cu bagaje si pasi de urias, respectiv pasi numerosi si repezi de pitic, cei doi au ajuns la casa din padure.
– e foarte frumoasa si ingrijita casuta ta, marturisi cu voce vesela uriasul.
– multumesc. sper sa te simti bine aici.
– cu siguranta asa va fi.
insa, cand a intrat uriasul, s-a auzit un scartait puternic, si usa s-a sfaramat in mii de aschii, mai mari sau mai mici, subtiri si mai groase, care s-au imprastiat in toate directiile, ca un foc de artificii.
– asta nu e deloc bine! se grabi se raspunda piticul.
pana sa isi exprime parerea de rau pentru distrugerea produsa, dintr-o singura miscare spre dreapta, acoperisul casei a zburat spre cerul senin.
ochii piticului erau mari, ingroziti, si acumulau lacrimi, treptat – treptat.
– ah… nu trebuia sa vin aici, nu am fost suficient de precaut sa realizez ca sunt urias si ca voi distruge totul.
– nici eu nu am gandit asa departe, spuse piticul, privindu-si casa distrusa.
– dar ce s-a-ntmplat aici? a fost cutremur si eu nu am simtit? comenta o veverita zglobie.
– nu, sunt eu urias, am crescut pana nu am mai putut, raspunse Uriasul si incepu sa planga, de se rupea sufletul si celei mai dure fiinte de pe fata pamantului.
– hei, linisteste-te! exista solutii pentru orice! voi aduna comitetul padurii si vom vedea ce hotarare luam.
din frunza in frunza, din insecta in insecta, pasare in pasare, vestea s-a propulsat ca gandul si ca vantul. de prin tufisuri, vazduh, copaci, s-au adunat fiintele padurii. piticul si uriasul stateau abatuti, in fata casutei distruse.
– dragile si dragelor, avem nevoie de ajutorul vostru. suntem nevoiti sa contruim cat mai repede o casa inalta, pentru a-l primi cum se cuvine pe invitatul nostru de onaore, uriasul. va trebui sa ne organizam foarte bine, sa taiem copaci, sa adunam pietre de rau si sa ridicam o casa spatioasa.
– bineinteles! cu drag si multa voie buna!
bufnita nota pe o frunza lata de bostan echipele si sarcinile fiecareia.
animalele au fost grupate si si-au primit cu seriozitate indatoririle.
pietrele au fost scoase din rau si se asezau cu repeziciune una peste alta formand peretii casei. lemnul arborilor forma grinzile de sustinere pentru acoperis. stuful si papura erau pregatite pentru a fi pus deasupra casei.
piticul zambea si inima ii batea in ritm normal. uriasul isi stersese de mult lacrimile si muncea cot la cot cu fiintele padurii. din cand in cand, animalele se opreau si isi zambeau, caci un zambet da incredere si putere oricui.
– gata prieteni dragi, grai veverita si bufnita sefa cand casa a fost terminata! unde-s multi puterea creste si dusmanul nu sporeste, vorba unei celebre zicale. sau era cantec? dar nu mai conteaza. bine ai venit Uriasule in comunitatea padurii de artar.
– bine v-am gasit! mai rar asa fiinte amabile, si harnice si binevoitoare.
– prietene, adauga piticul, sunt convins ca rostul tau aici este unul valoros. asa ca, sa ne odihnim si apoi sa facem planuri pentru ca padurea aceasta sa devina un loc de agrement si relaxare pentru oamenii din imprejurimi.
toata lumea multumita de casuta construita cu zambete si bucurie s-a imprastiat care incotro penru a-si reface puterile.
– e foarte frumoasa si ingrijita casuta ta, marturisi cu voce vesela uriasul.
– multumesc. sper sa te simti bine aici.
– cu siguranta asa va fi.
insa, cand a intrat uriasul, s-a auzit un scartait puternic, si usa s-a sfaramat in mii de aschii, mai mari sau mai mici, subtiri si mai groase, care s-au imprastiat in toate directiile, ca un foc de artificii.
– asta nu e deloc bine! se grabi se raspunda piticul.
pana sa isi exprime parerea de rau pentru distrugerea produsa, dintr-o singura miscare spre dreapta, acoperisul casei a zburat spre cerul senin.
ochii piticului erau mari, ingroziti, si acumulau lacrimi, treptat – treptat.
– ah… nu trebuia sa vin aici, nu am fost suficient de precaut sa realizez ca sunt urias si ca voi distruge totul.
– nici eu nu am gandit asa departe, spuse piticul, privindu-si casa distrusa.
– dar ce s-a-ntmplat aici? a fost cutremur si eu nu am simtit? comenta o veverita zglobie.
– nu, sunt eu urias, am crescut pana nu am mai putut, raspunse Uriasul si incepu sa planga, de se rupea sufletul si celei mai dure fiinte de pe fata pamantului.
– hei, linisteste-te! exista solutii pentru orice! voi aduna comitetul padurii si vom vedea ce hotarare luam.
din frunza in frunza, din insecta in insecta, pasare in pasare, vestea s-a propulsat ca gandul si ca vantul. de prin tufisuri, vazduh, copaci, s-au adunat fiintele padurii. piticul si uriasul stateau abatuti, in fata casutei distruse.
– dragile si dragelor, avem nevoie de ajutorul vostru. suntem nevoiti sa contruim cat mai repede o casa inalta, pentru a-l primi cum se cuvine pe invitatul nostru de onaore, uriasul. va trebui sa ne organizam foarte bine, sa taiem copaci, sa adunam pietre de rau si sa ridicam o casa spatioasa.
– bineinteles! cu drag si multa voie buna!
bufnita nota pe o frunza lata de bostan echipele si sarcinile fiecareia.
animalele au fost grupate si si-au primit cu seriozitate indatoririle.
pietrele au fost scoase din rau si se asezau cu repeziciune una peste alta formand peretii casei. lemnul arborilor forma grinzile de sustinere pentru acoperis. stuful si papura erau pregatite pentru a fi pus deasupra casei.
piticul zambea si inima ii batea in ritm normal. uriasul isi stersese de mult lacrimile si muncea cot la cot cu fiintele padurii. din cand in cand, animalele se opreau si isi zambeau, caci un zambet da incredere si putere oricui.
– gata prieteni dragi, grai veverita si bufnita sefa cand casa a fost terminata! unde-s multi puterea creste si dusmanul nu sporeste, vorba unei celebre zicale. sau era cantec? dar nu mai conteaza. bine ai venit Uriasule in comunitatea padurii de artar.
– bine v-am gasit! mai rar asa fiinte amabile, si harnice si binevoitoare.
– prietene, adauga piticul, sunt convins ca rostul tau aici este unul valoros. asa ca, sa ne odihnim si apoi sa facem planuri pentru ca padurea aceasta sa devina un loc de agrement si relaxare pentru oamenii din imprejurimi.
toata lumea multumita de casuta construita cu zambete si bucurie s-a imprastiat care incotro penru a-si reface puterile.
*
mare sau mic, gras sau slab, frumos sau urat, fiecare fiinta are un rost bine determinat pe Pamant.
[pentru un zambet: cred ca ar trebui sa citeasca Dna Udrea aceasta poveste, nu? ha ha ha]
Dna Udrea cred ca este prea ocupata.
da… era de bine… sa promoveze turismul prin povesti!