Uncategorized
Povestea creioanelor
Gerul pusese stăpânire peste tot. Copacii plângeau sub greutatea zăpezii argintii. Totul îngheţase, ca şi cum avusese loc o magie. Undeva, mai departe se zărea o cabană de lemn, parcă era decupată din vederi. Ferestrele erau laminate, pe coş ieşea fum gros şi alb ca laptele, care se pierdea printer norii pufoşi, care cerneau cu îndemânare neaua.
Înot cu greu prin zăpada ce-mi atinge genunchii, suflul îmi este din ce în ce mai greu, dar vreau să ajung la cabană, să văd ce se întâmplă acolo. Privesc spre cer, deşi crengile brazilor nu îmi fac această muncă prea uşoară, şi vă cum norii îmi fac semne încurajatoare, să mă îndrept spre cabană. Cu chiu, cu vai am ajuns. Cabana este atât de frumoasă şi primitoare.
Cioc cioc cioc. Numărul trei, magic pentru deschiderea uşilor şi a sufletelor, uneori.
Scârţâitul uşii îmi dă fiori şi emoţii.
– Bună ziua, sunt reporter la un ziar local, şi aş dori să realizez un interviu cu dvs., pădurarul.
– Cu plăcere, poftiţi, iarna aceasta nu a fost prea prietenoasă, spuse amabil pădurarul.
Am intrat într-un loc de basm. Parcă era casa lui Moş Crăciun: luminată, călduroasă, ordonată şi mirosea a dulce şi a bun.
– Îmi puteţi povesti despre dvs. şi familia dvs.? am întrebat, timid.
– Sigur. Sunt pădurar din tată-n fiu. Am iubit lemnul şi i-am învăţat toate secretele. Acum, tai lemne şi-l pregătesc pentru fabricarea creioanelor. Dărâm copacii cu toporul, le spun o poveste sau le cânt ceva pentru a le alina suferinţa, deşi ei îşi cunosc rostul. Îi despic şi îi aşez în stive, apoi îi pun într-un camion şi pornesc spre fabrică.
….
Facem un salt şi ajungem la fabrica de creioane. Aici sunt două secţii: una pentru creioane clasice din lemn şi alta pentru creioanele cu mine de 0,5mm.
Creioane colorate, creioane gri… o armată de creioane. Aliniate… merg în coloană. Două câte două, aranjate pe nuanţe, sunt aşezate frumos în cutii. Apoi iau drumul librăriilor şi ajung pe rafturi. Îşi pândesc clienţii. Au momente de dorinţă arzătoare de a sări în coşurile de cumpărături ale oamenilor.
Creioanele râd. Le tot ascuţim, devin cioturi şi îşi iau rămas bun. Desenează şi scriu până la ultima suflare. Câte secrete ştiu creioanele, câte cuvinte de dor, de iubire, de suferinţă şi dezamăgire.
Creioanele mecanice sunt mai trainice… sunt practice, dar cele din lemn au mai mult suflet.
Scrieţi şi iubiţi creioanele… doar ele vă ştiu secretele şi dorinţele şi iubirile.
Înot cu greu prin zăpada ce-mi atinge genunchii, suflul îmi este din ce în ce mai greu, dar vreau să ajung la cabană, să văd ce se întâmplă acolo. Privesc spre cer, deşi crengile brazilor nu îmi fac această muncă prea uşoară, şi vă cum norii îmi fac semne încurajatoare, să mă îndrept spre cabană. Cu chiu, cu vai am ajuns. Cabana este atât de frumoasă şi primitoare.
Cioc cioc cioc. Numărul trei, magic pentru deschiderea uşilor şi a sufletelor, uneori.
Scârţâitul uşii îmi dă fiori şi emoţii.
– Bună ziua, sunt reporter la un ziar local, şi aş dori să realizez un interviu cu dvs., pădurarul.
– Cu plăcere, poftiţi, iarna aceasta nu a fost prea prietenoasă, spuse amabil pădurarul.
Am intrat într-un loc de basm. Parcă era casa lui Moş Crăciun: luminată, călduroasă, ordonată şi mirosea a dulce şi a bun.
– Îmi puteţi povesti despre dvs. şi familia dvs.? am întrebat, timid.
– Sigur. Sunt pădurar din tată-n fiu. Am iubit lemnul şi i-am învăţat toate secretele. Acum, tai lemne şi-l pregătesc pentru fabricarea creioanelor. Dărâm copacii cu toporul, le spun o poveste sau le cânt ceva pentru a le alina suferinţa, deşi ei îşi cunosc rostul. Îi despic şi îi aşez în stive, apoi îi pun într-un camion şi pornesc spre fabrică.
….
Facem un salt şi ajungem la fabrica de creioane. Aici sunt două secţii: una pentru creioane clasice din lemn şi alta pentru creioanele cu mine de 0,5mm.
Creioane colorate, creioane gri… o armată de creioane. Aliniate… merg în coloană. Două câte două, aranjate pe nuanţe, sunt aşezate frumos în cutii. Apoi iau drumul librăriilor şi ajung pe rafturi. Îşi pândesc clienţii. Au momente de dorinţă arzătoare de a sări în coşurile de cumpărături ale oamenilor.
Creioanele râd. Le tot ascuţim, devin cioturi şi îşi iau rămas bun. Desenează şi scriu până la ultima suflare. Câte secrete ştiu creioanele, câte cuvinte de dor, de iubire, de suferinţă şi dezamăgire.
Creioanele mecanice sunt mai trainice… sunt practice, dar cele din lemn au mai mult suflet.
Scrieţi şi iubiţi creioanele… doar ele vă ştiu secretele şi dorinţele şi iubirile.
