Oraşul culorilor de Claudia Groza

O noapte aşa de albă nu se mai întâlnise niciodată. Şi
nici nu era zăpadă sau ceva care să lucească. Stelele păreau pete de lumină
fosforescentă. Luna era  un disc
roşiatic. Copacii aveau straie argintii, iar crengile purtau frunze roşii, ca
pe nişte bijuterii preţioase. Cerul era mov, iar norii de un roz delicios.
– Ce ciudăţenie!, exclamă Toma.
– Nu este nicio ciudăţenie. Poate tu eşti ciudat. Ce vrei
să vezi într-un oraş al culorilor?, răspunse o pasăre cu penaj galben strălucitor.
Toma îşi roti privirea de jur-împrejur şi observă că se
afla într-un loc foarte colorat.
– Bine ai sosit în Oraşul Culorilor, se auzi o voce
pisicoasă.
– Oauu, o pisică roz! Sunt impresionat.
– Te aşteptam. De când ai citit despre culori, ştiam că
ai să ne vizitezi.
– Într-adevăr am avut de colorat o planşă. Am fost
răutăcios cu anumite culori. Nu le-am ales să se bucure de desenul meu. Probabl
m-au pârât, replică Toma.
          – Nu te-au pârât, însă erau
foarte triste. Rozul a plâns foarte mult. Striga că băieţilor nu le este pe
plac. Nu-şi cumpără nici măcar acadele roz.
          – Îmi pare rău, nu am vrut
să-l fac pe Roz să sufere. Ştiam că este o culoare a fetelor în special.
          – Toma, culorile sunt pentru
toată lumea. Hai să îţi prezint Oraşul nostru. Aici râurile, lacurile sunt
albe.
          – Precum laptele, strigă
băieţelul.
          – Nu, te înşeli din nou.
Aici laptele este cafeniu deschis, ca şi cum ar fi preparat cu ciocolată sau
cacao.
          – Păşunile sunt multiculore.
La noi există mult mai multe culori decât în lumea voastră.
          – De ce? întrebă Toma.
          – Pentru că noi le iubim şi
le respectăm pe toate. Nu le respingem. Copiii au caiete foarte viu colorate,
îmbrăcămintea la fel. Voi împărţiţi culorile: unele pentru fete, altele pentru
băieţi; culori pentru mobilă, culori pentru perdele. Şi tot aşa. În schimb,
aici, culorile sunt prietene toate între ele. Culorile sunt vesele şi
strălucitoare.  
Toma îşi privea degetele. Se simţea atât de vinovat, iar
lacrimile îi jucau în ochi.
– Hei, nu e cazul să fii trist. Viaţa ne oferă mereu
lecţii din care învăţăm. Hai să îţi prezint prietenii mei, purceluşii albaştri.
– De abia aştept să-i cunosc. Înţeleg că aici nimeni nu
râde de nimeni, nu?
– Bineînţeles că nu. Fiecare e simpatic în felul lui.
Frumuseţea vine din interior, din fleul de a fi al fiecăruia.
          – Uite-i. Pig, Ben, Ten, vă
prezint un prieten certat cu puţin cu culorile, zise pisica Roz.
          – Salutare, micuţule! Să nu
te sperii de noi…
          – Sunteţi foarte drăguţi. Îmi
sunteţi simpatici, confirmă Toma.
          –
Atenţiune, atenţiune… începe spectacolul baloanelor colorate, se auzi în
depărtare o voce de bărbat.    
Mii
de baloane vesele
Se
ridică în aer, rebele,
Fac
tumbe, se iau la trântă cu norii,
Ca
să încânte spectatorii.
Până să i se explice desre ce era vorba, Toma văzu cum
cerul se umple de baloane colorate atât de diferit. Erau mii de culori!
Niciodată nu zărise o aşa multitudine de nuanţe!
– Pentru că avem un oaspete de seamă, îi vom dărui o
trusă pentru colorat cu toate culorile din Oraşul Culorilor. Poftim, băiete!
Spuse primarul oraşului, care purta un costum foarte colorat.
– Vă mulţumesc. De acum, promit să iubesc şi să respect
toate culorile în egal măsură.
– Bravo Toma. Admir isteţimea de care dai dovadă.
*
Planşa cu purceluşi, pisici şi alte animale aştepta pe
covor, lângă pat, ca Toma să se trezească.
Iubiţi culorile…. coloraţi frumos…. respectaţi
natura!