Omul de zăpadă de Claudia Groza

Omul de zăpadă
de Claudia Groza
În amurg, norii s-au adunat peste oraş. O stea strălucea stingheră. Luna a venit şi i-a zâmbit. Casele erau luminate și păreau licurici privite de acolo, de sus. Din văzduh, au început să alunece fulgi de nea.

– Hai să facem întrecere! zise unul dintre ei.
– Nu. Eu nu mă grăbesc. Îmi place să simt aerul rece şi mirosul de fum ce iese pe coşurile caselor.
– Nu te apropia prea mult. Te vei topi.
– Nicio grijă. Mă descurc.
Fulgii dansau. Alţii se alergau şi râdeau în hohote cristaline, ce răsunau în liniştea nopţii.
În câteva ore, brazii din faţa casei unde locuieşte roboţelul Ki purtau mantii albe. O vrăbiuţă zgribulită căuta hrană. Razele de lumină ale zilei se întrezăreau la orizont.
– Hei, Kea, priveşte. A nins!
– Da, a nins. Ieşim să construim un om de zăpadă?
– Bineînţeles. Mă duc să iau fularele şi căciulile, răspunse Ki.
Zăpada prinsă în palmele metalice ale celor doi roboţi se trasforma în bulgări. Fiecare ghem de nea, se rostogolea şi creştea precum cozonacii.
– Primul bulgăre este gata, strigă veselă roboţica.
– Imediat şi al doilea.
În curând, în grădina casei celor doi roboţi, se aflau puşi trei bulgări mari de zăpadă.
Kea aduse bucăţi de cărbune şi i-a pus nasturi. Două crenguţe de brad s-au transformat în mâini pentru omul de zăpadă. Ki i-a cedat fesul său. Nasturii de la un pulover roşu mai vechi, s-au aşezat cuminţi formând un zâmbet molipsitor pe chipul alb de nea. Vrăbiuţa guralivă, tocmai ce găsise un cotor de varză prin apropiere şi l-a adus în cioc, lipindu-l ca nas.
– Ce drăguţ eşti, Omule de Zăpadă!
– Mulţumesc. Chiar mă simt bine aici cu voi.
– Ki, vorbeşte.
– Da, vorbesc. Ceea ce înseamnă că aţi făcut o treabă bună şi credeţi în magia iernii. Am să vă fiu prieten pe toată durata acestui anotimp.
– Mulţumim. Îţi vom lăsa beculeţe aprinse noaptea, să nu îţi fie urât.
– Luna îmi ţine companie, noapte de noapte.
– Te cred. Acum, vom merge să împodobim bradul. Te lăsăm cu vrăbiuţele guralive.
Copiii au ieşit să se bucure de zăpada rece şi strălucitoare. Săniuţele alergau sprintene şi fericite că au părăsit podurile caselor. Bulgări de zăpadă zburau veseli de la un copil la altul. Omul de Zăpadă privea zâmbitor acest spectacol. Se ferea din când în când de câte un bulgăre care se apropia de el.
– Hei! Priviţi! Un Om de Zăpadă!, strigă un băieţel.
– Ce frumos este.
– Este prietenul meu. Eu l-am zărit primul.
– Ba va fi al meu. Am fost mai cuminte decât tine.
Copiii s-au luat la bătaie.
– Potoliţi-vă. Pot fi prietenul tuturor. Până să termine de pronunţat ultimul cuvânt, pumnul unuia dintre copii l-a lovit în plin pe Omul de Zăpadă, care s-a prăbușit.
Ki şi Kea au ieşit alarmaţi din casă. Era prea târziu!
– Nu plânge, Kea. Vom face altul.
– Da, dar acesta era atât de frumos şi părea atât de bun.
– Fiecare Om de Zăpadă este prietenos şi bun. Face parte din farmecul anotimpului rece.
– Ce se aude?
– Nu ştiu, răspunse mirat Ki.
– Sunt Zâna Zăpezilor. Am văzut în Globul de Cristal ce s-a întâmplat şi am venit să vă alung tristeţea. Vom face o armată de oameni de zăpadă. Toţi copiii vor participa la această acţiune.
Bucuria şi energia copiilor au devenit molipsitoare. Ki şi Kea s-au alăturat celor mici şi au construit un alt om de zăpadă.
Colindele, Oamenii de Zăpadă, renii…sunt simboluri ale iernii.
Sărbători Fericite tuturor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.