Poveste pentru Amelia

Pe vremea în care zmeii răpeau fetele frumoase
și se luptau cu prinții cei mai viteji… când plopul făcea mere, iar răchita micșunele,
tocmai de atunci există poveștile. Fiecare om are povestea sa,  că de nu ar fi poveștile, nici noi nu am trăi
fericiți și luminoși precum stelele în miez de noapte. Așa cum Harap-Alb are
povestea lui sau omul leneș povestea despre faptele lui, vom afla în rândurile
de mai jos povestea Ameliei,
o fetiță cu ochi frumoși, căprui și blânzi ca ai unei căprioare, iar părul
șaten. Chipul îi este copilăros și proaspăt precum mugurii în prag de primăvară.
Micuța din povestea noastră și-a ales ca părinți pe Daniel Leonardo și pe Simona,
deoarece a simțit dragostea puternică ce îi lega pe aceștia.
– Vreau la circ! strigă
Amelia.
– Iubita mea, nu mai
sunt bilete pentru spectacolul de azi, îi explica mama, calmă.
– Nu mă interesează! Eu
vreau să merg azi!
Uff… ce copilă arțăgoasă!” exclamă o vrabie ce tocmai zbura pe
lângă cele două ființe, mamă și fiică.
Din cer, a alunecat un
bilet pentru spectacolul de circ din acea seară. Amelia și mama sa, s-au privit
tăcute, au zâmbit și au pornit ținându-se de mâini spre circ.
Scaunele erau învelite
în catifea vișinie. Se auzea gongul. Cortina se ridică. Amelia se uita
bucuroasă în arenă, unde a apărut o femeie în haine strălucitoare, care avea o
colivie cu trei papagali, frumos colorați. Spectatorii aplaudau.
Ușa
coliviei s-a deschis. Un papagal s-a așezat pe umărul femeii, iar altul i-a
atins degetul. Într-un moment de neatenție, al treilea papagal a zburat
sprinten, direct spre Amelia.
– Am un mesaj pentru
tine: “Vino în spatele scenei la finalul
spectacolului
”, șopti pițigăiat papagalul, apoi își luă zborul spre arenă,
unde și-a efectuat exercițiul de acrobație.
Amelia
a rămas uimită de faptul că
papagalul tocmai i-a vorbit. Spectacolul a continuat: o focă a trecut printr-un
inel de foc, apoi au urmat animalelel de la Polul Nord: cinci pinguini care au
dansat step. Ki, ursul polar se juca vesel cu o minge colorată. Râsetele
zglobii ale copiilor îl făceau fericit. Nu ar mai fi părăsit arena!
Amelia
a pornit spre culise, privind atentă în stânga și în dreapta. Zărind-o,
papagalul i-a șoptit:
– Poneiul
Mirk din cușca alăturată are nevoie de ajutorul tău. Știu că iubești animalele,
de aceea te-am ales!
– Ce a pățit? întrebă Amelia.

Nu se poate obișnui la circ Celelalte animale sunt fericite aici, dar lui îi
este foarte dor de părinții lui. Eliberează-l, te rog!
– Adevărul
că și eu ssunt răsfățata mamei, dulceața ei… și mi-ar fi geu fără ea. Cum să
îl ajut?

Ia această pană, care posedă puteri magice. Îți va fi de folos în călătorie.
După ce îl salvezi pe Mirk, du pana fermecată Zânei Pădurii, grăi papagalul și
îi întinse Ameliei o pană galben-strălucitoare.
Amelia a atins ușa ușa cuștii
poneiului cu
pana fermecată și ușa s-a
deschis.
Poneiul Mirk a ieșit repede din cușcă,
apoi a
mărturisit Ameliei:
– Să
mergem repede până nu observă cineva că
am plecat de
aici! Cunosc  drumul!

Asta e pădurea magică, spuse Mirk. Aici
trăiesc tot
felu de animale fermecate!

Așa ca tine?, întrebă Amelia.

Da, așa ca mine, și ca multe alte animale. Aici e casa mea, mai grăi el și se
uită în jur.
Dintr-un
tufiș s-a auzit un zgomot puternic, asurzitor. Amelia și-a strîns pumnii, până
când unghiiile i-au pătruns în pielea din palme și a durut-o.
– Nu
te speria, draga mea spuse Mirk. Cu siguranță aceasta este mama mea!
          Nici nu termină bine vorba, când din
tufiș au apărut  doi ponei mai mari,
părinții lui Mirk. Unul dintre ei a rostit:
–        
Fiule,
te-ai întors acasă! Mă bucur atât de mult. Cine este fetița?
– Amelia m-a ajutat să scap de la circ, mamă! Acum va trebui să o ajut să
ducă pana fermecată Zânei Pădurii.
– Dar până la zână este un drum
periculos! Noi nu putem merge acolo. Nimeni                 
                                         
nu poate, deoarece există o mare prăpastie ce ne  
                                     
separă de tărâmul zânelor.
                                               –
Ne-ar putea ajuta prietenul meu zburător, Rusty!
                                       
– Într-adevăr, Rusty e singurul care poate trece de       
                                         
marea prăpastie.
                Amelia
și Mirk erau fericiți pentru că au găsit                                                soluția
salvatoare. Mirk scoase un nechezat puternic și
într-o clipită
din văzduh, zburând… a apărut lângă ei… cine credeți? Un căluț alb. Frumos,
cu o coamă lungă și aripi mari și colorate! Amelia rămase fără glas!
– Un căluț zburător!
– Un Pegas… așa se numesc în povești căluții zburători.
– Sunt Rusty.. încântat să te cunosc, micuțo!
– Este salvatoarea mea! M-a eliberat de la circ. Te rog să o ajuți să o
întâlnească pe Zâna Pădurii.  Are de dus
o pană fermecată Zânei.
– Cu mare bucurie și onoare vă ajut, spuse Rusty.
Amelia a urcat pe spatele lui Rusty și, imediat căluțul a dat de două din
aripi și a urcat până la nori.
–        
Urraaaa!
Zbor!  
–        
Așa
este, Amelia. Uite ce superbi sunt 
norii! Parcă
sunt vată de zahăr!
Ținându-se strâns de coama bogată a calului, Amelia a zburat peste
prăpastie și peste pădure, simțind vântul în față și bucurându-se de cea mai
frumoasă călătorie din viața ei.
După o vreme, Rusty a început să coboare.
– Aterizăm? întrebă Amelia.
– Da, restul drumului îl facem
prin pădure, răspunse pegasul. Este o pădure fermecată, așa că, numai pe jos
putem găsi drumul până la castelul Zânei.
Amelia călătorea prin locuri despre care numai în cărțile de povești mai
auzise. Fetița era fericită, iar Rusty se uita atent la drum, ca să vadă pe
unde era cărarea care ducea la Zâna Pădurii. Când dădea de o răscruce, Amelia
scotea pana fermecată care se aprindea, indicând dumul cel bun.
După o vreme însă, pana fermecată nu s-a mai aprins. Ajunseseră pe o cărare
întunecată. Speriat, calul s- ridicat în două picioare, a nechezat puternic și
a pornit la galop. Copiii de abia se țineau în șa. Dintr-o dată, brațele
pomilor au prins viață și i-au înconjurat. Rusty a fost străpuns de un ghimpe
uriaș, care l-a rănit.
–        
Ajutoooor!
strigă Amelia.
Fluturii, păsările și vântul au zbuat la Zâna Pădurii și
i-au povestit întâmplarea.
– Am văzut accidentul în Globul
de cristal. Spiridușii sunt pe drum, murmură zâna.
– Bine, dar micuța Amelia este
speriată, spuseră agitate păsările și fluturii.
– Dați-i să bea seva plantelor cântătoare, care o va transforma într-o
fetiță curajoasă, optimistă și puternică.
– Să ne grăbim, rostiră fluturii, fâlfâind din aripile multicolore.
Amelia stătea în genunchi, plângând lângă Rusty.
– Este numai vina mea! Eu cu
dorința mea de a merge la circ! De acolo mi se trage toată această aventură…
Dintr-o dată, în jurul lor a apărut o armată de spiriduși, care au început
să curețe rana calului.
– Vreau să se însănătoșească, vă rog, se ruga Amelia.
– Imediat. Nu este grav. Nu ai de ce să te temi, rosti un spiriduș ce purta
haine roșii.
– Bea această sevă, te rog, se auzi vocea unui spiriduș vesel, cu un fes
verde, mult mai mare decât capul. Vei prinde puteri nebănuite!
Amelia a asculta și după prima înghițitură, a simțit cum teama se topește
ca
înghețata la vederea razelor de
soare, devenin tot mai curajoasă.
Rusty s-a ridicat în picioare, complet vindecat!
–        
Uraaa!
strigă Amelia.
–        
Hai,
urcă! Zâna este aproape, imediat vom ajunge la ea.
Amelia s-a urcat în spatele lui
Rusty și nici nu a realizat când a ajuns în fața unui palat impunător.
–        
Bine
ați venit, dragilor!
–        
Bine
te-am găsit, Zâna Pădurii. Avem un cadou pentru tine.
Amelia i-a întins pana pe care o păstrase în siguranță
până atunci.
– Mulțumesc din suflet! Este o pană fermecată  și am mare nevoie de ea. Papagalul Bo a
locuit în acest palat și unele dintre penele sale sunt fermecate. Dacă nu
mi-ați fi adus-o mie, cine știe cine ar fi pus mâna pe ea! Ai dat dovadă de
mult curaj, Amelia. Felicitări! Drept răsplată îți ofer un sfat: să ai grijă ce
îți dorești, deoarece dorințele devin realitate! Să transmiți salutări și
gânduri bune părinților. Să îi iubești, pentru că te-am crescut curajoasă și cu
bun simț.
– Mulțumesc!
Rusty a adus copila poveștii noastre, acasă, în Brăila.
*
– Draga mea, nu ai fost deloc atentă în ultima parte a spectacolului, spuse
mama. Te simți bine?
– Sunt foarte bine, mama. Te
rog, îmi cumperi și mie un papagal? Sau un cățeluș?
– Dacă promiți să ai grijă de el.
– Am învățat că animalele sunt prieteni de nădejde și pot păstra un secret
întotdeauna. Îmi doresc să am multe animale domestice cînd voi fi mare! Poate
îmi fac o fermă de animale!
Ș-am încălecat pe o lalea roșie
Și v-am povestit despre lumea vie,
Din lumea circului…
Și a fantasticului…
Și multe ar mai fi de rostit,
Însă scriitorul penița și-a tocit…
Și tocilăria s-a închis…
Deoarece soarele a apus…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.