Lumea insectelor

Dimineata
tarzie de aprilie. Ea se grabea sa isi faca un sandwich pentru la scoala.
-Asta
asa sa nu mai spuna nimeni nimic, sa ma lase cu rautatile lor… „iar nu
ti-ai adus si tu de mancare; dar chiar nu ai ce?” ofta Isabela si deschise
usa
frigiderului.
-Credeam
ca nu te mai trezesti…
-Cine-i
acolo? Isabela aprinse repede lumina.
-Ei,
hai nu te speria asa. Sunt eu… ma cunosti, doar ca mi-a fost jena sa ma prezint. My
name is John. Ha ha ha.
-Ihhh…
esti un gandac. Papucul, unde e papucul… striga agitata Isabela.
-Off…
nu stiu de ce faci atata caz si galagie. Nu ti-am facut nimic, ba chiar am si
glumit, sa-ti inseninez ziua. Dar, asta e… voi oamenii, nu aveti suflet…
tot ce nu va place distrugeti. Repede papucul! Off, te las, si totusi, iti
doresc o zi senina, cu multe bucurii.
-Imi…
imi pare rau, spuse Isabela, dar gandacul disparuse. Ia-l de unde nu-i. Mereu
fac nefacute. Acum, sper sa imi mearga bine la scoala, sa nu fac vreo boacana.
Isi
impaturi sandwich-ul intr-un servetel, se imbraca rapid cu hainele pregatite de
cu seara, isi lua geanta si pleca. Zambetul ce-i marginea buzele era destul de
trist, dar era acolo: „My name is John”… off… pana si gazele au
umor.
Pe
aleea ce ducea spre scoala, copacii si-au imbracat armura colorata in alb, roz
pal si bleu de-abia sesizabil si au devenit adapost pentru pasarile care
incanta urechile oamenilor ce nu au insa timp sa se bucure de asa ceva. Boarea
primaverii se simte in vazduh.
De
unde de neunde, apare un bondar.
Sunt
asa ciudati… parca nu ar fi insecte. Sunt grasi si fac exceptie de la grupul
lor. Ha ha ha.
-Unde
mergi asa grabita?
-La
scoala, nu vreau sa intarzi.
-L-ai
vazut cumva pe John azi? intreba bondarul, timid.
-Hei,
ia stai asa. De unde stii tu de John?
-Eee…
este o poveste veche, nu cred ca ai timp sa ti-o destainui acum cu lux de
amanunte. Era tare necajit ieri ca nu a mancat de cateva zile. L-ai vazut azi,
asadar? Nu mai ocoli raspunsul.
-Ahhh…
deci era nemancat saracul, se auzi vocea Isabelei. Da, l-am vazut azi si l-am
amenintat cu papucul. Mi-e teama de gandacii de bucatarie. Plus ca, la noi in
bucatarie nu prea au existat.
-Lasa,
il gasesc zilele astea prin parc si gasim noi o solutie. Exista soluti pentru
orice, nu? Ahh… sa nu uit. Eu sunt Brus. Asta asa, daca intreaba John de
mine. Ha ha ha.
Bondarul
s-a intors spre dreapta si a disparut intr-un tufis.
„Am
gresit. Pana la urma sunt animale si ele, asa mici, urate, nevinovate. Au si
ele rostul lor pe Pamant, altfel nu isi pierdea Dumnezeu timpul  cu crearea lor. Ce ma costa sa arunc o
firimitura pe jos. Da… asa este, le dai un deget si iti iau toata mana. Maine poimaine ma trezeam
cu tot neamul John pe capul meu… si scoate Isabel camasa pe unde mai poti. Am
sa-l scot in curte daca il mai gasesc dupa amiaza pe John si il voi hrani”
gandea intens Isabela.
-Hei,
unde ti-e gandul?
Era
colega ei de scoala, Betty. O fata atat de vesela si zglobie, parca manca in
fiecare dimineata ardei iute. Nu statea o secunda locului. te obosea adesea cu
energia ei, care nu era indreptata spre ceva util.
-Ei,
buna dimineata! Mi-am lasat gandul la un mic prieten cunoscut asa pe nepusa
masa, la prima ora, zambi Isabela si o imbratisa pe a sa colega.
Ore frumoase,
interesante, cu jocuri instructive si captivante, de cunoastere a propriului
eu. Isabela ardea de nerabdare sa ajunga acasa. Se simtea atat de vinovata vis-
a -vis de John… bine ca a fost rapid si a disparut din fata papucului ridicat
cu viteza – se pare ca el a fost mult mai rapid.
„Inteligent
Dumnezeu… a daruit fiecarei fiinte ceva placut. Ma uitam ce elitre (aripi)
frumoase avea John, parca erau un frac. Si bondarul Brus ce galben viu are la
purtator. Ce inimi avem… de ce nu putem accepta si ne juca alaturi de orice
fiinta din Univers? Pana la urma si sarpele Boa din „Cartea Junglei”
era asa simpatic si prietenos. Sper sa il gasesc pe John si sa imi cer
iertare.” gandea abatuta eroina noastra.
Cand
a auzit ultimul clopotel, si-a strans rapid cartile si caietele, si-a
imbratisat prietena si a zbughit-o pe usa. Toti colegii
au ramas uimiti.
-Niciodata
nu a fost asa grabita.
-Intotdeana
avea o vorba buna si de inseninare pentru fiecare dintre noi.
-Imi
mai povestea ce a mai citit, despre ce a mai scris.
-A
avut un comportament ciudat azi, intreaga zi.
Pe
alea din fata scolii, Isabela a zarit un grup de insecte, heterogen:  cateva gargarite, unele cu elitre rosii,
altele cu elitre galbene…. doi-trei bondari, o libelula si doi gandaci
necunoscuti la nivel de specie, care o astepta.
-Nu
stim ce este cu John.
-Nu
reusim sa dam de el.
-Te
putem insoti spre casa?
-Nu
te daranajam. Asteptam unde ne spui tu, ingaima timid Brus, bondarul prietenos.
-Da,
urmati-ma!
Toti
priveau dupa Isabela ca dupa urs. Erau socati sa vada un amalgam de insecte,
insotind asa ordonat o fata frumoasa si cocheta.
Din
contra, Isabela era fericita si vesela si zambea, facand cu ochiul, fiecarui
gura-casca ce o privea insistent.
Ajunsa
acasa, cat a putut de repede, se indrepta spre bucatarie.
-John,
te rog sa ma ierti pentru comportamentul meu deplasat de azi-dimineata.
Intreaba pe oricine ca nu sunt prietenoasa si haioasa dimineata. Nu imi place
sa ma trezesc devreme… nu imi place sa am un program matinal. Te rog,
iarta-ma, si, pe langa asta, am o mare surpriza pentru tine daca iesi de pe unde
te-ai ascuns.
John,
timid si fricos, iesi, cu un tremur vizibil dintr-o gaurica mica din spatele
tevilor de la calorfier.
-Hei,
salutare! Ce usurare pentru mine… uite: – si spunand asta, Isabela indrepta
mana spre fereastra, unde asteptau emotionati prietenii lui John -, aceasta
este surpriza despre care iti vorbeam.
Bucuros
din cale afara, John isi intinse aripile negre, lucioase, de parca erau
lustruite cu cea mai scumpa crema si porni in zbor spre ei.
-Nu
pleca asa, am ceva pentru tine,  spuse
Isabela si ii intinse niste firimituri de paine.
-Oauu…
ce ospat, spuse vesel John.
Isabela
le facu noilor sai prietene semne cu mana.
-Sper
sa nu ma uitati si sa ma vizitati sau macar un salut prietenos cand ma vedeti,
va rog mult sa-mi adresati! Iertati-mi rautatea!
„Ce
lume frumoasa! Cand vom invata sa ne bucuram de asa minunatii?”
Voi cand ati privit cu dragoste si admiratie o
insecta? O albina harnica sau o furnica grabita spre musuroi?
*

Dumnezeu a creat flori şi insecte, nori şi ploaie,
părinţi şi copii  între toate stabilind o
strânsă legătură. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.