Naiul și visul

Naiul şi
visul
Într-un sat uitat de lume, trăiau
un bătrân şi fiul său. Erau meşteri  în fabricarea
instrumentelor de cântat, în special fluiere. Liniştea ce s-a adăpostit parcă
în  gospdăria lor, este perturbată doar
de zgomotul molcom  (lent) al rindelei:  hârş – hârş, hârş -hârş. Lemnul prinde formă.
Talajul (spirale de lemn) se adună grămezi la picioarele celor doi, care
muncesc tăcuţi, numărându-şi gândurile.
– Încep să lucrez la o
vioară, spuse bătrânul, dregându-şi vocea.
– Bună idee. După ce termin
fluierul acesta, cred că fac un nai. Ar fi cazul să mai diversific gama
instrumentelor.
– Bineînţeles, feciorule.
Din nou tăcere. În teiul
din apropiere îşi începe trilul o priveghetoare. Tatăl şi fiul muncesc cu spor.
Nimic nu le aducea bucurie celor doi, decât instrumentele ce prindeau contur după
ore bune de modelare a lemnului. De când murise soţia bătrânului, care era
veselă şi cânta toată ziua, cuvintele deveniseră scumpre pentru cei doi. Le
lipsea enorm de mult acea fiinţă!
          – Când
mergem la târg? Întrebă tânărul, fără a ridica privirea de la lemnul sculptat.
          – Ce zici
de mâini în zori? Şi aşa-i  sărbătoare şi
nu putem lucra.
          – Da, e
bine. Tată, mă duc să pregătesc masa.
          – Ar cam
fi timpul, fu de acord bătrânul, îndreptându-şi spatele încovoiat şi oftând.
          Masa a
avut loc în tăcere. Bucatele au fost savurate cu poftă. Vesela spălată şi
orânduită  cu grijă le amintea de femeia
care până nu de mult, îi răsfaţa şi le sporea cheful de muncă şi de viaţă. Râs
şi bunătate ca a ei nu vor mai întâlni prea curând.
Lingurile de lemn, meşteşugite
de bătrân, şi aşezate pe un raft în perete, au început să şuşotească:
          – Le este
dor de ea. Poate ar fi cazul ca tânărul să se căsătorească.
          – Da,
poate va fermeca vreo fată frumoasă cu muzica lui.
          – Aş vrea
să fie fericit!
          – Mi-aş
dori să rasună din nou râsete zglobii în această casă. Le-ar linişti sufletele
mistuite  de dor.
 Seara cobora lin peste ogradă. Cei doi bărbaţi
au strâns instrumentele, le-au pus în coşuri, gata pentru a fi duse a doua zi
la târg. Stelele străluceau în ferestrele casei.  Luna pornise în plimbarea din fiecare noapte,
inspectând împrejurările.
După ce a terminat de
deriticat prin gospodărie, tânărul se pregătea de culcare. Înainte de toate,
şi-a făcut rugăciunea. „Îngerul meu păzitor, ajută-ne ca instrumentele noastre
să aibă căutare mâine la târg. Nu mai avem bani de merinde. Amin”.
Cocoşul cu creasta într-o
parte, mândru de coada lui stufoasă, dar şi de vocea minunată, a dat trezirea.
Tatăl şi fiul, au pornit
agale spre târg. Răcorea dimineţii le înteţea tăcerea. Aburi subţiri se vedea
ieşind din nări. Barba bătrânului s-a umezit de la rouă.
– Să sperăm că vom vinde
ceva astăzi. Nu de alta, dar nu-mi place să mă plimb aşa, fără niciun folos.
          – Tată,
acum cum ne-o fi norocul. Mai vedem şi noi oameni, că prea ne-am înstrăinat de
tot.
          – Aşa-i
fiule.
          Ajunşi la
târg, şi-au aranjat instrumentele pe o tarabă, cu multă atenţie, ca şi când ar
fi fost vii. Oamenii au început să apară. Se opreau, întrebau, analizau
fluierele şi porneau mai departe.
          O fată frumoasă, cu părul ca pana
corbului, cu pielea albă ca laptele şi un zâmbet hipnotizant, a luat naiul. S-a
uitat la el, l-a admirat şi cu sfială în voce a întrebat:
          – Îmi permiteţi
vă rog mult să cânt?
          – Sigur,
poftiţi. Cântaţi.
          Fata
apropie naiul de buzele roşii ca  fragii,
cu mâinile tremurând uşor. A început a cânta. Toţi oamenii care erau veniţi la
târg s-au oprit înmărmuriţi de frumuseţea cântecului.
 Tânărul, fermecat,
îi mărturisi tinerei, cu emoţie vădită în glas şi în priviri, cu lacrimi
scăldându-i ochii:
– Eşti minunată! De mult
n-am mai auzit pe cineva cântând atât de superb! Îşi mulţumesc.
– Eu îţi mulţumesc că mi-ai
oferit această şansă. Era un vis al meu de când eram mică. Visam că voi cânta
şi un băiat se va îndrăgosti de mine, mă va săruta şi vom trăi fericiţi până la
adânci bătrâneţi.
Fata a început să râdă.
Bătrânul a privit-o uimit, şi a îndrăgit-o imediat. Semăna foarte mult cu soţia
lui.
Râsul cristalin a fost
întrerupt de  sărutul tânărului.
Fluierele s-au vândut ca
pâinea caldă. Cei trei s-au întors acasă fericiţi şi viaţa lor a înflorit
precum mălinul primăvara.
*
– Uraa! Ce bine că s-a
întâmplat aşa, şopteau entuziasmate lingurile.