Naiul si visul de Claudia Groza

Într-un sat uitat de lume, trăiau un bătrân şi fiul său.
Erau meşteri  în fabricarea
instrumentelor de cântat, în special fluiere. Liniştea ce s-a adăpostit parcă
în  gospdăria lor, este perturbată doar
de zgomotul molcom  (lent) al rindelei:  hârş – hârş, hârş -hârş. Lemnul prinde formă.
Talajul (spirale de lemn) se adună grămezi la picioarele celor doi, care
muncesc tăcuţi, numărându-şi gândurile.
– Încep să lucrez la o vioară, spuse bătrânul,
dregându-şi vocea.
– Bună idee. După ce termin fluierul acesta, cred că fac
un nai. Ar fi cazul să mai diversific gama instrumentelor.
– Bineînţeles, feciorule.
Din nou tăcere. În teiul din apropiere îşi începe trilul
o priveghetoare. Tatăl şi fiul muncesc cu spor. Nimic nu le aducea bucurie
celor doi, decât instrumentele ce prindeau contur după ore bune de modelare a
lemnului. De când murise soţia bătrânului, care era veselă şi cânta toată ziua,
cuvintele deveniseră scumpre pentru cei doi. Le lipsea enorm de mult acea
fiinţă!
          – Când mergem la târg? Întrebă
tânărul, fără a ridica privirea de la lemnul sculptat.
          – Ce zici de mâini în zori?
Şi aşa-i  sărbătoare şi nu putem lucra.
          – Da, e bine. Tată, mă duc
să pregătesc masa.
          – Ar cam fi timpul, fu de
acord bătrânul, îndreptându-şi spatele încovoiat şi oftând.
          Masa a avut loc în tăcere.
Bucatele au fost savurate cu poftă. Vesela spălată şi orânduită  cu grijă le amintea de femeia care până nu de
mult, îi răsfaţa şi le sporea cheful de muncă şi de viaţă. Râs şi bunătate ca a
ei nu vor mai întâlni prea curând.
Lingurile de lemn, meşteşugite de bătrân, şi aşezate pe
un raft în perete, au început să şuşotească:
          – Le este dor de ea. Poate
ar fi cazul ca tânărul să se căsătorească.
          – Da, poate va fermeca vreo
fată frumoasă cu muzica lui.
          – Aş vrea să fie fericit!
          – Mi-aş dori să rasună din
nou râsete zglobii în această casă. Le-ar linişti sufletele mistuite  de dor.
 Seara cobora lin
peste ogradă. Cei doi bărbaţi au strâns instrumentele, le-au pus în coşuri,
gata pentru a fi duse a doua zi la târg. Stelele străluceau în ferestrele
casei.  Luna pornise în plimbarea din
fiecare noapte, inspectând împrejurările.
După ce a terminat de deriticat prin gospodărie, tânărul
se pregătea de culcare. Înainte de toate, şi-a făcut rugăciunea. „Îngerul meu
păzitor, ajută-ne ca instrumentele noastre să aibă căutare mâine la târg. Nu
mai avem bani de merinde. Amin”.
Cocoşul cu creasta într-o parte, mândru de coada lui
stufoasă, dar şi de vocea minunată, a dat trezirea.
Tatăl şi fiul, au pornit agale spre târg. Răcorea
dimineţii le înteţea tăcerea. Aburi subţiri se vedea ieşind din nări. Barba
bătrânului s-a umezit de la rouă.
– Să sperăm că vom vinde ceva astăzi. Nu de alta, dar
nu-mi place să mă plimb aşa, fără niciun folos.
          – Tată, acum cum ne-o fi
norocul. Mai vedem şi noi oameni, că prea ne-am înstrăinat de tot.
          – Aşa-i fiule.
          Ajunşi la târg, şi-au
aranjat instrumentele pe o tarabă, cu multă atenţie, ca şi când ar fi fost vii.
Oamenii au început să apară. Se opreau, întrebau, analizau fluierele şi porneau
mai departe.
          O
fată frumoasă, cu părul ca pana corbului, cu pielea albă ca laptele şi un
zâmbet hipnotizant, a luat naiul. S-a uitat la el, l-a admirat şi cu sfială în
voce a întrebat:
          – Îmi permiteţi vă rog mult
să cânt?
          – Sigur, poftiţi. Cântaţi.
          Fata apropie naiul de buzele
roşii ca  fragii, cu mâinile tremurând
uşor. A început a cânta. Toţi oamenii care erau veniţi la târg s-au oprit
înmărmuriţi de frumuseţea cântecului.
 Tânărul, fermecat, îi mărturisi
tinerei, cu emoţie vădită în glas şi în priviri, cu lacrimi scăldându-i ochii:
– Eşti minunată! De mult n-am mai auzit pe cineva cântând
atât de superb! Îşi mulţumesc.
– Eu îţi mulţumesc că mi-ai oferit această şansă. Era un
vis al meu de când eram mică. Visam că voi cânta şi un băiat se va îndrăgosti
de mine, mă va săruta şi vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi.
Fata a început să râdă. Bătrânul a privit-o uimit, şi a
îndrăgit-o imediat. Semăna foarte mult cu soţia lui.
Râsul cristalin a fost întrerupt de  sărutul tânărului.
Fluierele s-au vândut ca pâinea caldă. Cei trei s-au
întors acasă fericiţi şi viaţa lor a înflorit precum mălinul primăvara.
*

– Uraa! Ce bine că s-a întâmplat aşa, şopteau
entuziasmate lingurile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.