateva gargarite, unele cu elitre rosii, altele cu elitre galbene…. doi-trei bondari, o libelula si doi gandaci necunoscuti la nivel de specie, o asteptau.

-Nu stim ce este cu John.

-Nu reusim sa dam de el.

-Te putem insoti spre casa?

-Nu te daranajam. Asteptam unde ne spui tu, ingaima timid Brus, bondarul prietenos.

-Da, urmati-ma.

Toti priveau dupa Isabela ca dupa urs. Erau socati sa vada un amalgam de nisecte, insotind asa ordonat o fata frumoasa si cocheta.

Din contra, Isabela era fericita si vesela si zambea, facand cu ochiul, fiecarui gura-casca ce o privea insistent.

Ajunsa acasa, cat a putut de repede, se indrepta spre bucatarie.

-John, te rog sa ma ierti pentru comportamentul meu deplasat de azi-dimineata. Intreaba pe orice ca nu sunt prietenoasa si haioasa dimineata. Nu imi place sa ma trezsc devreme… nu imi place sa am un program matinal. te rog, iarta-ma, si, pe langa asta, am o mare surpriza pentru tine daca iesi de pe unde te-ai ascuns.

John, timid si fricos iesi, cu un tremur izbil dintr-o gaurica mica din spatele tevilor de la calorfier.

-hei, salutare! Ce usurare pentru mine… uite… si spunand asta, Isabela indrepta mana spre fereastra, unde asteptau emotionati prietenii lui John.

Bucuros din cale afara, John isi intinse aripile negre, lucioase de parca erau lustruite cu cea mai scumpa crema si porni in zbor spre ei.

-Nu pleca asa.. am ceva pentru tine.. spuse Isabela si ii intinse niste firimituri de paine.

-Oauu… ce ospat, spuse vesel John.

Isabela le facu semne cu mana.

„Ce lumea frumoasa… Cand vom invata sa ne bucuram de asa minunatii?”

Voi cand ati privit cu dragoste si admiratie o insecta? O albina harnica sau o furnica grabita spre musuroi?