Uncategorized
ORAȘUL NORILOR de Claudia Groza
ORAȘUL NORILOR
de Claudia Groza
Niciun nor nu se afla pe cerul albastru deschis, ca și cum marea s-ar fi mutat acolo sus. Parcă îi mîncaseră vârcolacii. Soarele dogorea precum un cuptor foarte încins sau un șemineu în miezul iernii, iar vântul adia ușor.
Un nor vesel a intrat în magazinul cu pălării.
– Îmi este atât de cald. Toți prietenii mei au plecat în vacanță. Nu pot aduce singur ploaia! Vă rog să îmi dați o pălărie cu boruri largi.
– Cred că aceasta vi se potrivește foarte bine!
– Mulțumesc! Arăt ca un mexican adevărat!, rosti norul, începând să râdă.
Sărind într-un picior de parcă asfaltul îl frigea la tălpi, norul se îndreptă spre o mașinărie automată din care puteai să îți cumperi sucuri din fructe proaspte.
– Te rog mult, îmi spui cum se numește orașul acesta?, întrebă un bărbat îmbrăcat în combinezon de pilot.
– Orașul Norilor sau Nefologia. Cum preferi! Nu servești un suc? Este atât de cald. Ar trebui să urc pe cer. Locuitorii orașului au plecat în vacanță.
– Păi și ce faci pe cer singur?
– Dacă mai beau două-trei pahare cu suc pot aduce câțiva stropi de ploaie. Dar am devenit atât de greu încât nu mai pot urca, rosti întristat norul.
– Te ajut cu mare bucurie!, spuse pilotul.
– Îmi e cam frică de avioane!
– Ei, nu pot să cred așa ceva! Doar ești nor. Trec zeci de avioane zilnic pe lângă tine. Cum să îți fie teamă?
– Nu este deloc același lucru, prietene. Eu pot mângâia un avion așa cum îl pot împiedica să înainteze. Dar niciodată nu am zburat cu un avion.
– Va fi interesant, ai să vezi! Te rog, urmează-mă! Nu accept un refuz.
Norul umflat de la câte sucuri băuse se mișca destul de greu. Marginile ondulate au început să tremure de frică.
– Sunt atât de umflat încât nici centura nu mă va cuprinde, murmură norul.
– Prietene, nu îți mai face atâtea griji! Nu sunt la primul zbor, rosti pilotul și luă norul în brațe, urcându-l pe scaunul de pilot secund.
Motorul a fost pornit și avionul a decolat încet. Roțile s-au strâns, iar avionul a luat înălțime.
Norul privea pe geamul cabinei.
– Ce frumos se vede orașul de sus! Când sunt pe cer nu am timp să privesc spre locuitori.
– Gata! Aici trebuie să cobori, să îți ocupi locul pe cer și să stropești puțin orașul, rosti pilotul.
Nici nu l-a plasat bine pe nor pe cer, că au apărut precum praful de stele, nori furioși, care au sărit la atac.
– Hei! Eram și noi în vacanță! Ce te-a apucat să ne strici planurile?, grăi un nor CUMULUS, care arată ca o grămadă zburlită.
– Știi… eu nu am vrut… dar domnul pilot m-a adus cu avionul!
– Hahahaha… ce interesant! Nu am mai auzit până acum nori care să călătorească în avion, râse CUMULUS.
– Păi nu era pic de vânt… nu aveam cum ajunge altfel.
Norii NIMBUS sunt cei care aduc ploaia. Au apărut revoltați de deranjul provocat.
– Vreți ploaie? Ploaie să fie!
Din înaltul cerului, a început să curgă ploaia, cu picături mari și furioase.
Avionul se rotea printre nori, pofticios de apă. Plantele din oraș erau fericite. Atât de fericite încât au început să danseze.
Norul vesel care urcase pe cer, a dorit să coboare în oraș să mănânce o supă. Prea se udase. Începuse să strănute de multe ori. Văzând că vrea să plece, norii CUMULUS l-au înconjurat.
– Unde crezi că pleci așa ușor? Ai uitat că ne-ai stricat vacanța?
– Dar nu am vrut… Nu este vina mea. Îmi este foame și am cam răcit. Lăsați-mă să cobor!
– Care este cuvântul magic?
– Vă rog frumos, lăsați-mă să cobor! După ce mănânc supa, revin să povestesc cât de minunat este să zbori cu avionul!
Coborând spre oraș, norul vesel a început să se deșire. Arăta precum un fir de ață, care se bălăngănea în toate părțile.
– Oare ce se întâmplă cu mine?, își repeta norul.
Voi ce credeți că s-a întâmplat?
….
Norul pierduse apă și se scurtase… Devenise un nor de altitudine superioară, astfel încât nu mai putea ajunge în oraș.
