Minipoveste primita de la Rux Ţeţiu – Copilărim

Mulţuuuuumesc mult!
….
Mai pe la amiază, imediat ce pomii fură tunşi şi curăţaţi în livada micuţă
din spatele casei, Luca îl trezi pe Sile care adormise la umbra teiului secular,
ce se afla lângă cerdacul casei batrâneşti.
–         
Sile,
trezeşte-te !! spuse acesta mai mult şoptit, în timp ce îl scutură uşor pe
fratele său.
Mezinul zări silueta fratelui mai mare printre ochii întredeschişi şi, intuind
din tonul scăzut al vocii şi mişcarea uşoară dar fermă cu care fusese trezit că
urma să se petreacă ceva  important, uită
pe dată de dulceaţa îmbietoare a somnului din după-amiezele de vară şi sărind
sprinten din locul în care nu mai devreme de câteva clipe călătorea printre
vise, îl urmă pe fratele său în livadă.
Ajunşi în dreptul primului pom, cei doi fraţi priviră mai întâi vreascurile
si crengile adunate la un loc, apoi livada fremătând uşor sub alintul unui
vânticel călduţ de la munte. Părea alt loc – atât de cald şi primitor si liniştit,
de parcă furtuna din ajun nu ar fi culcat la pământ ramurile pline de fructe şi
nu şi-ar fi luat tributul de crengi si frunze cu o seară în urmă.
–         
Aţi
întârziat ! Se auzi o voce puţin răguşită venind de jos, dinspre
picioarele băieţilor. Timpul nu stă pe loc, continuă vocea şi dacă vreţi să
avem un adăpost în seara aceasta va trebui să vă grăbiţi. Nu se ştie dacă
Furtuna nu se va întoarce după vreo creangă, sau două. Când vine vorba de reamenajat livezi, este foarte
pretenţioasă.
Luca încuviinţă şi, ca un adevărat comandant de expediţii, înarmat cu un
caiet de matematică, riglă, creion şi gumă, trasă în grabă, dar cu mare grijă,
sarcinile pe care urmau să le ducă la bun sfârşit fiecare dintre ei. După
aceea, plecă în magazie şi se întoarse cu basculanta de plastic încărcată cu
unelte, sfoară, o lanternă, câteva pături şi cartoane.
Sile îl urmă la scurt timp ducând cu grijă un coş mare în care avea ulcica
plină cu apă rece din fântână, farfurii, un ştergar şi jumătate din plăcinta cu
prune coaptă dis de dimineaţă de bunica Mara. Mai avea si un bol cu ce mai
rămăsese din friptura de la prânz si un colţ de pâine cam uscată.
Rămas de pază lângă crengile mai mari ce fuseseră duborâte de furtuna
dezlănţuită în ajun, crengi pe care mai rămăseseră câteva prune stinghere, Dudu
îi întâmpină fericit.
–         
Cât aţi
fost plecaţi am găsit locul perfect pentru … Ştiţi voi, le şopti acesta
complice, şi arată mândru către nucul bătrân şi falnic din spatele curţii.
Băieţii încuviinţară – nu exista un loc mai bun, Dudu este un adevărat
strateg, un înţelept. Acolo urmau să fie feriţi de primejdii, sau de ochii
iscoditori, iar cei doi meri ce se aflau de o parte si de cealaltă a nucului
formau împreună cu acesta o bază perfectă pentru ceea ce urma a fi o aventură
de mult dorită şi aşteptată.
–         
Dudu, ai
dreptate, în plus nu este nici foarte departe de locul unde sunt crengile! Ne vom
descurca de minune! încuviinţă Luca.
Îndată sfoara adusă de Luca fu legată de trunchiurile celor trei pomi. Cei doi fraţi aduseră de lângă gard
pietrele de râu pe care le adunaseră în timp şi le ascunseseră  într-un şanţ mascat de tufe de zmer şi mur. Cu
ajutorul lor delimitară temelia şi, asemenea unor adevăraţi proiectanţi,
băieţii ridicară unul câte unul pereţii căsuţei, folosind ramurile si frunzele
pe care furtuna hotărâse să le ofere tinerilor aventurieri. Lucrau cu spor şi
se mai opreau din când în când pentru o mică pauză de o prună, sau un măr, sau
pentru a primi încuviinţarea lui Dudu, cum că totul merge conform planului.
–         
Şi cu
creanga aceasta am terminat şi ultimul perete, spuse fericit Luca, în timp ce
fratele său aducea cartonul cel mare, pe care urmau a-l folosi pe post de uşă.
–         
Arată
foarte bine ! Sunt mândru de voi, se auzi venind de undeva de jos vocea răguşită
alui Dudu.
–         
Acum
mai rămâne să mobilăm şi….
Sile fu întrerupt de zgomotul unei maşini. Toţi trei îşi îndreptară atenţia
spre şură… Zgomotul însă devenea tot mai îndepărtat….
–         
Şi
dacă… plouă… ? Sile rupse într-un final tăcerea care se aşternuse
puţin mai devreme..
–         
Suntem
pregătiţi !! îi răspunde Luca, arătându-i triumfător o husă veche,
impermeabilă care se afla în basculanta acum aproape goală.
Ancorată cu frânghii deasupra pereţilor din crengi, husa camuflaj era
ultimul element care întregea puzzle-ul. Odată mobilată cu ajutorul păturilor,
a unei mici măsuţe improvizate dintr-un taburet vechi ascuns de băieţi în
acelaşi loc cu pietrele de rău, căsuţa din livadă primea razele calde ale
soarelui ce anunţau că s-a lăsat seara. Mica basculantă de plastic se transformă
în suport pentru ulcica plină cu apă din fântână. Ştergarul care acoperise
ulcica şi mâncarea din coş fu aşternut pe masa aşezată în afara casuţei, dar
sub acoperişul pe care husa îl făcea deasupra.
–         
Acestea
sunt pentru tine, Dudu, îi spuse Sile prietenului său cu ochi mari şi negri.
Aşezat pe o pernă alături de cei doi fraţi, Dudu savură friptura şi colţul de
pâine, în timp ce Sile şi  Luca împărţeau
frăţeşte plăcinta.
Soarele cobora uşor spre asfinţit iar peisajul se trasforma încet, încet,
până când, la lumina lanternei, cei trei nu mai recunoscură nimic… doar
câteva siluete răsleţe ale pomilor ce foşneau uşor îmbiind la somn. Cei trei intrară
în căsuţă şi, după ce mulţumiră pentru toate cele de care se bucuraseră în ziua
ce urma să se sfârşească, se culcară liniştiţi, adormind uşor, legănaţi de
cântecul greierilor ce se ospătau din firimiturile lăsate special pentru
pricepuţii cântăreţi pe basculantă.
….
O rază de soare ce-şi croise drum printre crengile din faţa geamului îl
trezi pe Luca. Fratele său îl aştepta cuminte lângă bagajul gata făcut. Urmau
să plece în vacanţă la bunici.
– I-aţi luat hamul lui Dudu? se auzi vocea mamei. Luca, esti gata de
plecare?
Auzindu-şi numele, Dudu ciuli urechile negre si lucioase si se ridică
fericit de langă Sile unde aştepta cuminte plecarea. Se îndreptă spre Luca şi,
dând bucuros din coadă îl privi complice. Şi el abia aştepta să plece la ţară,
unde, în livada din spatele casei bătrâneşti, o căsuţă din crengi îi aştepta să
fie construită, aventuri multe se întrezăreau iar el, Dudu, cockerul negru al
familiei Ion, urma să îşi recapete vocea usor răguşită cu care le grăia
sfătuitor prietenilor săi dragi.

2 thoughts on “Minipoveste primita de la Rux Ţeţiu – Copilărim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.