Naiul şi visul

Într-un sat uitat de lume, trăiau un bătrân şi fiul său. Erau meşteri în fabricarea instrumentelor de cântat, în special fluiere. Liniştea ce s-a adăpostit parcă în gospdăria lor, este perturbată doar de zgomotul molcom (lent) al rindelei: hârş – hârş, hârş -hârş. Lemnul prinde formă. Talajul (spirale de lemn) se adună grămezi la picioarele celor doi, care muncesc tăcuţi, numărându-şi gândurile.
– Încep să lucrez la o vioară, spuse bătrânul, dregându-şi vocea.
– Bună idee. După ce termin fluierul acesta, cred că fac un nai. Ar fi cazul să mai diversific gama instrumentelor.
– Bineînţeles, feciorule.
Din nou tăcere. În teiul din apropiere îşi începe trilul o priveghetoare. Tatăl şi fiul muncesc cu spor. Nimic nu le aducea bucurie celor doi, decât instrumentele ce prindeau contur după ore bune de modelare a lemnului. De când murise soţia bătrânului, care era veselă şi cânta toată ziua, cuvintele deveniseră scumpre pentru cei doi. Le lipsea enorm de mult acea fiinţă!
– Când mergem la târg? Întrebă tânărul, fără a ridica privirea de la lemnul sculptat.
– Ce zici de mâini în zori? Şi aşa-i sărbătoare şi nu putem lucra.
– Da, e bine. Tată, mă duc să pregătesc masa.

– Ar cam fi timpul, fu de acord bătrânul, îndreptându-şi spatele încovoiat şi oftând.
Masa a avut loc în tăcere. Bucatele au fost savurate cu poftă. Vesela spălată şi orânduită cu grijă le amintea de femeia care până nu de mult, îi răsfaţa şi le sporea cheful de muncă şi de viaţă. Râs şi bunătate ca a ei nu vor mai întâlni prea curând.
Lingurile de lemn, meşteşugite de bătrân, şi aşezate pe un raft în perete, au început să şuşotească:
– Le este dor de ea. Poate ar fi cazul ca tânărul să se căsătorească.
– Da, poate va fermeca vreo fată frumoasă cu muzica lui.
– Aş vrea să fie fericit!
– Mi-aş dori să rasună din nou râsete zglobii în această casă. Le-ar linişti sufletele mistuite de dor.
Seara cobora lin peste ogradă. Cei doi bărbaţi au strâns instrumentele, le-au pus în coşuri, gata pentru a fi duse a doua zi la târg. Stelele străluceau în ferestrele casei. Luna pornise în plimbarea din fiecare noapte, inspectând împrejurările.
După ce a terminat de deriticat prin gospodărie, tânărul se pregătea de culcare. Înainte de toate, şi-a făcut rugăciunea. „Îngerul meu păzitor, ajută-ne ca instrumentele noastre să aibă căutare mâine la târg. Nu mai avem bani de merinde. Amin”.
Cocoşul cu creasta într-o parte, mândru de coada lui stufoasă, dar şi de vocea minunată, a dat trezirea.
Tatăl şi fiul, au pornit agale spre târg. Răcorea dimineţii le înteţea tăcerea. Aburi subţiri se vedea ieşind din nări. Barba bătrânului s-a umezit de la rouă.
– Să sperăm că vom vinde ceva astăzi. Nu de alta, dar nu-mi place să mă plimb aşa, fără niciun folos.
– Tată, acum cum ne-o fi norocul. Mai vedem şi noi oameni, că prea ne-am înstrăinat de tot.
– Aşa-i fiule.
Ajunşi la târg, şi-au aranjat instrumentele pe o tarabă, cu multă atenţie, ca şi când ar fi fost vii. Oamenii au început să apară. Se opreau, întrebau, analizau fluierele şi porneau mai departe.
O fată frumoasă, cu părul ca pana corbului, cu pielea albă ca laptele şi un zâmbet hipnotizant, a luat naiul. S-a uitat la el, l-a admirat şi cu sfială în voce a întrebat:
– Îmi permiteţi vă rog mult să cânt?
– Sigur, poftişi. Cântaţi.
Fata apropie naiul de buzele roşii ca fragii, cu mâinile tremurând uşor. A început a cânta. Toţi oamenii care erau veniţi la târg s-au oprit înmărmuriţi de frumuseţea cântecului.
Tânărul, fermecat, îi mărturisi tinerei, cu emoţie vădită în glas şi în priviri, cu lacrimi scăldându-i ochii:
– Eşti minunată! De mult n-am mai auzit pe cineva cântând atât de superb! Îşi mulţumesc.
– Eu îţi mulţumesc că mi-ai oferit această şansă. Era un vis al meu de când eram mică. Visam că voi cânta şi un băiat se va îndrăgosti de mine, mă va săruta şi vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi.
Fata a început să râdă. Bătrânul a privit-o uimit, şi a îndrăgit-o imediat. Semăna foarte mult cu soţia lui.
Râsul cristalin a fost întrerupt de sărutul tânărului.
Fluierele s-au vândut ca pâinea caldă. Cei trei s-au întors acasă fericiţi şi viaţa lor a înflorit precum mălinul primăvara.
*
– Uraa! Ce bine că s-a întâmplat aşa, şopteau entuziasmate lingurile.

3 thoughts on “Naiul şi visul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.