Poveste pentru David

O zi frumoasă, de iulie. Azi îşi serbează aniversarea de 5 ani, micuţul, dar atât de năzdrăvan şi vesel, David. Cerul este acoperit cu scame de nori. Vântul se plimbă discret printre frunzele de un verde ce îţi face poftă de mâncare. O rază s-a furişat discret printre nori. Este atât de năstruşnică şi curioasă! Tocmai ce a zărit o cutie mare, albastră, cu fundă albă. Unde va merge? În ce casă? Cine va fi stăpânul ei? Ce se ascunde înăuntrul ei? Jucăuşă, atinge umărul domnului înalt, cu pardesiu bleumarin, mers ferm şi îi ţine companie. O alee curbată o face să nu fie atentă şi se loveşte de crengile unui arbore. – David, David, unde eşti? strigă domnul care intrase pe uşă. Băiatul cu sclipiri argintii în ochii de o seninătate aparte, ochelari şi zâmbet larg pe chipul alb ca spuma laptelui, a ieşit în întâmpinarea tatălui. I-a sărit fericit în braţe, mai-mai să-l dărâme. – Ţi-am adus un cadou. – Ce? Ce este acolo? întrebă David. – Hai să vedem împreună, răspunse nerăbdător tatăl, şi începu să desfacă pachetul. Cu mânuţele strânse ca pentru rugăciune, David aştepta. – Woooow. Nu pot să cred! Este nava spaţială. Mi-ai cumpărat nava spaţială. Mulţumesc tata, mulţumesc! Mânuţele pufoase studiază încet,cu mare atenşie fiecare buton, fiecare clapetă. David nu are cuvinte să-şi exprime bucuria. * Este important să vă povestim că David este pasionat de tehnică şi de poveşti. Inventează cele mai originale şi frumoase poveşti. De mic, adormea în compania lecturii unei poveşti cu Tweety sau alte personaje. * Era o noapte ca-n poveşti. Luna asfinţise, lăsând pământul singur, cu stelele. În mijlocul nopţii, stelele stăteau de vorbă cu pământul despre necuprinsele taine, cu glasuri şoptite ca să le poată auzi urechile neînvăţate ale oamenilor. David îşi pregătise nava spaţială de cu seară, aşteptând momentul prielnic (potrivit) pentru a porni în călătoria vieţii lui. Îngerul păzitor, care îi ascultase rugăciunea, s-a hotărât să-l ajute a-şi împlini visul. Pleoapele au acoperit încet ochii căprui închis, de o frumuseţe angelică, şi gândul l-a purtat pe micuţul nostru David pe tărâmuri de basm, printre stele şi planete.

– Micuţul meu, este timpul pentru călătoria mult aşteptată, şopti nava spaţială pentru a nu îl speria. – Sigur, pornim, grăi David. Atingând încet umărul drept, acolo unde este aşezat mereu îngerul păzitor, băieţelul se urcă în navă. Culorile acesteia erau argintii la acest ceas de seară, în lumina palidă a Lunii. În muzică de greieri şi bufniţe şi vânt, a început călătoria spre o altă planetă, şi anume Luna. Doar în aceste ore târzii poate avea loc un astfel de drum magic. Pe măsura ce zburau tot mai sus, casele, copacii, apele deveneau furnici, apoi puncte, până nu s-au mai văzut deloc. Aerul căpăta alt gust, altă temperatură, iar lumina stelelor era strălucitoare, dar rece. Luna stă mândră între doi nori, legănându-se uşor. Câteva stele îi cântă şi o înveselesc. – Oare am să pot discuta cu Luna? Mă vă înţelege? se întreabă, cu voce tare, David. – Nu-ţi face griji. Luna cunoaşte limbajul oamenilor. Îngerii, purtaţi de nori au învăţat-o să descifreze cuvinte şi semne ale oamenilor, împărtăşi nava explicaţia. – De abia aştept să o salut, să o mângâi, să-i spun că o privesc în fiecare seară şi că-mi plac diferitele ei forme, ca o minge, ca o seceră. Aceasta din urmă îmi place cel mai mult: Semiluna. Prietenă navă, ştii, semiluna este simbolul turcilor, fiind desenată pe steagul lor naţional. – Aşa este copil isteţ, „ferice de părinţii ce te au!”, îşi zise în gând nava. În curând, pe neaşteptate s-a auzit un glas gingaş. – Ia priviţi, dragele mele stele, avem oaspeţi de seamă, de pe planeta Pământ, grăi Luna. – Bine te-am găsit, stimată Lună! – Ce băieţel adorabil! – Mulţumesc, a adăugat copilul, roşind. – Te rog să vii lângă mine. Eşti tare obosit, sunt sigură de asta. Am plăcerea să te invit a dormi în braţele mele, iar nava spaţială va fi susţinută de stele pentru a-şi încărca bateriile. – Stăpână Lună, te rog să-mi spui povestea de iubire dintre tine şi Soare. – Sigur David…. În timp ce micuţul era aşezat confortabil în curbura Lunii, aceasta îşi începe poveste: „Acum mulţi ani, când Dumnezeu a creat ziua şi noaptea, a realizat că este necesar să existe străjeri, cineva care să apere de rele, şi să ţină evidenţa evenimentelor de bun augur. Aşa a făcut o tânără frumoasă, pe nume Luna, şi un tânăr chipeş şi strălucitor, cu suflet cald, numit Soare. La început îşi petreceau zilele şi nopţile împreună. Cu timpul s-au îndrăgostit.Pentru că nu-ţi făceau datoria, şi aveau loc furturi de stele şi de raze, Dumnezeu a decis să preschimbe fata în Lună – astru ceresc şi rece, iar pe chipeşul Soare, în alt astru, călduros, adică Soarele. Pentru că Dumnezeu s-a supărat foarte rău, a hotărât ca cei doi să nu se mai întâlnească niciodată, decât pe fugă, să se salute, în dimineţile fiecărei zile…” – Off… e o poveste foarte frumoasă, dar extrem de tristă. Crezi că vor fi iertaţi vreodată şi se vor întâlni ca la început? – Niciodată, copil drag, grăi Luna, cu glas stins de tristeţe şi dor. Acum, încearcă să dormi… am să-şi cânt ceva… „dormi, copile blând, Îngerii sunt cu tine, Visele tale sunt pe mâini bune, Şi ele se vor îndeplini, Când vei creşte şi Vei fi bun.” * „Un cuvânt plin de iubire preţuieşte atât de mult şi totuşi el costă atât de puţin. Nu uita să crezi în visele tale”.