Uncategorized
Nimic grav… (V)
Calul doctorului era alb ca zapada, de aceea se numea Fulg de Nea. Il purta cu grija pe stapanul sau, se vedea limpede ca este o legatura armonioasa intre ei, ca sunt trups si suflet. Luna, rotunda ca o roata, stralucea si le lumina calea, trimitandu-si razele printre crengile groase ale arborilor. Pasarile scoteau sunete ce te infiorau. Roua iti patundea in maduva oaselor, insa, nimic din toate acestea nu impiedica personajele noastre sa inainteze spre castel.
Printre trunchiurile cu forme diverse, se zarea castelul. Era liniste deplina, nicio suflare, nu tu pasare sau lumina sau tipenie de om in jur. Castelul avea un aer dezolant, inspaimantator si parea parasit de sute de ani. Iedera era singura lui “prietena”.
-Poftiti pe aici, doctore, spuse Philipe, deschizand cu nerabdare poarta, de parca totul se ruina in scurt timp. De abia respire de emotie si teama. Marc, ai grija de cai te rog, se adresa omului sau de nadejde de la palat.
Indrumat de servitoare, doctorul ajunse in camera unde zacea Lizica. Era alba ca varul, buzele I se uscasera de la febra ce o chinuia, mainile i se subtiasera de tot.
Doctorul a consultat-o, i-a facut o injectie pentru a-i scadea febra, i-a pus o perfuzie cu glucoza, si, privindu-l pe print ii spuse:
-Are nevoie de odihna, caci este epuizata. Organismul i-a fost solicitat pana la refuz, nu s-a hranit corespunzator, este puternic deshidratata, dar, mai presus de toate, are nevoie de atentie si de dragoste. Daca va ramane aici, va propun sa ii cititi, sa ii vorbiti frumos, sa ii oferiti dragoste… luminati si aerisiti camera, aduceti-i flori, poate si o colivie cu o pasare. Sper sa isi revina curand! In rest, nu e nimic grav, doar cateva vanatai.
Philipe a condus doctorul, i-a multumit pentru serviciile sale si s-a intors sa se ocupe singur de printesa.
Cand a deschis geamul, razele soarelui sprinten si proaspat rasarit au patruns cu voie buna in incapere. Au chemat in ajutor si cativa fluturi, o albina care sa polenizeze florile din vaza si care sa anime atmosfera apatica, cativa porumbei au aparut la pervazul ferestrei.
Zambind – ceea ce nu-l caracteriza -, printul s-a asezat cu scaunul langa pat, lua in mana sa degtele firave si fara vlaga ale Lizicai si a inceput sa-i spuna o poveste…
…
Printre trunchiurile cu forme diverse, se zarea castelul. Era liniste deplina, nicio suflare, nu tu pasare sau lumina sau tipenie de om in jur. Castelul avea un aer dezolant, inspaimantator si parea parasit de sute de ani. Iedera era singura lui “prietena”.
-Poftiti pe aici, doctore, spuse Philipe, deschizand cu nerabdare poarta, de parca totul se ruina in scurt timp. De abia respire de emotie si teama. Marc, ai grija de cai te rog, se adresa omului sau de nadejde de la palat.
Indrumat de servitoare, doctorul ajunse in camera unde zacea Lizica. Era alba ca varul, buzele I se uscasera de la febra ce o chinuia, mainile i se subtiasera de tot.
Doctorul a consultat-o, i-a facut o injectie pentru a-i scadea febra, i-a pus o perfuzie cu glucoza, si, privindu-l pe print ii spuse:
-Are nevoie de odihna, caci este epuizata. Organismul i-a fost solicitat pana la refuz, nu s-a hranit corespunzator, este puternic deshidratata, dar, mai presus de toate, are nevoie de atentie si de dragoste. Daca va ramane aici, va propun sa ii cititi, sa ii vorbiti frumos, sa ii oferiti dragoste… luminati si aerisiti camera, aduceti-i flori, poate si o colivie cu o pasare. Sper sa isi revina curand! In rest, nu e nimic grav, doar cateva vanatai.
Philipe a condus doctorul, i-a multumit pentru serviciile sale si s-a intors sa se ocupe singur de printesa.
Cand a deschis geamul, razele soarelui sprinten si proaspat rasarit au patruns cu voie buna in incapere. Au chemat in ajutor si cativa fluturi, o albina care sa polenizeze florile din vaza si care sa anime atmosfera apatica, cativa porumbei au aparut la pervazul ferestrei.
Zambind – ceea ce nu-l caracteriza -, printul s-a asezat cu scaunul langa pat, lua in mana sa degtele firave si fara vlaga ale Lizicai si a inceput sa-i spuna o poveste…
…
