Pisicile Întunericului de Claudia Groza

E seară. După o zi obositoare,
călduroasă, Toma s-a dezechilibrat în clipa când a deschis fereastra şi a lovit
o pisică din porţelan. Aceasta se sparge în câteva bucăţi mari.
– Am dat de necaz. Era primită
cadou, iar mama ţine foarte mult la el, şopti speriat Toma.
– Lipeşte-mă, lipeşte-mă, se
auzi o voce pisicoasă.
Băieţelul o
lipeşte în grabă, cu mâini tremurânde şi lacrimi în ochi. Apoi, o bandajează. Pisica
se scutură şi prinde viaţă.
-Acum,
te voi duce în oraşul meu. Fac parte din gaşca “Pisicile Întunericului”. Ieşim
numai noaptea. Rolul nostru este de a apăra oraşul. De aceea ochii ne luminează
puternic în noapte.
Toma
a fost purtat pe spatele pisicii gri-albastre. Au sărit garduri, au mers prin
locuri foarte strâmte şi au ajuns în Oraşul Fantomă.

Oraşul acesta este precum în poveşti. Case frumoase, înalte, străjuiesc străzile
înguste, murmur Toma.

Da, este deosebit. Din pacate se află permanent (mereu) în pericol.

Din ce cauză?

Motive diferite. Acum de exemplu, suntem ameninţaţi de un ghem mare, imens de aţă,
ce zboară pe deasupra oraşului. Dacă va cădea pe case, le va distruge. Le va
face praf şi pulbere. Nimic nu va putea fi salvat, răspunse agitată pisica.

Şi ce măsuri aţi luat?

Deocamdată, în fiecare seară ne urcăm pe acoperişurile caselor şi suflăm deasupra
ghemului. Nu avem ce face! Atenţie, capul, strigă pisica.
Toma
şi-a ferit capul. Ghemul a trecut la un milimetru de părul său.
–        
E
timpul să le luăm atitudine. Nu se mai poate altfel.
–        
Nu
avem ce face. Am încercat diverse trucuri, se miorlăi pisica.
Toma
privi insistent stelele. “Vă rog,
jucaţi-vă puţin cu acest ghem. Rotiţi-l, ridicaţi-l, desfăceţi-l
”.  Stelele nu au stat pe gânduri şi s-au
apropiat de ghem. L-aun înconjurat şi au început să desfacă firul.
–        
Hei,nu,
nu faceţi asta. Suntem pierduţi, strigă pisica. Tot oraşul va fi acoperit cu
firul din acest ghemuriaş.
Era
prea târziu. Firul se desfăcea continuu din ghem. Toma încerca să gândească
rapid, să găsească o soluţie salvatoare.
–        

formăm o echipă care să tricoteze o pătură mare şi pufoasă,strigă fericit Toma.
–        
Nu
e o idee rea. Dar cine se pricepe ala tricotat? întrebă uşor speriată şi
gânditoare pisica.
Insectele de noapte au sosit să ţină firul.
Bufniţa şi alte păsări purtau în zbor firul, pentru a nu se încurca. Furnicile
şi omizile tricotau de zor. Şoriceii împătureau ţesătura moale, albă şi
călduroasă.
–        
Se
vor face pături pentru copiii nou născuţi, şopti mândru de rezultat Toma.
–        
Sau
pentru oamenii fără adăpost, miorlăi pisica.
–        
Vaai,ce
nenorocire,firul a fost rupt de cleştii unui rac ţâfnos că a fost deranjat.
–        
Nu
vă panicaţi (speriaţi),se auzi vocea groasă a păianjenului. Aici întervin eu.
Voi înădi firul cît aţi spune “hei-rup”.
În liniştea nopţii, stelele erau
bucuroase că mai aveau doar puţin de desfăşurat din ghemul miraculous, care
ameninţase atâta timp oraşul. Urmau să alunece spre toboganul veseliei şi să lase
locul pe cerul de albastru senin, razele jucăuşe ale soarelui.
Toma se trezi fericit, mângăiat de
soarele portocaliu şi nerăbdător să-i fie partener de joacă. Pisica
gri-albăstruie stătea cuminte şi bandajată pe raftul al doilea al bibliotecii.
Când
auziţi un miorlăit în miez de noapte,
Nu
e cazul să vă speriaţi.
Pisicile
Întunericului împăturesc voioase,
Păturile
călduroase pentru copii şi sinistraţi.
E
minunat să faci o faptă bună,
Un
oraş poate să salvezi.
Sau
de ce nu o cunună,
Mândrului
soare să donezi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.