Omul bucuriei şi al rostului, Adela Ioana

Te-ai întrebat vreodată care este misiunea, rostul tău aici pe pământ? Ei bine, îți spun așa: stai cu tine la o cafea și notează pe o agendă ce te face să zâmbești, să lucrezi non-stop fără a simți oboseala, ce ai face pentru cei dragi.

Eu îți ofer un pont: caută atelierele care se potrivesc la Casa cu Rost. E imposibil să nu găsești ceva care să te pasioneze, iar pasiunea să dea naștere unei mici afaceri prospere. 

Am discutat cu mâna de fier a acestui loc magic, o femeie blândă, frumoasă, caldă și care are mereu o vorbă bună pentru fiecare om: Adela Ioana Târziu.

  1. Bună Adela. Îți mulțumesc că îți rupi din prețiosul timp pentru a răspunde întrebărilor mele. Cum arăta copilăria ta? Unde și cum îți petreceai vacanțele?

Cu mult drag, Claudia! Eu îți mulțumesc că te-ai gândit la noi și la povestea noastră!

Am avut o copilărie foarte frumoasă, plină de peripeții și amintiri de neuitat. Deși m-am născut în București, vacanțele mi le petreceam întotdeauna la munte, la Podul Dâmboviței, un sătuc din Piatra Craiului, încărcat de istorie și de frumos, un colț de rai. Acolo am învățat să mă bucur de simplitate, de firesc, de natură. Acolo am întâlnit ursul, m-au fugărit câini ciobănești, am cules zmeură, fragi și mure de pe cele mai înalte culmi. Acolo am cunoscut istoria recentă, prin monumente de mare valoare, dar și de bătrânii satului și de la rudele care fuseseră în război. De la ”nea Victor”, membru în garda personală a Mareșalului Ion Antonescu, am aflat cum era viața la Palatul Regal, ce înseamnă să fii rănit în război. El mi-a povestit și cum a ajuns bunicul meu cunoscut în zona Branului. Iar când mă întrebau oamenii ”de-a cui sunt”, spuneam cu mândrie că ”a lui Brănucă” și oamenii mă priveau cu respect și  zâmbitori, și toate ușile mi se deschideau. Bunicul meu era un simplu cioban, dar avea respect pentru educație și a făcut sacrificii foarte mari pentru a-și trimite cei 11 copii la școală. Marea lor majoritate au studii universitare, deși în anii 1950-1965, nu era goana dupa diplome. Bunica mea și-a dat salba de aur, primită în dar la nunta ei, pentru a cumpăra un teren în punctul numit ”Vârful Stoicii”, pe care, împreună cu bunicul, a făcut stâna din care și-au hrănit și educat familia. Acel petec de pământ este astăzi al meu și vreau să-l las copiilor mei ca o moștenire nu doar materială, ci mai ales spirituală. Ei vor ști că acel pământ a fost plătit cu jertfă sufletească și a fost locuit cu dragoste.

Bunicul  și bunica au făcut din porecla Brănucă un supranume, aproape un titlu nobiliar, nu atât pentru că ei au reușit să acumuleze mari averi și să ajute oameni, ci prin dovezile de dragoste și de sacrificiu pe care le-au dat. Bunica a rămas singură, cu  11 copii, în timpul celui de-al doilea război mondial și nu s-a plâns nici o clipă, nu a dat înapoi nici un pas, nu a lăsat să i se vadă nici o suferință, nici o slăbiciune, nu a permis să le lipsească pruncilor nimic și a crezut în bărbatul ei și în Pronia divină, care vor face ca familia să fie din nou împreună, întreagă. Și a fost.

În vârf de munte am învățat curajul, empatia, stima de sine, spiritul de sacrificiu, curățenia sufletească și, cel mai important, dragostea de cultură și de frumos.  Bunicii mei sunt icoana sacrificiului. Lor și părinților mei le datorez tot ce sunt eu astăzi.

Aș putea să povestesc la nesfîrșit despre valorile transmise de către bunici și părinți, însă mă opresc aici și voi continua tema cu o altă ocazie.

  1. Care era jocul tău preferat? Erai o fetiță sociabilă?

Eram un copil foarte sociabil, aveam foarte mulți prieteni, prieteni buni pe care îi am și azi, iar astăzi îi consider parte din familia mea. Se spune că atunci când o prietenie depășește vîrsta de 7 ani, acele persoane sunt familie, iar cu unii dintre ei sunt prietena dinainte de a face primii pași.

 Îmi plăcea să joc ”elasticul”, badminton  și orice mă ajuta să stau cu copiii afară îmi plăcea. Făceam sport de performanță, gimnastică, iar zbenguiala din fața blocului și din împrejurimi mă ajutau să mă relaxez, orice joc alături de prietenii mei era favorit și cu greu acceptam să intrăm seara în casă.

  1. Începe în curând școala. Îți amintești cu drag de anii aceia? Aveai emoții în prima zi de școală?

Îmi amintesc cu multă plăcere cu anii de școală, de doamna învățatoare Lucreția Moldovan, de profesorii care cu dragoste și talent m-au încurajat să-mi urmez pasiunile, visele și talentul, și mai ales de colegii cu care și astăzi sunt într-o relație de prietenie, copiii noștri fiind la rândul lor prieteni. Deși eram o fire foarte sociabilă și empatică, eram totodată și foarte emotivă și aveam tendința de a mă ascunde după fustele mamei, probabil și pentru că eram sora cea mai mică din cele patru fete pe care le avea mama.

  1. Ai înființat Casa cu Rost, locul magic unde se deprind meșteșuguri uitate în hățurile vremii, dar care ies la lumină cu dragoste și pasiune alături de oameni pricepuți. Cum a început totul? Care este rostul tău să spunem așa?

Proiectul Casei cu Rost, în forma actuală, a luat naștere în anul 2014, sub umbrela Asociației Rost și s-a născut din dorința de a le oferi atât copiilor, cât și părinților dar nu în ultimul rând tinerilor, un reper bazat pe valori și un mod de viață tihnit.

Astfel, la Casa cu Rost se face pasul de la teorie la practică, sau, altfel spus, prin care dăm viață ideilor. Aceasta este și centru de ateliere manufacturiere, și salon de expoziție cu vânzare a produselor bio/ eco/ făcute în casă, și spatiu pentru cursuri de formare profesională și dezvoltare personală, și galerie de artă, și loc pentru evenimente culturale și de divertisment. Prin aceste activități,  se doreşte molipsirea cât mai multor semeni de bucuria de a trăi cu adevărat, adică de a fi prezent în ceea ce ți se întâmplă, de a-ți procura mereu motive de satisfacție. Aici sunt cultivate tradițiile autentice, dragostea de educaţie și de performanță, deprinderea unor mesteșuguri, dezbaterile de idei, atașamentul pentru lectură, gustul pentru film, teatru, muzica, pictură și fotografie de calitate. Pe scurt, ne facem luntre și punte ca să trăiți și să trăim frumos și cu rost.

Vă invit să ne cunoașteți și să vă bucurați de ceea ce facem cu atâta drag!

Rostul meu este acela de a gândi ateliere potrivite nevoilor societății, de a veni în întâmpinarea nevoilor copiilor și adulților. Trebuie să găsesc soluții pentru a ieși din impas atunci cînd ne este greu, pentru că un proiect ca acesta, un proiect educațional, cultural, nu este un business și se întâmplă să ne mai și împotmolim însă cu nădejde și dorința, cu dragoste și credința, iubind ceea ce facem, reușim să mergem mereu înainte. Zâmbetele și bucuria oamenilor, dorința de a contribui la dezvoltarea unei societăți sănătoase ne dă putere și ne bucură.

  1. Care sunt valorile ce îți ghidează drumul prin viață?

Dragostea, credința și familia. Aceste valori fac o lume mai bună. Trebuie doar să le nutrim.

  1. Cum stai cu timpul liber? Cum alegi să ți-l petreci?

Nu prea am timp liber. În general, timpul liber mi-l dedic tot Casei cu Rost. Iar atunci când decid să iau un răgaz doar pentru mine, îmi place să citesc și să stau în natură. O carte și un fir de iarbă sunt limanul meu.

  1. Știu că asociația are și o editură. Cine alege subiectele/manuscrisele pentru tipar? Ai timp să citești?

De editură se ocupă soțul meu, care este jurnalist, scriitor și editor cu o mare experiență. Editura Rost este, ca și Casa cu Rost, o revărsare de preaplin sufletesc, nu o afacere. De aceea, editura scoate puține cărți dar de mare calitate  și de mare necesitate. Cărți care vorbesc despre istoria recentă așa cum nu o fac alții, în Adevăr; cărți care îi învață pe oameni să trăiască sănătos și să-și ghideze viața după principii perene.

Eu citesc tot ce apare la editură, evident, dar mult mai mult decât atât.

  1. Care sunt atelierele pe care le îndrăgești? Cum le promovezi?

Îndrăgesc toate atelierele pentru că întreg proiectul Casei cu Rost este parte din sufletul meu.

 Mi-ar fi greu să fac un top al acestora sau să le clasific într-o ordine. Fiecare este important pentru noi, pentru participanti, pentru generațiile viitoare. E ca și cum i-as cere mamei să-mi spună cum își iubeste cele patru fete, să facă un top al iubirii pentru noi.  J

  1. Cum îmbini rolul de mamă cu aceste ateliere cu rost?

Prin proiectul Casei cu Rost încerc să contribui la construirea unei vieți mai frumoase, mai tihnite, mai așezate pentru noi toți și pentru generatiile viitoare.  Pentru fetița mea Maria și pentru toți copiii! Așa încât rolul de mamă și cel de manager si profesor pentru Casa cu Rost sunt complementare. Iar totul decurge firesc, e ca și cum dintr-o dragoste mare împart și celorlați iubire.

  1. Ce planuri ai pentru tine, pentru Casa cu Rost în viitor?

 Ne dorim să punem bazele Școlii Rostului Românesc, să finalizez un doctorat în psihologia copilului si familiei și să contribui semnificativ la dezvoltarea armonioasă a societații.

  1. În final, am să te rog să spui celor care ne citesc, unde găsesc Casa cu Rost și ce ateliere pot să aleagă.

Deocamdată ne găsesc doar în Centrul Vechi al Bucureștiului, pe strada Blănari nr. 23, însă ne dorim să creăm un coltișor cu Rost în cât mai multe locuri din țară. Și asta pentru că bucuria oamenilo ne dă putere si curaj să mergem mai departe, să visăm și să putem.

În acest moment avem peste 150 de ateliere pentru copii și parinți, tineri și bunici, toate în spiritul unei vieți tihnite. Încercăm să îi bucurăm și să îi surprindem frumos pe cei ce ne trec pragul, mereu cu lucruri noi şi utile.

Mai multe detalii aici:

www.casacurost.ro

 

Cu siguranță veți descoperi un atelier care să vă aline tristețea, teama, ba chiar să vă lumineze drumul spre reușită, spre un nou început!

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.