Păpădia şi soldaţii aerului de Claudia Groza

Sosise ziua mult aşteptată. Micuţul Toma, s-a trezit cu
emoţie. Şi-a sărutat părinţii, aşteptând nerăbdător să meargă la clubul de
poveşti. Mama lui scria poveşti, iar el era tare fericit când participa cu
idei.
Drumul spre hotel a fost parcurs în compania veselă a
razelor de soare.
–         
Mami,
tu ai emoţii?
–         
Am
câteva, dragul meu.
–         
Te
voi ajuta. Să nu îţi faci griji. Emoţia e un fel de fantomă?
–         
Emoţia
este un sentiment, care poate fi bun sau rău şi se plimbă prin corpul tău dând
senzaţia că un muşuroi de furnici călătoreşte prin tine.
–         
Mami,
cum îţi vine inspiraţia?
–         
Puiul
meu drag, inspiraţia soseşte de unde nici nu mă gândesc. De la un nasture zărit
pe trotuar, de la un zâmbet de la al tău, de la o floare care mă priveşte.
–         
Minunat.
Mami eşti deosebit de talentată.
–         

emoţionez, dragul meu drag, şi îl sărută pe micuţ pe cap.
Au ajuns la locaţia evenimentului. Până s-au strâns
copiii, Toma a făcut turul sălii, a analizat jucăriile, cărţile şi a privit pe
fereastră. „Poate îmi vine vreo idee
pentru mama, dacă se află în impas”.
Tiptil-tiptil, Toma a ieşit din sală şi a mers la
toaletă. În timp ce se spăla pe mâini, a auzit o voce şoptită.
–         
Salvează-mă!
Te rog, salvează-mă.
Băieţelul se uită de jur-împrejur, dar nu zări nimic.
–         
Sunt
eu, păpădia desenată deasupra chiuvetei. Atinge-mă şi ia-mă cu tine. Am nevoie
de aer. Aici mă sufoc.
Timid, cu mâini umede, tremurânde, simţind cum obrajii îi
iau foc, Toma a atins păpădia desenată pe perete. Într-o secundă, floarea a
devenit reală, vie, cu tulpina verde, dar însetată de apă.
–         
Du-mă
pe un câmp şi suflă asupra mea. E nevoie să mă răspândesc în toate direcţiile.
–         
Păi
unde găsesc o câmpie? Suntem la oraş, într-un hotel.
–         
Priveşte
fix în oglindă, fără a clipi şi imaginează-ţi că alergi pe o câmpie verde,
presărată cu multe flori.
Toma a executat instrucţiunile. Cu privirea aţintită în
oglindă, fără a mişca pleoapele, şi-a închipuit câmpul verde din spatele casei
de la bunici. Fluturi coloraţi diferit, zburau fericiţi din floare în floare.
–         
Foarte
bine. Acum suflă, şopti păpădia.
Băieţelul ridică păpădia la nivelul ochilor şi suflă.
Zeci de petale pufoase au fost îmbrăţişate de adierile blânde ale unui vânt
călduţ, de primăvară.
–         
La
revedere, Toooomaaaa… la reveeedeeere, strigau bucuroase pufoasele din aer.
În secunda următoare, cerul a fost asediat de mici
capsule metalice.
–         
Ce
se întâmplă? întrebă Toma.
–         
Ah…
sunt soldaţii aerului, au şoptit speriate florile.
Cu o poftă uimitoare, soldaţii aerului au înghiţit puful
de păpădie.
–         
Vai,
săracul puf. Va scăpa din capcana soldaţilor?
–         
Nu,
nu are nicio şansă. Este timpul să dăm de veste păsărilor războinice, a răspuns
un fluture.
–         

pot fi de folos? spuse băiatul.
–         
Sigur.
Sună din această goarnă de trei ori, apoi faci pauză şi sufli din nou de trei
ori.
Toma s-a conformat. Goarna era făcută din coajă de copac.
A sunat de trei ori şi în depărtare s-a şi ivit un nor negru. Păsările
războinice aveau ciocul foarte ascuţit şi penajul colorat. Vântul le-a îndrumat
spre capsulele metalice. Ciocurile aurii, au început să lovească puternic, în
mod repetat soldaţii aerului. Unii au cedat imediat. Alţi soldaţi s-au apărat
şi s-au învârtit pentru a ameţi şi deruta păsările. Puful de păpădie era
eliberat după ce soldaţii aerului erau răpuşi. După o plimbare prin aer şi o
privire atentă asupra solului, puful ateriza şi îşi lăsa seminţele în pământ.
–         
După
ce va ploua, vor răsări alte păpădii, nu-i aşa? spuse Toma, privind spre locul
unde se oprise un puf de păpădie,  apoi
spre o floare de nu-mă-uita.
*
– Aici erai? Mi-am făcut griji, zise mama băiatului. Ai
dispărut de mult. Ce i făcut?
–  Am salvat o
păpădie şi am fost vizitat de inspiraţie. Cel puţin aşa cred. Trebuie să îţi
spun o poveste, mami.
– De abia aştept să o ascult, dragul meu pui talentat.
*
Poveştile au o viaţă minunată. Ele ne însoţesc
pretutindeni. Dacă suntem atenţi le auzim, le simţim, le putem scrie. Nu vă
feriţi de poveşti. Ascultaţi-le şi împărtăşiţi-le cu cei dragi.

3 thoughts on “Păpădia şi soldaţii aerului de Claudia Groza

  1. Monica Andrei says:

    Imi place foarte tare aceasta poveste…M-am vazut in locul lui Toma care sufla in papadie, care doreste sa ajute puful si sta apoi de vb cu mama despre papadie…Magda mea sigur va sufla in papadia imaginara, :), avem catei imaginari, pe care ii crestem…fata mea vorbeste cu personaje imaginare, asa ca povestea asta ii va fi tare draga. Iti multumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.