Piticul si Uriasul

ce este roua? picaturi de apa magica din nori pufosi, care se lasa gadilati de cantecul lebedei albe in fiecare dimineata. trenul se aude de departe. va traversa padurea de mesteacan in cel mai scurt timp. animalele se aduna prin tufisuri, sa priveasca locomotiva cu aburul ca de nea ce sa raspandeste incet pe albastrul cerului senin. razele soarelui pornesc jocul de-a rostogolul.
piticul iese din cabana si isi indreapta atentia spre zarea unde, se configureaza (schiteaza, deseneaza) zambetul locomotivei rosii.
– cata veselie pe chipul ei, gandi piticul. cum o fi sa calatoresti cu o asemenea viteza? nu o avea dureri de cap? sun tare curios cate persoane coboara azi in statia padurii.
trenul trecu ca un fulger prin fata ochilor sai. scrasnetul rotilor il determina pe pitic sa isi duca rapid, mai putin de o secunda, mainile la urechi.
-unu, doi, trei. aceasta este cifra vizitatorilor pentru acest loc paradisiatic, marturisi pentru sine piticul.
-hei tu, se auzi un glas puternic. unde pot gasi cazare aici?
indreptandu-si atentia spre locul de unde proveneau cuvintele grave, apasate si straine, cu putin accent neobisnuit, piticul a putut observa un urias. „Doamne cat poate fi de inalt si musculos! Ce o manca?”
– nu cred ca exista loc de cazare prin aropiere. dar, as putea sa va ofer casa mea.
– multumesc, iti voi recunoscator!

….. restul pe curand.. Mos Ene nu ma las sa continui acum… s-a prins cu putere de genele mele si imi tipa in urechi: „esti obosita! odihneste-te! acum!” asa ca, am plecat dragii mei. merg sa cumpar si ceva inspiratie. astept impresii!