din nameti, de-abia se zareste caciula unui baietel. dragul de el, tremura din toate incheieturile, fata i-a inghetat, degetele ii sunt rosii – albastre de la frig.
– m-am ratacit, si nu este nimeni care sa ma ajute sa gasesc drumul spre casa.
in curand, ochii de culoarea cenusii, fermecatori, blanzi si mari, au inceput sa straluceasca din cauza lacrimilor stranse. au inceput sa alunece pe obrajii cu pometi rotunzi, se opreau putin deasupra buzelor frumos conturate, rosii, ca ciresele de mai, apoi cadeau in zapada. la inceput putine, apoi numeroase. la contactul cu neaua pufoasa, lacrimile se transformau in diamante.
– oau, dar ce se intampla? pietre pretioase? spuse baiatul, stergandu-si lacrimile si nasul cu maneca hainei.
a luat diamantele, le-a pus in buzunare si ridicandu-si privirea, a zarit siluetele a trei oameni.
– hei, domnilor, va rog asteptai-ma, striga copilul parca prinzand puteri si o lua la fuga, de nu-i vedeai calcaiele.
siluetele, ati ghicit, erau cei trei magi calauziti de steaua stralucitoare. purtau haine din blana de oaie, si aveau daruri in maini.
– ce-i cu tine copile, singur pe drum?
– m-am ratacit. am fost trimis de mama sa cumpar stafide si scortisoara, am alergat dupa niste vrabii si n-am mai gasit drumul spre casa. ma ajutati sa ma intorc?
– te vom insoti spre casa, insa acum ne vei urma spre ieslea unde in seara asta s-a nascut prunc sfant care ne va face mai buni si ne va indruma pasii pe drumul corect.
au mers tacuti prin zapada troienita, fiecare cu gandurile si dorintele lor. baiatul a fost imbracat cu o blanita de oaie, pentru a se incalzi. dupa ore de calatorie, au gasit ieslea si s-au asezat langa pruncul sanatos si vesel, si i-au daruit: mir, smirna si aur. fecioara Maria i-a binecuvantat si a multumit pentru daruri si cuvintele de lauda primite.
micutul a lasat si el diamantele langa leaganul pruncului.
*
da, este Craciunul. pruncul Iisus s-a nascut. micutul se trezeste si se indrepta spre bradul impodibit, unde il asteapta cadouri. mirosul de cozonaci si portocale, zambetul mamei, imbratisarea tatului, toate il fac sa realizeze ca este un copil norocos.
priveste pe fereastra si aude ingerii cum canta „O, ce veste minunata!”
*
nimic nu se compara cu magia acestor zile, in care fiecare redevine copil si se bucura de tot ce are mai frumos, si mai bun.
FB:)
🙂 multumesc!