Niciodată singur! de Claudia Groza

Vremea era tot mai capricioasă. Mai însorită fusese iarna decât primăvara mofturoasă și rece. Ceața apărea din senin, apoi soarele intervenea în spectacol. Era în fiecare zi o nouă experiență.

O casă acoperită de iederă era indiciul străzii Zori de zi, din cartierul Salcâmilor. Acolo locuia campionul la baschet. Adunase multe trofee și era tot mai invidiat și evitat de băieți. Dar o avea pe Luli, prietena lui necuvântătoare, care se bucura de fiecare dată când o vizita.

Scânteiuță deschise jurnalul. Nu mai scrisese de câteva zile, dar acum se simțea nevoia. Vocea colegului de clasă îi răsuna în urechi. Cu toată suferința produsă, băiatul știa că răutatea nu este o soluție pentru o victorie. Se refugia în pasiunile sale.

Fiecare pas i se părea tot mai greu. Și nu, nu era datorită ploii mărunte și reci! Nu era nici din cauza adidașilor. Totul se datora tristeții din sufletul lui. Nimeni nu îl înțelegea, nu îl accepta în jocurile lor.

Scânteiuță se așeză la rândul din fața covrigărie. Mereu cumpăra ceva proaspăt pentru rățușca ce îl aștepta pe lac.

– Doi covrigi cu susan, vă rog!

– Din nou la rățușcă? întrebă vânzătoarea.

– Da! A devenit mamă și îmi este tot mai dragă! Mă simt tot mai responsabil! rosti zâmbind băiatul.

În spatele lui, se afla o fetiță cu părul șaten, dintre buclele căreia se observau două agrafe strălucitoare. Purta un trening verde, catifelat și o pereche de pantofi sport, puțin uzați. Pe umeri avea un rucsac transparent, din care se zăreau o carte și o agendă cu coperte aurii, dar și  un pix cu un ciucure amuzant.

– Hei! Vrei să mergem împreună? Tot acolo mă îndrept și eu! grăi Stela.

– Desigur! Îți mulțumesc! răspunse Scânteiuță, lăsând ochii în pământ pentru a-și ascunde roșeața din obraji care urca rapid spre vârful urechilor.

– Să știi că ești foarte bun la baschet. Te urmăresc de ceva vreme!

– Îți mulțumesc mult! Iartă-mă, dar nu te-am observat! Și, chiar, numele meu este Scânteiuță.

– Îmi pare bine! Stela.

Soarele se ivi dintre nori și cu blândețe le-a mângâiat fețele. Copiii mergeau unul lângă altul, mâncând cu bucurie din covrigi. Vremea ținea cu ei. Urmele de ploaie se evaporaseră.

– Care este cartea ta preferată? Ce îți place să citești? întrebă Stela.

– Îmi plac cărțile ce pornesc de la povești reale din istorie.

– Foarte plăcut. Bravo! Am și un dar pentru tine. Un jurnal în care să îți notezi visuri, reușite, etapele pentru a avea succes și tot ce descoperi zi de zi legat de persoana ta.

– Minunat! Încep chiar azi… cu întâlnirea noastră, dar și cu prezentarea rățuștei Luli! Are cinci pui! Hai să îi hrănim!

Stela și Scânteiuță au coborât câteva trepte.

– Mac, Mac, Mac! șopti băiatul.

O rățușcă cu penaj verde, albastru, negru și puțin alb se ivi de sub un pod. Cinci pui drăguți o însoțeau fericiți.

– Ce frumoși sunt! Sunt minunați! Oare o fi și rățușca cea urâtă printre ei? murmură fetița cu părul vâlvoi.

– Da! Sunt prietenii mei de vreo… șase luni. Îmi poartă noroc.

Puii și mama rață au măcăit, au ciugulit cu foame firimituri și s-au întors spre cuibul lor.

– Perfect! Hai la treaba noastră acum! grăi Scânteiuță.

Stela și-a deschis cartea și a început să citească. Lectura este pasiunea ei. Învățase să citească de la 5 ani, sub îndrumarea bunicului ei.

Scânteiuță și-a început antrenamentul. Era foarte talentat, dar faptul că timiditatea se cuibărise în sufletul lui, nu îi dădea voie să își voie să se înscrie în echipa de baschet al școlii.

– Dacă tu mi-ai oferit un jurnal, ce spui să te învăț baschet?

– Mi-ar plăcea!

Așa a început un joc în doi, de mai mare frumusețea. Câțiva trecători s-au oprit și i-au aplaudat. Copiii erau în al nouălea cer! Prietenia prindea contur. Veselia se instalase pe fețele lor.

– Cred că m-ai păcălit! Știi să joci foarte, foarte bine! Felictări!

– Te-am urmărit cu mare atenție, astfel încât am avut un bun exemplu! Iar perseverența a jucat un rol esențial.

Copiii au dat palma. Două ființe retrase, timide, cu pasiuni comune au reușit să se împrietenească. Câtă bucurie! Câtă valoare într-o zi ploioasă! Fiecare copil își are prietenul său. Mai devreme sau mai târziu, prietenul apare din lampa lui Aladin.

– Încotro mergi? În ce zonă locuiești? întrebă Stela.

– În cartierul Salcâmilor, strada Zori de zi.

– Nu pot să cred! Suntem vecini! Asta e de-a dreptul magie! E ceva în aer! Vrei să vii să îmi cunoști peștișorul auriu?

– Doar dacă îmi poate îndeplini trei dorințe!

Râsete cristaline au răsunat în aerul călduț de primăvară! Pașii copiilor erau însoțiți de povești amuzante, de visuri și muzică. În doi, au ajuns rapid acasă.

– Bunica, avem un musafir!

– Bun venit, copile drag! Tocmai am scos plăcinta cu mere din cuptor! Ce spuneți de o porție? Hai, spălați-vă mâinile! rosti bunica, o femeie între două vârste, ce purta o rochie vișinie.

Un strigăt puternic sfâșie aerul cu miros de mere, vanilie și zahăr pudră.

– O, nuuu! Polo! Ce e cu tine? Ce ai pățit! rosti cu lacrimi în ochi Stela.

– Ce s-a întâmplat? Te pot ajuta? rosti Scânteiuță.

– Polo, peștișorul meu nu e bine! Nu știu ce să îi fac!

– Hai să îi schimbăm apa! interveni bunica.

Zis și făcut! Au schimbat apa. Dar minunea nu s-a întâmplat! Tristețea a pus stăpânire pe micuța Stela. Lacrimile au izbucnit ca o fântână arteziană.

– Plăcinta mea sigur va diminua suferința!

Nimeni nu observase dispariția lui Scânteiuță.

– Nu suntem gazde bune! murmură bunica.

– Am și uitat că a venit cu mine! I-am promis că îi va împlini trei dorințe…

Scânteiuță a apărut din senin. Ținea mâinile la spate. Stela și-a șters rapid lacrimile.

– Iartă-mi impolitețea! Pur și simplu m-am lăsat dusă de emoții. Era prietenul meu cel mai bun. Bine… după jurnal și personajele din cărți.

– Acum, eu sunt prietenul tău cel mai bun! Uite, pe locul doi se va afla el, te las pe tine să îi dau un nume.

– Nu îmi vine să cred! Ești minunat! Ești un prieten adevărat! Bun venit, Cânt! Am împrumutat câteva litere din prenumele tău! Sper că nu te superi!

– Absolut deloc! Sunt încântat… dar să știi că îmi e foame și poftă de plăcinte.

– Că bine zici, copile! grăi bunnica.

Au mâncat, au povestit și întâlnirea s-a sfârșit cu un schimb de cărți.

Bucuriile și prietenia adevărată apăruseră când Scânteiuță nici nu se aștepta.

Stela era atât de emoționată, impresionată de comportamentul băiatului pe care îl privise cu admirație luni de zile, în timp ce citea în parc. Dragostea lui pentru animale a impresionat-o. Cum să hrănești zilnic o rață? Mai ales pe o perioadă de luni de zile! Fantastic! Exemplar! A descoperit puterea sportului în aer liber și miracolul prieteniei sincere, și-a depășit frica de a nu se face de râs. Somnul i-a fost profund, odihnitor și a visat foarte frumos.

O nouă zi își deschidea porțile pentru Scânteiuță. Noi bucurii, vizita la bibliotecă și un test la comunicare. Dar era pregătit. Întâlnirea cu Stela i-a oferit încredere și șansa de a descoperi importanța lecturii în viață. A înțeles că niciodată, nimeni nu e singur! Fie este un prieten imaginar, fie un animal sau pur și simplu o pasiune!