Natură, vacanță și creativitate

Nicicând nu este timpul mai potrivit să ne conectăm cu ai noștri copii decât în vacanță.

Cum este să ne plimbăm pe țărmul mării, să povestim, să inspirăm aerul sărat și să adunăm scoici, melci, alge, pietre, chiar și puțin nisip.

Ce este mai plăcut decât o incursiune prin pădure, în ciripitul păsărilor, foșnetul frunzelor, mângâiați de razele soarelui ascunse printre ramuri? Aici, putem colecționa frunze, ramuri, flori și ( poate ) pietre de râu.

Bine, bine. Am adunat și am ajuns acasă. Timpul zboară repede, chiar dacă în vacanță își mai dilată ( parcă ) secundele.

Așadar, ne punem pe treabă! 

  • punem florile și frunzele la presat;
  • curățăm scoicile și pietrele de râu;
  • aranjăm ramurile ( pe unele le putem pune într-un suport și să le folosim pentru agățarea bijuteriilor: brățări, cercei, inele );

Apoi, start CREATIVITATE! 

  • facem felicitări cu scoici și nisipul fin al mării;
  • facem rame foto folosind pietre mici de râu, scoici, bucăți de lemn  ( ramuri );
  • realizăm „păpuși” ( pot fi și personaje din cărțile pe care copiii le-au citit ) din crenguțe, pânză, hârtie, ață;
  • facem suporturi pentru creioane și pixuri folosind peturi sau cutii de conserve, ornându-le cu pietricele, scoici, chiar și crenguțe mici;
  • pictăm pietrele plate.
  • facem semne de carte și felicitări cu florile și frunzele presate. Le putem plastifia!
  • dacă avem inspirație putem face cântece/poezii/povești/piese de teatru pornind de la materialele adunate și „aventura” lor din natură în casele noastre;

 

Voi cum combinați vacanța cu creativitatea? 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.